1. [DEX '09] MOLFĂIRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.
2. [MDA2] molfăire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: molfăi] 1-4 Molfăială (1-4). 5 Bolborosire.
3. [DEX '98] MOLFĂIRE, molfăiri, s. f. Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.
4. [DEX '09] MOLFĂI, molfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.
5. [MDA2] molfăi vt [At: LB / Pzi: molfăi, ~esc / E: fo] 1 (C. i. alimente) A mesteca1 (1) cu greutate, din cauza lipsei dinților Si: a mozoli, a morfoli. 2 (Pex) A mânca, mestecând îndelung Si: a mozoli, a morfoli. 3 (C. i. un lucru necomestibil) A învârti prin gură, a roade în dinți Si: a mozoli. 4 (Pex) A rosti, a spune ceva articulând în mod nedeslușit, confuz Si: a bolborosi, a îngăima.
6. [DEX '98] MOLFĂI, molfăi, vb. IV. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.
7. [DLRLC] MOLFĂI, molfăi și molfăiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mai ales despre persoane fără dinți) A mesteca (un aliment) cu gingiile și cu limba; p. ext. a mînca încet, alene, fără poftă, greu. Prindea să molfăie bucățile de mălai și pîne. CAMILAR, N. II 135. Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I 170. Moș Bodrîngă, șezînd cucuiet pe niște buci și molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. ◊ Absol. Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. C. PETRESCU, C. V. 190. În gingini molfăiește, neavînd nici un dinte în gură. NEGRUZZI, S. II 304. ♦ A mesteca, a învîrti ceva între buze și între dinți. Tovarășul merse un timp alături molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. 2. Fig. A vorbi nedeslușit, a îngăima, a bîlbîi. Tanti... dădea din cap și molfăia în gingii vorbe neînțelese. DUMITRIU, B. F. 56. Vreo babă.. molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, VII 482.
8. [Șăineanu, ed. VI] molfăì v. a mesteca încet ca babele cari n ’au dinți: molfăind la pere uscate CR. [Onomatopee ce exprimă sgomotul fălcilor când mestecă].
9. [Scriban] mólfăĭ și -ĭésc v. intr. (var. din mufluĭesc și morfolesc. Cp. și cu rus. mĕámlitĭ, a molfăi. Bern. 2, 75). Mestec mereŭ avînd mîncare în gură orĭ nu, cum fac maĭ ales bătrîniĭ fără dințĭ. V. tr. Neavînd ce să lucrez, molfăĭam toată ziŭa mere uscate. – Și mórfăĭ (Munt. vest) morfăind fire de ĭarbă și de costreĭ (VR. 1913, 7-8, 52).
10. [DOOM 3] molfăire (rar) s. f., g.-d. art. molfăirii; pl. molfăiri
11. [DOOM 2] !molfăire (rar) s. f., g.-d. art. molfăirii; pl. molfăiri
12. [DOOM 3] molfăi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. molfăi, 3 molfăie, imperf. 1 molfăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să molfăi, 3 să molfăie
13. [DOOM 2] molfăi (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 molfăie, imperf. 3 sg. molfăia; conj. prez. 3 să molfăie
14. [MDO] molfăi (ind. prez. 3 sg. și pl. molfăie)
15. [DER] molfăi (molfăiesc, molfăit), vb. – A clefăi, a morfoli. – Var. morfăi, molfeca. Creație expresivă, cf. var. lui morfoli, fonfăi, fîlfîi, corfoși. Der. din sl. mlŭriti „a se frămînta” (Cihac, II, 202) este improbabilă. – Der. molfă, s. f. (tumoare), prin încrucișare cu bolfă; molfăit, s. n. (clefăială).
16. [DGS] molfăire s.f. clefăială, clefăit, molfăială, molfăit, molfăitură, plescăială, plescăit, <rar> molfotire, <fam.> țocăit, <reg.> polfăială, polfăit, polfăitură.
17. [DGS] molfăi vb. IV. I 1 intr. (despre ființe) a clefăi, a plescăi, <pop.> a chefni, a clefeti, a îmbăia, <înv. și reg.> a grojdi, <reg.> a ciofăi, a mleascăi, a mofloti, a murseca, a plescăni, a pliscoti, a polfăi. Nu-i suportă pe acei care molfăie când mănâncă. 2 tr. (compl. indică alimente sau lucruri necomestibile) a morfoli, a mozoli, <rar> a morfologi, <reg.> a folfăi, a mezdri, a moscoli, a polfăi, a știolfăi. Molfăie o coajă de pâine. Molfăie tutun. II tr. fig. (compl. indică cuvinte, fraze etc.) a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bombăni, a gângăvi, a îndruga, a îngăima, a îngâna, a mormăi1, a murmura, <fig.> a zbârnâi, <fig.; pop. și fam.> a boncăi, a boncălui, <fig.; fam.> a bârâi, a bondăni, <fig.; peior.> a mârâi. Molfăie ceva, fără a se înțelege ce spune. Nu pricepe nimic din ce molfăie copilul.
18. [DLR] MOLFĂÍRE s. f. Acțiunea de a m o l f ă i; mestecare1 anevoioasă a unui aliment în gură; (rar) molfăitură, molfotire. Cf. POLIZU, COSTINESCU. – V. molfăi.
19. [DLR] MOLFĂI vb. IV. T r a n z. 1. (Complementul indică un aliment) A mesteca1 (1) cu greutate (din cauza lipsei dinților), a clefăi, (regional) a murseca (1); p. e x t. a mînca (mestecînd îndelung); a mozoli (1), a morfoli (1). Cf. LB. Moș Bodrîngă. . . molfăind la pere uscate. CREANGĂ, A. 97. (Cleanul) e molatic, amorțit, apucă și molfăiește momeala agale. ATILA, P. 228. Încuie ușa pe dinafară și se puse să-și molfăie în tihnă coaja cea de pîne. MIRONESCU S. A. 78. Aud mugetele boilor care ar voi să molfăie între dinți iarbă proaspătă. STANCU, D. 129. Somnul cade ca plumbul pe pleoape, în vreme ce gura molfăie încă dumicatul de pîine. PAS, L. I, 170. Începu să molfăie pîinea cu usturoi. CAMILAR, C. 76. Parcă am băut otravă . . . a reluat moșul Călin, după ce a molfăit o pară. id. C. P. 45. Molfăind ceva,. . . coji de pîne, mălai ș.a. ȘEZ. I, 191, cf. II, 156. ◊ A b s o l. Pentru ce Druz ia pre Lida, o bătrînă hîrcă, sură, Ce în gingini molfăiește neavînd nici un dinte-n gură ? NEGRUZZI, S. II, 304. Savantul profesor muia pesmeți în ceai și molfăia melancolic. PETRESCU, C. V. 191. Prinseră a molfăi repede. CAMILAR, N. II, 426. Scoase. . . o chiflă și începu să molfăie. GALAN, B. II, 123. Începură a molfăi cu hărnicie, încrețindu-și frunțile de mirare, mestecînd îndelung. VORNIC, P. 236. Cînd mînîncî, molfăiești, Cînd be apă, mă strochești. MAT. FOLK. 1436. Mai ales cei ce n-au dinți molfăiesc. Com. din BÎLCA-RĂDĂUȚI. ◊ R e f l. Sî molfaiești de un ŝas cu măru ŝala. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ (Complementul indică un lucru necomestibil) A învîrti prin gură, a roade în dinți; a mozoli (1). Tovarășul merse un timp alături, molfăind inseparabilul rest de trabuc. C. PETRESCU, C. V. 267. [Tutunul] îl molfăiesc în gură de dau o putoare mai proastă decît un hoit. RETEGANUL, ap. CADE. ◊ A b s o l. Vîră fata degetul în gură și începe a molfăi. ȘEZ. II, 156. 2. P. e x t. A rosti, a spune (ceva) articulînd în mod nedeslușit, confuz; a bolborosi. V. î n g ă i m a. Vreo babă ce se-ntorcea de la vecernie molfăind întîmplările măhălălei. CONTEMPORANUL, V2, 482. Începe să molfăie iar, între buze, jelania ei. STANCU, D. 201. „Cartea viselor”, molfăia un bătrîn cu barbă lungă, albă, întinzînd o cărțulie tipărită cu litere cirilice. PAS, L. I, 91. Molfăiră în gingiile de moșnegi cîteva amintiri, pe urmă. . . tăcură, id. Z. IV, 8. Molfăi un citat, el știa din cine. GALAN, B. II, 40. - Prez. ind.: mólfăi și molfăiesc. . – Formație onomatopeică.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL