1. [DEX '09] MORTAR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.
2. [MDA2] mortar2 sm vz mortier
3. [MDA2] mortar1 sn [At: HEM 2887 / Pl: ~e / E: lat mortarium] 1 Material de construcție în stare fluidă sau sub formă de pastă, constituit dintr-un amestec de liant, material granular și apă, care se solidifică prin întărirea liantului și care este folosit pentru legarea, fixarea, acoperirea etc. elementelor de construcție. 2 (Reg) Pământ muiat cu apă și amestecat cu paie sau cu pleavă, utilizat la tencuit Vz lut. 3 (Sst) Vas în care se pisează grăunțe.
4. [DLRLC] MORTAR s. n. Material de construcție alcătuit dintr-un amestec de var, ciment, nisip și apă, întrebuințat pentru ă lega elementele unei zidării sau la tencuit; (regional) maltăr.
5. [DN] MORTAR s.n. Amestec de var, de ciment, de nisip și de apă, folosit ca material de legătură în zidărie. [< lat. mortarium].
6. [MDN '00] MORTAR s. n. amestec de var, ciment, nisip și apă, liant în zidărie. (< lat. mortarium)
7. [Scriban] *mortár n., pl. e și urĭ (lat. mortarium. V. mortier). Tencuĭală.
8. [DEX '09] MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.
9. [DEX '09] MORTIERĂ s. f. v. mortier.
10. [MDA2] mortariu sn vz mortier
11. [MDA2] mortiar s vz mortier
12. [MDA2] mortier sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 73/43 / V: ~tar sm, ~tariu (Pl: ~tarie), (înv) ~iar, ~ă sf ~tiri ssp / P: ~ti-er / Pl: ~e / E: fr mortier] Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole.
13. [MDA2] mortieră2 sf vz mortier
14. [MDA2] mortieră1 sf [At: DN3 / Pl: ~re / E: fr meurtrière] Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma.
15. [MDA2] mortiri ssp vz mortier
16. [DEX '98] MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.
17. [DLRLC] MORTIER, mortiere, s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită pentru a trage în spatele unor obstacole. Mortierele pîndeau linia depărtărilor. CAMILAR, N. II 101. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. – Pronunțat: -ti-er. – Variantă: (învechit) mortieră (BĂLCESCU, la CADE) s. f.
18. [DN] MORTIER s.n. Tun de mare calibru, cu țeava scurtă și cu o traiectorie foarte curbată; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortieră s.f. / < fr. mortier].
19. [DN] MORTIERĂ s.f. 1. V. mortier. 2. Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma; fereastră de tragere. [< fr. meurtrière].
20. [MDN '00] MORTIERĂ s. f. 1. deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. 2. v. mortier. (< fr. meurtrière)
21. [Șăineanu, ed. VI] mortier n. tun mic: mortierele se numiau pive BĂLC. (= fr. mortier).
22. [Scriban] *mortiér n., pl. e (fr. mortier, d. lat. mortarium, piŭă, covată, tencuĭală; it. mortaro, mortaio. V. mojar). Tun scurt și gros, de mare calibru, pus pe un afet fără roate care servește la aruncat boambe și granate, numit odinioară piŭă, V. săcăluș.
23. [DOOM 3] mortar s. n., pl. mortare
24. [DOOM 2] mortar s. n., pl. mortare
25. [DOOM 3] !mortieră (deschidere în zid; tun) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere
26. [DOOM 2] mortier (-ti-er)/mortieră1 (-ti-e-) (tun) s. n. / s. f., pl. mortiere
27. [DOOM 2] *mortieră2 (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere
28. [MDO] mortier
29. [IVO-III] mortieră, -re.
30. [DER] mortar (-ruri), s. n. – Material de construcție. Lat. mortarium (sec. XIX). E dubletul lui mortier, s. n. (piesă de artilerie), din fr. mortier și al lui mojar, v. mai sus.
31. [DE] MORTIÉR (< fr.) s. n. Gură de foc fără recul, de calibru mijlociu sau mare cu țeavă scurtă, care trage cu un unghi mai mare de 45° față de orizontală.
32. [DLR] MORTAR2 s. m. v. mortier.
33. [DLR] MORTAR1 s. n. 1. Material de construcție în stare fluidă sau sub formă de pastă, constituit dintr-un amestec de liant, material granular și apă, care se solidifică prin întărirea liantului și care este folosit pentru legarea, fixarea, acoperirea etc. elementelor de construcție. Cf. HEM 2 887, CV 1949, nr. 7, 31. Întreba zidarii dacă au mortar. V. ROM. octombrie 1954, 125. Cărămizile pune-le mai rărit, uite așa, și toarnă mortar mult între ele. CĂLINESCU, S. 343. Cantitatea de apă necesară unui mortar depinde de plasticitatea cerută acestuia. LTR2. Să se extindă transportul mortarelor. . . cu ajutorul pompelor. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4 840. Mortarul se solidifică prin întărirea liantului, datorită unor fenomene fizice . . . sau chimice. DER. ♦ (Regional) Pămînt muiat cu apă și amestecat cu paie sau cu pleavă, întrebuințat la tencuit. V. l u t. (Argetoaia-Strehaia). CHEST. II 86/32. 2. (Suspect, sens etimologic) Vas în care se pisează grăunțe. Cf. LM. – Pl.: mortare. – Din lat. mortarium.
34. [DLR] MORTIÉR s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole. Lucruri de a pușcăriei. . . 8 mortiri. N. COSTIN, LET. II, 73/43. 40 tunuri, 3 mortari (tun de aruncat bombe), o mare mulțime de puște. AR (1829), 292/10. Artileria alcătuită din trii tunuri și un mortariu. ib. 301/24. Am găsit 4 tunuri, un mortiar, trei magazii de praf de tun și o magazie de sare. CR (1829), 1361/25. Mortierele se numeau pive și obuzurile bumbarale. BĂLCESCU, M. V. 658. Artileria cetății era 71 tunuri de calibru diferit. . . apoi 2 mortarie. BARIȚIU, P. A. II, 507. Pe gurile largi ale mortierelor zbucniră cîte o limbă de flăcări pe cari vîntul le întoarse înapoi. SANDU-ALDEA, U. P. 135. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. Cu două luni înaintea armistițiului, a fost îngropat de-o mortieră la Cașin. C. PETRESCU, A. 366. Mortierele pîndeau linia depărtărilor, CAMILAR, N. II, 101. – Pronunțat: -ti-er. – Pl.: mortiere. – Și: (sg. refăcut după pl.) mortiéră s. f.; (învechit) mortiár subst., mortár s. m., mortáriu (pl. mortarie) s. n., mortíri subst. pl. – Din fr. mortier. – La scriitorii mai vechi, din rus. мортур, мортура sau după lat. mortarium.
35. [DLR] MORTIÉRĂ s. f. v. mortier.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL