1. [DEX '09] MOHORÂRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.
2. [MDA2] mohorâre sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~ri / E: mohorî] 1-2 Colorare în roșu (întunecat sau) viu. 3 (Fig) Întristare.
3. [DEX '09] MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.
4. [MDA2] mohorî vr [At: ODOBESCU, S. III, 534 / Pzi: ~răsc / E: mohor2] 1 A se colora în roșu închis. 2 A căpăta o culoare închisă Si: a se întuneca. 3 (Fig) A se posomori.
5. [DLRLC] MOHORÎ, mohorăsc, vb. IV. 1. Tranz. A colora în stacojiu, în culoarea spicelor de mohor. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. ODOBESCU, S. III 273. 2. Refl. A căpăta o culoare roșie-închisă; p. ext. a se întuneca. Soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. I 218. Pulberea roșie se stingea, se mohora și apa lua luciri de oțel. SANDU-ALDEA, la CADE. ◊ Tranz. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, N. 84. ♦ Fig. (Despre oameni) A se posomorî.
6. [Scriban] mohorăsc, a -î v. tr. (d. mohorît). Posomorăsc, cătrănesc, întunec, întristez. V. refl. Călugăriĭ s’aŭ mohorît auzind. – Vechĭ și mohorîțesc.
7. [DOOM 3] mohorâre (rar) s. f., g.-d. art. mohorârii
8. [DOOM 2] mohorâre (rar) s. f., g.-d. art. mohorârii
9. [DOOM 3] mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, 3 sg. mohorăște, imperf. 1 mohoram; conj. prez. 1 sg. să mohorăsc, 3 să mohorască
10. [DOOM 2] mohorî (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, imperf. 3 sg. mohora, perf. s. 3 sg. mohorî, 3 pl. mohorâră; conj. prez. 3 să mohorască; ger. mohorând; part. mohorât
11. [MDO] mohorî (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorăsc, conj. mohorască)
12. [DGS] mohorâre s.f. fig. amar, amărăciune, amărâre, întristare, mâhnire, necaz, nefericire, nemângâiere, of, supărare, tristețe, <fig.> cătrănire, negru, <fig.; pop. și fam.> cătrănitură, oftică, <fig.; pop.> otrăvire, <fig.; reg.> cerneală2, ponor, <fig.; înv.> învăluială. Mohorârea i-a invadat sufletul după vestea primită.
13. [DGS] mohorî vb. IV. I refl. 1 (despre cer) a se închide, a se înnegura, a se înnora, a se întuneca, a se posomori, a se tulbura, <pop.> a se noura. Spre seară, cerul s-a mohorât. 2 (despre vreme) a se închide, a se înrăutăți, a se posomorî, a se strica, a se tulbura, a se urâți, <fig.> a se deochea, <fig.; fam.> a se zbârli. Vremea s-a mohorât și au început ploile. 3 (despre oameni sau despre fizionomia lor) a se posomorî, <fig.> a se încrunta, a se înnegri, a se întuneca. S-a mohorât când i s-a făcut observație. II tr., refl., fig. (compl. sau sub. indică oameni ori chipul, ochii lor) a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) posomori, <fig.> a (se) adumbri, a (se) cerni, a (se) înnegri, a (se) înnegura, a (se) înnora, a (se) întuneca, a (se) umbri, <fig.; înv.> a se mosorî, a se rupe. Ochii i s-au mohorât la auzul teribilei vești.
14. [DLR] MOHORÎ vb. IV. R e f l. 1. A se colora în roșu (închis). Apele, altă dată așa limpezi și line ale Mureșului, se mohorâsc în acele cumplite zile din noiemvrie 1784, cu sîngele ce varsă fără preget. ODOBESCU, S. III, 534. ◊ T r a n z. Spre a îmbuna pe zei, ei închipuise un soi nou de înjunghieri și de sacrificii, care mohorîse pămîntul cu sînge. id. ib. 273. 2. A căpăta o culoare închisă; a se întuneca. Tot cerul s-a mohorît de nori. LUNGIANU, ap. CADE. Într-o palidă seară de noiembrie. . . soarele va cădea după codri, mănăstirea se va mohorî. GALACTION, O. 218. Lumina . . . prinde să se mohorască, de parcă ar trece peste întregul pămînt umbra unui nor gros. STANCU, U.R.S.S. 114. Începuse să se lumineze, dar cu cît întunericul pierea, marginile satului se mohor au și în depărtare plutea o ceață. PREDA, Î. 33. ◊ T r a n z. f a c t. Amurgul cobora nesimțit, mohorînd din ce în ce văzduhul. REBREANU, NUV. 286. (Absol.) [Apa] înălbeaște și negreaște, rușaște și mohoraște, îndulceaște și amăraște. CORESI, EV. 192. 3. F i g. A se posomori, a se întrista. Dacă nu se mohora pentru propria-i soartă, ce rost avea să-și lase buna dispoziție umbrită de regrete pentru soarta altora ? STANCU, R. A. V, 257. ◊ T r a n z. Se apucase să facă o listă de cum să-și împartă leafa și lista aceasta îl mohorîse de tot. REBREANU, NUV. 274. Asta i-ar mohorî sufletul pentru o săptămînă încheiată. id. I. 65. Timpul urît mă mohora, mă întrista. STANCU, R. A. II, 267. – Prez. ind.: mohorăsc. – V. mohor 2.
15. [DLR] MOHORÎRE s. f. Faptul de a (se) m o h o r î; colorare în roșu (întunecat sau viu). Cf. PONTBRIANT, D. ♦ F i g. Posomorîre, întristare. A curs peste groapă apă, limpede apă Și mohorîre tulbure peste sufletul tău. V. ROM. octombrie 1954, 181. V. mohorî.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL