1. [DEX '09] MORMĂITURĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit1. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.
2. [MDA2] mormăitură sf [At: CANTEMIR ap. TDRG / V: ~răi~, ~moi~, ~rnă~ / P: ~mă-i~ / Pl: ~ri / E: mormăi + -tură] 1-2 Mormăit1 (1, 3).
3. [DLRLC] MORMĂITURĂ, mormăituri, s. f. Mormăit1. Urmară cîteva mormăituri nedeslușite, apoi un glas ascuțit: Ioane, Ioane. DUNĂREANU, CH. 28.
4. [MDA2] morăitură sf vz mormăitură
5. [MDA2] mormoitură sf vz mormăitură
6. [MDA2] mornăitură sf vz mormăitură
7. [DOOM 3] mormăitură (desp. -mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăiturii; pl. mormăituri
8. [DOOM 2] mormăitură (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăiturii; pl. mormăituri
9. [DLR] MORMĂITÚRĂ s. f. 1. Mormăit (1). În răcnetele leilor, în mormăiturile urșilor. CANTEMIR, ap. TDRG. Auzind iezii mornăitura ursului, s-au spăriat. SBIERA, P. 204. 2. Mormăit1 (2). După cîteva minute, urcîndu-i-se vinul în cap, începu a cînta și el niște mormoituri în limbă sa și a bănănăi din picere. GORJAN, H. II, 63/2. Vorbește cu mormăitură Parcă are mămăligă-n gură. PANN, P. V. I, 103/8. Plecarăm înainte, fără să ascultăm morăitura văduvei. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, ap. TDRG. Urmară cîteva mormăituri nedeslușite, apoi un glas ascuțit: – Ioane, Ioane, DUNĂREANU, CH. 28. Se auziră mormăituri și glasuri neprietinoase în întunericul ogrăzii. SADOVEANU, O. V, 264. Putu să audă mormăiturile bătrînului și implorările ascuțite ale Otiliei. CĂLINESCU, E. O. I, 75. Din mormăitură lor, după schimb, cei doi aflarâ totuși de muțimea care îi aștepta afară să-i sfâșie. CAMIL PETRESCU, O. II, 573. – Pl.: mormăituri. - Și: (regional) mormoitúră, mornăitúră, morăitúră s. f. – Mormăi1 + suf. -tură.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL