1. [DEX '09] MOHORÂT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.
2. [MDA2] mohorât, ~ă [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 460/32 / V: (îvr) mohur~ / Pl: ~âți, ~e / E: mohorî] 1 a Care are culoarea de la roșu-cărămiziu până la roșu-vânăt. 2 sn (Îvr) Stofă purpurie. 3 sf (Îvr) Haină făcută din stofă purpurie. 4 sma (Euf) Drac. 5 a De culoare închisă. 6 a Lipsit de strălucire, de lumină Si: întunecos, sumbru. 7 a Întunecat și apăsător. 8 a (D. oameni și d. înfățișarea, privirea, gândurile lor) Trist.
3. [DEX '09] MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.
4. [MDA2] mohorî vr [At: ODOBESCU, S. III, 534 / Pzi: ~răsc / E: mohor2] 1 A se colora în roșu închis. 2 A căpăta o culoare închisă Si: a se întuneca. 3 (Fig) A se posomori.
5. [MDA2] mohurât, ~ă a vz mohorât
6. [DLRLC] MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în stacojiu, în culoarea spicelor de mohor. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. ODOBESCU, S. III 273. 2. Refl. A căpăta o culoare roșie-închisă; p. ext. a se întuneca. Soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. I 218. Pulberea roșie se stingea, se mohora și apa lua luciri de oțel. SANDU-ALDEA, la CADE. ◊ Tranz. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, N. 84. ♦ Fig. (Despre oameni) A se posomorî.
7. [DLRLC] MOHORÎT, -Ă, mohorîți, -te, adj. 1. Roșu-vînăt (ca spicele mohorului), stacojiu; p. ext. de culoare închisă, întunecat. Zilele erau mohorîte, cu cerul căptușit de zăpada nourilor. SADOVEANU, O. IV 176. Vremea era de asemenea răcoroasă, umedă, mohorîtă. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Văzusem un nor mohorît Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I 235. Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă. EMINESCU, O. I 56. ◊ (Substantivat, rar) Din ce-a fost o zi întreagă mai măreț, mai lucitor, Dintr-un soare, ce rămîne? Mohorîtul unui nor. DAVILA, V. V. 100. 2. Fig. (Despre oameni) Supărat, amărît, trist, posomorît. Mohorîți sub căști, soldații urmăreau lucrul tot mai grăbit al groparilor. CAMILAR, N. I 373. Miron Iuga deveni grav și mohorît. REBREANU, R. I 85. Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț Sub chipuri mohorîte cu-adînci și slabe fețe? EMINESCU, O. IV 363.
8. [Șăineanu, ed. VI] mohorît a. 1. de coloarea roșie închisă a mohorului; sânge mohorît; 2. fig. întunecat: tablou depins cu colori cam mohorîte AL.
9. [Scriban] mohorăsc, a -î v. tr. (d. mohorît). Posomorăsc, cătrănesc, întunec, întristez. V. refl. Călugăriĭ s’aŭ mohorît auzind. – Vechĭ și mohorîțesc.
10. [Scriban] mohorît, -ă adj. (d. mohor). Roș închis, ca spicu mohoruluĭ: sînge mohorît. Fig. Întunecat, de coloare închisă: haĭne mohorîte. Fig. Posomorît, trist: față mohorîtă.
11. [DOOM 3] mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, 3 sg. mohorăște, imperf. 1 mohoram; conj. prez. 1 sg. să mohorăsc, 3 să mohorască
12. [DOOM 2] mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohora, perf. s. 3 sg. mohorî, 3 pl. mohorâră; conj. prez. 3 să mohorască; ger. mohorând; part. mohorât
13. [MDO] mohorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, conj. mohorască)
14. [IVO-III] mohorît.
15. [DGS] mohorât, -ă adj., s.m. I adj. 1 (în opoz. cu „senin ”; despre cer) acoperit, cenușiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, neguros, noros, opac2, pâclos, plumbuit2, plumburiu, urât2, <livr.> morn, <pop.> nourat, <reg.> îmbourat, mocnit, nuoriecios, <înv.> ponegrit, <fig.> leșietic, leșios, posomorât. Cerul mohorât creează multora o stare de disconfort. 2 (în opoz. cu „frumos”; despre vreme) închis, înrăutățit, stricat, urât2, <livr.> morn, <reg.> mocnit, <fig.> fumuriu, infam, posomorât, <fig.; fam.> zbârlit. Vremea mohorâtă îi determină să rămână acasă. 3 (despre culori, nuanțe etc.) fonce, închis, întunecat, întunecos. Se îmbracă numai în culori mohorâte. Nori gri, mohorâți, acoperă cerul. 4 (despre țesături, haine etc.) închis, întunecat, sumbru, sur, <pop.> suriu. Bătrânii preferă hainele mohorâte la culoare. 5 (despre peisaje, ambient etc.) demoralizant, depresiv, deprimant, descurajant, dezolant, posac, posomorât, trist, <rar> dezolator, <fam.> jalnic, <fig.> sterp, sur, vânăt, vinețiu. Atmosfera din orașul părăsit este mohorâtă. 6 fig. (în opoz. cu „luminos”; despre edificii, încăperi etc.) întunecat, întunecos, obscur, obscurat, sumbru, tenebros, umbrit, umbros. Camerele locuinței sunt mohorâte. II adj. 1 (despre oameni sau despre fizionomia lor) posac, posomorât, <reg.> modorât, <fig.> încrețit, încruntat, întunecat, <fig.; pop.> noros, nourat. Are mina veșnic mohorâtă din cauza supărărilor. 2 (despre privire, înfățișare sau, p. ext., despre oameni) îmbufnat, încruntat, posomorât, <reg.> închiondorat, închiorcoșat, <fig.> încrețit, <fig.; pop. și fam.> chiorâș, <fig.; pop.> noros. Are chipul mohorât când i se face observație. 3 (în opoz. cu „vesel”, „radios”; despre fizionomie, privire, glas etc.) întristat, posomorât, trist, <fig.> îndoliat, îndurerat, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mâhnit, neguros, pâclos, umbrit, umbros, <fig.; fam.> lung. Avea fața mohorâtă din cauza eșecului la examen. III s.m. (art. mohorâtul; pop.; eufem.) v. Demon. Diavol. Drac. Duh al întunericului. Duh al răului. Duh necurat. Duh rău. Necuratul (v. necurat). Satană. Spirit al întunericului. Spirit al răului. Spirit necurat. Spirit rău. Tartor.
16. [DGS] mohorî vb. IV. I refl. 1 (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se posomori, a se tulbura, <pop.> a se noura. Spre seară, cerul s-a mohorât. 2 (despre vreme) a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî, a se strica, a se tulbura, a se urâți, <fig.> a se deochea, <fig.; fam.> a se zbârli. Vremea s-a mohorât și au început ploile. 3 (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se posomorî, <fig.> a se încrunta, a se înnegri, a se întuneca. S-a mohorât când i s-a făcut observație. II tr., refl., fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, <fig.> a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) umbri, <fig.; înv.> a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au mohorât la auzul teribilei vești.
17. [DLR] MOHORÎ vb. IV. R e f l. 1. A se colora în roșu (închis). Apele, altă dată așa limpezi și line ale Mureșului, se mohorâsc în acele cumplite zile din noiemvrie 1784, cu sîngele ce varsă fără preget. ODOBESCU, S. III, 534. ◊ T r a n z. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. id. ib. 273. 2. A căpăta o culoare închisă; a se întuneca. Tot cerul s-a mohorît de nori. LUNGIANU, ap. CADE. Într-o palidă seară de noiembrie. . . soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. 218. Lumina . . . prinde să se mohorască, de parcă ar trece peste întregul pămînt umbra unui nor gros. STANCU, U.R.S.S. 114. Începuse să se lumineze, dar cu cît întunericul pierea, marginile satului se mohor au și în depărtare plutea o ceață. PREDA, Î. 33. ◊ T r a n z. f a c t. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, NUV. 286. (Absol.) [Apa] înălbeaște și negreaște, rușaște și mohoraște, îndulceaște și amăraște. CORESI, EV. 192. 3. F i g. A se posomori, a se întrista. Dacă nu se mohora pentru propria-i soartă, ce rost avea să-și lase buna dispoziție umbrită de regrete pentru soarta altora ? STANCU, R. A. V, 257. ◊ T r a n z. Se apucase să facă o listă de cum să-și împartă leafa și lista aceasta îl mohorîse de tot. REBREANU, NUV. 274. Asta i-ar mohorî sufletul pentru o săptămînă încheiată. id. I. 65. Timpul urît mă mohora, mă întrista. STANCU, R. A. II, 267. – Prez. ind.: mohorăsc. – V. mohor 2.
18. [DLR] MOHORÎT, -Ă a d j. 1. (În textele vechi apare adesea în n. pr. Marea Mohorîtă = Marea Roșie) Care are culoarea de la roșu-cărămiziu pînă la roșu-vînăt. Și-i va da un veșmentu mohorîtu împărătescu (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 460/32, cf. I, 200/9. Scutură Faraon și sila lui în Marea Mohorită (R o ș i e D). PSALT. 284, cf. CORESI, PS. 373/3, PALIA (1581), 6/11. Căftan mohorît. MOXA, 368/34. Că-l îmbrăcară într-un veșmînt mohorît. VARLAAM, C. 77, cf. HERODOT (1645), 43. În țara Eghipetului să află Mare Mohorîtă, întru care s-au înecat faraon, împăratul Eghipetului. CHEIE ÎN. 9r/5. Cunună avînd de aur și diadimă de vișin mohorîtă. BIBLIA (1688), 3612/17, cf. 3552/38, ANON. CAR. Să iei patlageanele, să le curi de coaja lor cea mohorîtă (a. 1749). GCR II, 43/29, cf. 98/11. Vede pre Hamzam îmbrăcat în vison mohorît. ȘINCAI, HR. II, 41/28, cf. I, 184/33, CALENDARIU (1814), 80/17. Și ajunse la un cîmp frumos, tot cu flori frumoase . . . și era unele albe, altele negre, altele roșii, altele verzi, vinete, mohorîte și galbene. ALEXANDRIA, 105/24, cf. 100/18. Pustietatea goală sub arșița de soare în patru părți a lumii șe-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt. ALECSANDRI, P. III, 89, cf. COSTINESCU. Grinzile cele lungi și afumate. . . erau de culoarea cea mohorîtă-roșie (a) lemnului pîrlit. EMINESCU, G. P. 45, cf. id. N. 38, 156. Începu a clocoti un sínge mohorít. ISPIRESCU, L. 225, cf. 138. Trupul său neînsuflețit și mohorít de vînătaiele funiilor fu dezlegat de la furcile caznei. ODOBESCU, S. I, 443, cf. MARIAN, CH. 54, BARCIANU, ALEXI, W. Vîrful nasului ascuțit și vînăt. . . închipuia o mică pată mohorîtă pe o întindere gălbie. HOGAȘ, DR. II, 31. Ciobani le-or lua Și le-or învîrsta, Dalbe Cu albastre, Verzi cu mohorîte. TEODORESCU, P. P. 75, cf. 50. Cu veșmântul mohorît, Lung din cer pînă-n pămînt. JARNIK-BÎRSEANU, D. 512, cf. SEVASTOS, C. 199. Du-te-n tîrg și-mi ia năframă, Tot năframă mohorîtă, Să nu-ți fiu, bade, urîtă. RETEGANUL, TR. 145. Bubă albă, bubă neagră, bubă roșie . . . bubă mohorîtă. ȘEZ. IV, 19, cf. BiBiCESCU, P. P. 233, ȚIPLEA, P. P. 113, BUD. P. P. 10, VASILIU, C. 649, PĂSCULESCU, P. 6, BÎRLEA, C. P. 130, 142, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR II 3 403/362. ◊ (Substantivat, n.; învechit, rar) De vor fi păcatele voastre ca roșiul, ca zăpada le voi albi, iară de vor fi ca mohorîtul, ca lîna le voi face albe. VARLAAM- IOASAF, 166r/6. ♦ (Substantivat, n.; învechit, rar) Stofă purpurie. Veț lua de la dînșii aur, argint și aramă. Și vînăt, și mohorít (p o r f i r ă v i o l e t ă, s t a c o j i e și v i ș i n i e B 1 938, 85), roșiu îndoit și mătase răsucită. BIBLIA (1 688), 562/52. ♦ (Substantivat, f.; învechit, rar) Haină făcută din stofă purpurie. Dezbrăcară de pre el mohorîtă. TETRAEV. (1 574), 251. ♦ (Substantivat, m. art.; eufemistic) Dracul, diavolul. Căci într-o zi prinde a se gîndi mohorîtul, cum ar vîrî el vrajba între doi oameni. PAMFILE, D. 36, cf. FURTUNĂ, V. 8. 2. De culoare închisă; lipsit de strălucire, de lumină; întunecos, sumbru. [Oameni] oacheși, cu ochi și cu păr negru și mohorîți la față. PISCUPESCU, O. 141/6. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie, Printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I, 84. Văzusem un nor mohorít Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I, 235, cf. 259. Vremea era de asemenea răcoroasă, umedă, mohorîtă. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Domnul Tase fumează un fel de tutun negru și ieftin. De aceea, fundul chiselei e mohorít tot, ca iadul. BASSARABESCU, S. N. 13, cf. 28. Pe garduri ostenite, pe umede stradele, Lumina mohorîtă se-ntunecă. CAZIMIR, L. U. 31, cf. 19, 75. Înserarea asta, după o zi ploioasă . . . era mereu mohorîtă și apăsătoare. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. O lampă-n mohorîte umbre. BACOVIA, O.103. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. SADOVEANU, O. II, 293, cf. VII, 281, id. E. 122. Ziua se anunța a fi mohorîtă. STANCU, U.R.S.S., 49, cf. CAMILAR, N. I, 205. Zidurile erau pînă la jumătate de faianță verde. . . și restul zugrăvit într-o culoare incertă, mohorîtă. DEMETRIUS, A. 65. E toamnă și negurile mohorîte inundă zările. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 777. Zilele veneau una după alta, mohorîte și ude. V. ROM. mai 1955, 29. N-ar avea loc și pomană Cine m-au făcut cătană. Mi-au dat haine mohorîte, Cum îs mic mai urîte. ALECSANDRI, P. P. 294, cf. 204, ȚIPLEA, P. P. 113, BUD. P. P. 10. Este-un pat mîndru-ncheiat. . . Și pre el e așternut covor verde, mohorît. PĂSCULESCU, L. P. 59, cf. BÎRLEA, C. P. 130, ALR II 3403/250, 362, 836, 6 076/682, A V 15. Pe sub rîpile rîpite Ciute negre mohorîte (Cuptorul). GOROVEI, C. 122. ◊ (Substantivat) Din ce-a fost o zi întreagă mai măreț mai lucitor, Dintr-un soare, ce rămâne ? Mohorîtul unui nor. DAVILA, V. V. 100. ♦ Întunecat (și apăsător, trist). Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă. EMINESCU, O. I, 56. Un morman cumplit de leșuri umple cîmpul mohorít. MACEDONSKI, O. I, 105. Deodată, cineva ieși din mohorîtă locuință de pescar. TAFRALI, S. 38. Tăcerea tot mai grea se lasă în cuprinsul mohorít al fabricilor. DUNĂREANU, CH. 147. Mai mohorîtă-i azi odaia. IOSIF, PATR. 78. În dosul unei biserici mohorîte, o cruce mare înfiptă în stîncă. ARDELEANU, V. P. 25. Subt bolta mohorîtă, pămîntul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure. REBREANU, R. II, 10, cf. I, 244. În cîmpul mohorít li țin de-a lungul zilei de urît Doar tufe albăstrii de scai pitici. CAZIMIR, P. 133, cf. id. L. U. 37, LESNEA, P. E. 20. Piatra Singuratică se ridică mohorîtă în aer, bizară apariție a marilor înălțimi. BOGZA, C. O. 13. Nimic nu se zărea în pustietatea mohorîtă. V. ROM. octombrie 1955, 163. 3. (Despre oameni și despre înfățișarea, privirea, gîndurile lor) Trist, mîhnit, posomorit. Palidă și mohorîtă Maica Domnului se vede. EMINESCU, O. I, 50, cf. IV, 363. Alecu, trist și mohorît la față, tot drumul îi ținu mîna. CONTEMPORANUL, VIG, 194. Fața lui. . . era muncită și mohorîtă de gînduri. REBREANU, NUV. 283, cf. id. R. I, 85. Bărbați mohorîți. . . și femei. . . beau la rînd. BRĂESCU, V. 129. Peste sufletul ce umblă oropsit și mohorít. . . Schitu-și mișcă, în litanii, tristul clopot de la gît. LESNEA, A. 26. Veni acasă mohorít. PAS, Z. I, 133. Amîndoi tăceau, în niște gînduri mohorîte. CAMILAR, N. II, 109, cf. 102, id. N. I, 246, 373, 413. Bătrînul îi aruncă o privire mohorîtă. V. ROM. martie 1954, 71. ◊ (Prin metonimie) Se opri înlemnit în fața zidului mohorît de săteni care-l înconjurau. CAMILAR, N. I, 207. ◊ F i g. Destul m-am închis în singurătatea mohorîtă a științelor. PETICĂ, O. 343. Stă Negoiul mohorît, Cu-a lui negură bătrînă Care-i ține de urît. TOPÎRCEANU, B. 26. – Pl.: mohorîți, -te. – Și: (învechit, rar) mohurît, -ă adj. VARLAAM-IOASAF, 48v/27. – V. mohorî.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL