1. [DEX '09] MOCNIT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.
2. [MDA2] mocnit, ~ă [At: DDRF / V: (reg) mogn~, mohn~ / Pl: ~iți, ~e / E: mocni] 1 a (D. foc) Care arde înăbușit, fără flacără. 2 a (D. foc) Care este pe punctul de a se stinge. 3 av (Îe) A fierbe ~ A fierbe înăbușit. 4 av (îae) A fierbe încet. 5-6 a, av (D. sunete, zgomote) (Care este) fără rezonanță Si: înăbușit, stins. 7 a (Nob; d. culori) Mohorât 8 a (D. vreme, atmosferă) înnorat. 9 a (D. vreme, atmosferă) Umed. 10 a (D. vreme, atmosferă) Înăbușitor. 11 a (D. ploaie) Mărunt și potolit, dar persistent. 12 a (Reg; d. alimente) Cu gust rău. 13 a (Reg; d. alimente) Alterat. 14 a (D. apă) Sălciu. 15 a (Fig; d. oameni) Închis în sine Si: tăcut, necomunicativ. 16 a (D. oameni) Posomorât. 17-18 a, av (D. sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) (Care esre) reținut, tăinuit vreme îndelungată, dar gata să izbucnească. 19 (Fig) Fără viață, care lâncezește Si: inactiv, toropit. 20 a (Fig) Care pare că ascunde o amenințare Si: apăsător, sumbru. 21 a (Fig) Trist.
3. [DLRLC] MOCNIT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. Care arde înăbușit, înfundat. (Fig.) Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pîlpîire mocnită. REBREANU, R. II 55. ◊ (Adverbial) Umple groapa cu jăratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. CREANGĂ, P. 29. 2. Fig. (Despre oameni) Închis în sine, posomorît; (despre sentimente) ascuns, înăbușit. Pricepu în sfîrșit că tovarășul zilelor ei, mocnit și neguros tovarăș... era cu sufletul gol. SADOVEANU, M. 126. Ca să arate că dezaprobă... stătea toată ziua mocnit și mormăind. C. PETRESCU, C. V. 84. Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale. IOSIF, PATR. 72. ◊ (Adverbial) Vereștencele plîngeau mocnit. CAMILAR, N. II 348. ♦ Întunecat. Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de rîu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu. EMINESCU, O. I 82. 3. Fig. Lipsit de vioiciune, fără viață, inactiv. Orașul doarme-n miezul zilei, Mocnit sub arșița de vară. VLAHUȚĂ, O. A. I 74. Satul Humulești în care m-am trezit nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii ca alte sate. CREANGĂ, A. 71. 4. (Despre ploaie) încet și potolit, dar stăruitor, de durată. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. SADOVEANU, P. S. 11. După cinci zile de ploaie mocnită, un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II 69. ◊ (Adverbial) Afară ploua mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. SADOVEANU, O. VI 525. 5. (Regional; despre alimente) Cu gust rău, alterat; (despre apă) stătut; (despre aer) închis, viciat.
4. [Șăineanu, ed. VI] mocnit a. și adv. 1. înnăbușit, înfundat: să ardă focul mocnit CR.; 2. fig. ascuns, tăcut: noaptea cea mocnită și pustie din sicriu EM.
5. [Scriban] mocnít, -ă adj. (d. mocnesc). Ascuns, înfundat: foc mocnit. Fig. Posomorît: noapte, ploaĭe mocnită. Tăcut, posac, bosomelnic, necomunicativ: om mocnit. Adv. În mod mocnit: a arde mocnit. V. tenebros.
6. [DEX '09] MOCNI, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.
7. [MDA2] mocăni3 v vz mocni
8. [MDA2] mocni [At: DDRF / V: (reg) mocăni (Pzi: mocăn), mogni, mohni / Pzi: ~nesc / E: slv мокиѧти „a uda”, „a muia”] 1 vi (D. foc) A arde înăbușit, fără flacără Si: (reg) a mocăi (10). 2 vi (D. foc) A arde sub cenușă. 3 vz A fi pe punctul de a se stinge. 4 vi A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. 5 vi (Reg) A se macera. 6 vi A sta închis, înfundat, fără aer. 7 vr (Reg; d. alimente) A prinde miros. 8 vr (Reg; d. alimente) A se altera. 9 vi (Fig) A-și pierde vremea fără folos. 10 vi (Fig) A lâncezi. 11 vi (Fig) A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească. 12 vi (Fig) A sta tăcut și posomorât. 13 vi (Fig) A nutri sentimente de ură, de revoltă etc., fără să se manifeste.
9. [MDA2] mogni v vz mocni
10. [MDA2] mognit, ~ă a vz mocnit
11. [MDA2] mohni v vz mocni
12. [MDA2] mohnit, ~ă a vz mocnit
13. [DLRLC] MOCNI, mocnesc, vb. IV. 1. Intranz. A arde fără flacără, înăbușit (sub cenușă). Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește Și izvorul mai îngînă Doina muntelui bătrînă. DEȘLIU, M. 61. [Focul] însă nu era stins, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V 49. ♦ Fig. A nutri în mod ascuns sentimente de ură, revoltă, mîhnire etc. Nu. vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. [Țăranii] mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I 273. Parcă mocneau veacuri de suferință. VLAHUȚĂ, N. 122. 2. Intranz. Fig. A sta fără treabă, a lîncezi; a vegeta. Oamenii mocnesc în șanțuri. C. PETRESCU, Î. II 14. Destul am mocnit la țară. ALECSANDRI, T. I 180. [Fetele] or mocni ș-or îmbătrîni în casa părintească. id. ib. 131. 3. Refl. (Regional, despre alimente) A se altera, a prinde miros de mucegai.- Variantă: mohni (PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227) vb. IV.
14. [DLRLC] MOHNI vb. IV v. mocni.
15. [Șăineanu, ed. VI] mocnì v. 1. a ședea lângă foc; 2. a rămânea într’un loc: destul am mocănit la țară AL.; 3. a nu arde sau a arde încet: pe cetate negură de fum mocnește; 4. a sta tăcut: țăranul își arde luleaua și mocnește într’însul CR. [Serb. MUKNITI, a amuți].
16. [Scriban] mocnésc v. intr. (vsl. moknonti, a fi ud, močiti, a uda. V. mocirlă). Ard cu greŭ (ca lemnele ude) saŭ ard înfundat supt cenușă: focu mocnea în sobă. Fig. Staŭ tăcut, clocesc, nu mă manifest: baba cu motanu mocnea lîngă sobă, anĭ întregĭ a mocnit pînă s’a răzbunat, răscoala mocnește în plebe.
17. [DOOM 3] mocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnesc, 3 sg. mocnește, imperf. 1 mocneam; conj. prez. 1 sg. să mocnesc, 3 să mocnească
18. [DOOM 2] mocni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnesc, imperf. 3 sg. mocnea; conj. prez. 3 să mocnească
19. [DER] mocni (mocnesc, mocnit), vb. – 1. (Mold.) A se uda, a se muia, a se umezi. – 2. (Despre foc, jar) A arde înăbușit. – 3. (Despre idei, sentimente) A rămîne ascunse. – 4. A cădea pe gînduri, a medita. – 5. A tăcea, a nu se manifesta. Sl. moknąti „a se uda” (Candrea; Scriban). Der. din sl. mlŭknąti, cf. mîlc (Cihac, II, 200) e mai puțin probabilă.
20. [Argou] a mocni sămânța (în cineva) expr. (er.) a avea poftă să facă dragoste (cu cineva).
21. [DGS] mocnit, -ă adj., adv. I adj. 1 (despre foc) înăbușit, înfundat2, potolit2. În vatră a rămas un foc mocnit. 2 (mai ales despre căldură) înăbușitor, sufocant, <înv. și pop.> nădușitor, <pop.> năbușitor, zăpușit, <fig.> sugrumător. Afară este o căldură mocnită. 3 (în opoz. cu „senin”; reg.; despre cer) v. Acoperit Cenușiu. Împâclit. Închis. Înnegurat. Înnorat. Întunecat. Întunecos. Mohorât. Neguros. Noros. Opac2. Pâclos. Plumbuit2. Plumburiu. Urât2. 4 (în opoz. cu „frumos”; reg.; despre vreme) v. Închis. Înrăutățit. Mohorât. Stricat. Urât2. 5 (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acrit. Acru. Alterat. Clocit2. Descompus. Fermentat. Înăcrit. Învechit. Stătut2. Stricat. Vechi2. 6 (reg.; despre apă) v. Clocit2. Răsuflat. Stătut2. II adj. fig. 1 (despre oameni sau despre firea lor) insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, ursuz, <fig.> iernatic, închis, încuiat2, sumbru, tenebros, <fig.; reg.> sihastru. Este o persoană mocnită, care preferă singurătatea. Nu este simpatizat din cauza firii sale mocnite. 2 (mai ales despre sentimente ale oamenilor) ascuns2, reținut, tăinuit, <fig.> surd. Fierbe în el o ură mocnită. 3 (rar; despre oameni, colectivități etc.) v. Inactiv. Pasiv. III adv. (modal) 1 înăbușit, înfundat2. Focul arde mocnit în sobă. 2 fig. înăbușit, înfundat2, slab, stins2, surd. Fata a început să plângă mocnit.
22. [DGS] mocni vb. IV. I 1 intr. (despre foc) <pop.> a se înăduși, <reg.> a mocăi. Focul mocnește în sobă. 2 refl. (reg.; despre materii organice, alimente, preparate etc.) v. Acri. Altera. Cloci. Descompune. Fermenta. Înăcri. Strica. 3 intr. (reg.; despre plante, flori, fructe etc.) v. Macera. II intr. fig. (despre oameni) 1 a lâncezi, <fig.> a vegeta, <fig.; înv.> a tânji. Toată ziua mocnește în pat. 2 <fig.> a clocoti, a fierbe, <fig.; rar> a sfârâi. În el mocnește ura și dorința de răzbunare.
23. [DLR] MOCNIT, -Ă adj. 1. (Despre foc) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. Cf. ALEXI, W. Pe vatră luptă-n umbră mocnit și vînât focul. IOSIF, PATR. 12, cf. ȘEZ. VIII, 159. [Focul] îi mognit. ALR II/I h 282/279. ◊ (În context figurat) Fața îi era mai întunecată ca de obicei și în ochi avea o pîlpăire mocnită. REBREANU, R. II, 55. ◊ (Adverbial) Umple groapa cu jaratec și cu lemne putregăioase, ca să ardă focul mocnit. CREANGĂ, P. 29. Dă-i o pîrlealâ bună cu niște chibrituri de ieste, care ard mocnit. id. A. 111. Focul de tor arde mocnit. STANCU, D. 19. (F i g.) Patriotismul acestor mase nu s-a stins a doua zi după dictatul de la Viena, el continuă să ardă mocnit. BENIUC, M. C. I, 60. ♦ (Adverbial, ca determinant al lui „fierbe”) înfundat, înăbușit; încet, pe îndelete. Pe plită fierbeau, mocnit, două oale. BRĂESCU, A. 78. Uitînd ulcelele ce fierbeau mocnit, la vatră, se repezea arsă. id. ib. (Despre sunete, zgomote) Fără rezonanță, înăbușit, stins. (Adverbial) Tractoarele băteau mocnit, ca minutarul unui uriaș ceasornic al pămîntului. MIHALE, O. 318. ♦ (Neobișnuit, despre culori) Mohorît, închis. Din mocnita culoare gîndăcie, Încet se lămurește icoana din ungher. LESNEA, P. E. 30. 3. (Despre vreme, atmosferă) înnorat, umed, mohorît; stătut, dospit, înăbușitor. Numai scîrțîitul roților neunse turbură căldura mocnită. REBREANU, N. 115. Cînd e nour și burează zic vreme mohnită. H X 534. ♦ (Despre ploaie) Încet, mărunt și potolit, dar persistent. Ploaia mocnită pătrunsese prin girezi. SADOVEANU, P. S. 11. Luni porni o ploaie măruntă și mocnită de septemvrie. id. M. C. 148. După cinci zile de ploaie mocnită, un vînt cald mînă norii spre miazănoapte, dezvelind cerul adînc. C. PETRESCU, Î. II, 69. ◊ (Adverbial) Cînd am venit, ploua; încet, mocnit, fără capăt. IORGA, ap. TDRG. Afară ploua mocnit de patruzeci de ceasuri, dintr-un cer de plumb. SADOVEANU, O. VI, 347. 3. (Regional, despre alimente) Cu gust rău; alterat, stricat. Cf. COMAN, GL, ALR II/I h 20/272. ♦ (Despre apă) Sălciu; stătut, clocit. Din băltoacă îi răspunse cu tonuri scurte de flaut broaștele. Era o apă mocnită, smîrcoasă. CĂLINESCU, E. O. I, 120, cf. com. MARIAN, ALR I 798/214, 218, 370, 571, ALR II 4 146/365. 4. F i g. (Despre oameni) Închis în sine; tăcut, posomorit, necomunicativ. Cf. DDRF. Pe urmă cu groază pricepu în sfîrșit că tovarășul zilelor ei, mocnit și neguros tovarăș, care trecuse prin viață ca printr-o prelungă suferință, era cu sufletul gol și sterp. SADOVEANU, M. 126, cf. com. MARIAN, ALR I 1573/371, 394. ◊ (Rar, despre animale) [Cotoiul] ca să arate că dezaprobă întru totul această alegere a stăpînilor, stătea toată ziua mocnit și mornăind, în ungherul cel mai întunecos de sub canapea. C. PETRESCU, C. V. 84. ♦ (Despre sentimente, manifestări etc. ale oamenilor) Reținut, tăinuit vreme îndelungată (dar gata să izbucnească) Deodată triste glasuri sporesc mocnita jale. IOSIF, PATR. 72. Băiatul crezu că mînia mocnită a tatălui se datorește pricinilor de totdeauna din familie. VORNIC, P. 21. A cunoscut nevoile și suferințele părintelui unei mărunte familii mic-burgheze, fără venituri lesnicioase, . . . dar aspirînd în taină, cu o îndărjire mocnită și un fel de încăpățînat optimism, spre o îmbogățire utopică. V. ROM. septembrie 1954, 137. ◊ (Adverbial) Își închidea mocnit în piept veninul. SADOVEANU, O. III, 27. Vereștencele plîngeau mocnit. CAMILAR, N. II, 348. După aceea, săptămâni și luni întregi. . . au rămas adeseori să-și mistuie mocnit mînia năpastelor și a nedreptăților ce-i loveau. GALAN, Z. R. 37. ♦ F i g. Fără viață, care lîncezește; inactiv; toropit. Satul Humuleștii în care m-am trezit, nu-i un sat lăturalnic, mocnit și lipsit de priveliștea lumii ca alte sate. CREANGĂ, A. 71. 5. F i g. Care (pare că) ascunde o amenințare ; apăsător, trist, sumbru. Adînc întuneric, tăcere mocnită. C. STAMATI, P. 217. Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de rîu Nu-i ca noaptea cea mocnită și pustie din sicriu. EMINESCU, O. I, 82. Pe un pat de scînduri goale doarme tînăra nevastă În mocnitul întuneric și cu fața spre fereastră. id. ib. 84. Mocnită se lăsase seara și Sandu de mult isprăvise lucrul. ap. DDRF. Astăzi ceața e rece și mocnită și nici o vedenie zveltă și fină nu-i întrerupe somnul lung și greu. PETICĂ, O. 250. – Pl.: mocniți, -te. - Și: (regional) mognit, -ă, mohnít, -ă adj. – V. mocni.
24. [DLR] MOCNÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă ; a fi pe punctul de a se stinge; (regional) a mocăi (4). Cf. DDRE, TDRG. Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește. DEȘLIU, M. 61. Focul mocnea, nu se aprindea, fumega și ea se apleca tot mai tare, lipindu-se aproape cu pieptul de pămînt și sufla învinețindu-se. V. ROM. iunie 1960, 36. Focul parcă se potolise, căci rămase numai spuza. El însă nu era stîns, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V, 49, Focu mognește, șade mort, nu arde. ALR II/I h 282/228. [Focul] mocăne, nu arde. ib. 282/362. ◊ (În contexte figurate) Focul care mocnea de mult în Simion, îl făcu să izbucnească. V. ROM. mai 1953, 118. Timp de 17 luni, războiul civil a mocnit mereu sub cenușă. CONTEMP. 1949, nr. 164, 12/3. În privirile lui Andrei mocnea ceva ciudat, o flăcăruie primejdioasă. T. POPOVICI, S. 408. ◊ F i g. Slăbise mai tare, tușea și mocnea ca un tăciune gata să se stingă. REBREANU, I. 334. 2. I n t r a n z. A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. Aduc. . . mai multe rămurele de lemnul-domnului, îl pun într-o căldare mare, aduc apa și turnînd-o într-o oală o pun la foc ca să mocnească. MARIAN, Î. 41, cf. GOROVEI, CR. 449, CANDREA, F. 229. 3. I n t r a n z. (Regional) A se macera. Cine voiește ca bețivii să nu mai beie holercă sau rachiu, adună cîte nouă floricele de alun de la nouă tufe, și după ce le adună, le pune în agheasmă , ca să mocnească (a. 1881). ap. HEM 945. O seamă de români însă iau rădăcină de stirigoaie, o pisează bine cu muchia toporului, o amestecă cu slatină sau cu sare asemenea pisată, o pun într-o oală, și dimpreună cu aceasta o așază la un loc cald, bunăoară pe horn, unde o lasă apoi cam la 24 ore ca să mocnească. MARIAN, INS. : 482, cf. GOROVEI, CR. 449. Mieii, umplîndu-se de chercheliți (căpușe sau păduchi), trebuie Spălați cu apa în care a mocnit sțerigoaie. JUN. LIT. XII, 48, cf. 32. ♦ A sta închis, înfundat, fără aer. După trei zile, varul se lasă din foc, se astupă gîrliciul cu lut și tot astfel se urmează și cu găurile de la groapă, lăsîndu-se astfel varul să mohnească o zi. După aceasta se dezvălește pentru a se răci și a se desface. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227. 4. R e f l. (Regional, despre alimente) A prinde miros; a se strica, a se altera. Ți-am spus șă scoți carnea afară, la răcoare, că vezi, aici e cald și se mohnește ! BUGNARIU, N. 52/425. ◊ T r a n z. F i g. A-și trece vremea fără folos; a lîncezi, a zăcea, a vegeta. Brustur și Cociurlă? . . . Elei, frate ! . . . cum o să-mi dau fetele după niște boierinași de țeară?. . . Ea, Brusturoaie . . . ea, Cociurloaie . . . mai bine decît or mocni ș-or îmbătrâni în casa părintească. ALECSANDRI, Ț. 420. Destul am mocnit la țeară . . . Ian să mai fantacsesc și eu pin tîrg, ca altele . . . doar îs isprăvniceasă. id. ib. 484. Din toate părțile mă dogorește a umed și a frig. Mocnesc în halat. CARAGIALE, O. VII, 129. Era un frig de cele care te pătrund, la os și te fac să mocnești, în casă, lîngă vatră. ap. TDRG. Oamenii mocnesc în șanțuri, cu spatele rezemat în pămînt și cu genunchii la gură. C. PETRESCU, Î. II, 14. 6. I n t r a n z. F i g. A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească; a sta tăcut și posomorît; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe. Pînă a nu luci la soare, naționalitățile mocnesc veacuri, și odată resar cu toate armele lor. RUSSO, S. .77. Țiganul cînd i-e foame cîntă; boierul se primblă cu mîinile dinapoi, iar țăranul nostru își arde luleaua și mocnește înțr-însul. CREANGĂ, A. 54. BordeIele rari, lăsate mai în pămînt, tăcute în bătățurá lor acoperită de dudâu, aveau, un aer de bâtrîneță chinuită, parcă mocneau veacuri de suferinți sub strășinele de moloz și de hlujeni putreziți. VLAHUȚĂ, N. 122. Atunci au izbucnit, și la el și la mine, toate cîte mocneau în noi șj nu ni le spuneam. id. ap. CADE. Mama ținea tăcea, cătînd țintă-n ochii lui și mocnea. CONTEMPORANUL, V2, 143. Ștâpîna noastră e ciudată ! . . . De loc nu se disbrobodește, N-arată fața nimărui, Ea stă de-o parte și mocnește, Oricît o rogi, oricît îi spui ! I. NEGRUZZI, S. IV, 533. Unii vorbeau, dar de alte nevoi; însă cei mai mulți mohneau în gînd, cu ochii în pămînt. N. REV. R. II, nr. 20, 122 (supl.). La treaba asta trebuie răbdare. Mulți ani un duh mocnește în tăcere; Cu vremea prinde leacul fin putere. GORUN, F. l03. A mocnit de necaz departe de tabăr-Ahile. MURNU, I .45. Cei șapte de la Amara însă, ștrînși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I, 273. Și iar. . . aceeași oră de dimineață. . . Pe toate mocnind același secret. BACOVIA, O. 103. În văzduh mocnea răsuflarea caldă a pămîntului reavăn și mireasmă de frunză tînără. CAMIL PETRESCU, O. I, 111. Pe undeva, în fundul sufletului sărăcit al acestui înrăit bătrîn funcționar mocneșc accente de revoltă, dar care ies la suprafață doar atunci cînd alcoolul suplinește lipsa de curaj. CONTEMP. 1951, nr. 224, 2/6. Filică rîdea sfidător. . . cu o poftă din care nu-i vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. Cine știe cîte mai mocnesc aici, se gîndi el. E mai bine să nu zgîndăr lucrurile. V. ROM. ianuarie 1954, 99. Mă tem însă ca pînă atunci Badea să nu-și piardă răbdarea. Mocnește furia în el ca într-un om turbat. ib. august 1954, 147. – Prez. ind.: mocnesc. – Și: (regional) mocăni (prez. ind. mócăn), mogní, mohní vb. IV. – Din v. sl. мокиѧти „a uda, a muia”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL