1. [DEX '09] MÂRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșav] – Din sl. mrŭšavŭ.
2. [MDA2] mârșav, ~ă a [At: PALIA (1581), 165/9 / V: (îvr) măr~, mer~ / A și: mârșav / Pl: ~i, ~e / E: slv мръшавъ] 1 (îvr) Slab. 2 (Reg; d. carne) Lipsit de grăsime Si: macru (1). 3 (Reg) Murdar (1). 4 Dezgustător. 5 (Fig) Lipsit de scrupule Si: infam, josnic, mișel, ticălos, venal.
3. [Șăineanu, ed. VI] mârșav a. 1. murdar: supus orbirii unui mârșav interes; 2. păcătos și mișel; 3. fricos, laș: moartea nu ’nspăimântă decât pe mârșavi BOL. [Vechiu-rom. mârșav, slab de constituție = slav. MRŬȘAVŬ: slăbiciunea fizică a fost transportată, în limba modernă, asupra defectelor sufletești].
4. [MDA2] mărșav, ~ă a vz mârșav
5. [DLRLC] MÎRȘAV, -Ă, mîrșavi, -e, adj. 1. Josnic, infam, ticălos, mișel, detestabil. Și de ce, supus orbirei unui mîrșav interes, Să nu vrei a înțelege lucru lesne de-nțeles. ALECSANDRI, T. 165. Cel ce cere dezunirea Nu-i bun nici stăpînitor; Ăla vrea în veci robirea; E un mîrșav trădător. BOLLIAC, O. 209. 2. (Regional) Murdar. Sub firmă era un geam mîrșav. CAMILAR, N. II 320. Să te ferească dumnezeu de femeia leneșă, mîrșavă și risipitoare. CREANGĂ, P. 141. 3. (Învechit) Slab, costeliv. Accentuat și: mîrșav.
6. [Scriban] mîrșav (est) și mîrșáv (vest), -ă adj. (vsl. mrŭšavŭ, slab, d. mrŭša, cadavru). Vechĭ. Slab la trup. Azĭ. Fig. Rar. Ignobil, mișel, nedemn de cea maĭ mică stimă saŭ ĭubire. Adv. În mod mîrșav.
7. [DOOM 3] mârșav adj. m., pl. mârșavi; f. mârșavă, pl. mârșave
8. [DOOM 2] mârșav adj. m., pl. mârșavi; f. mârșavă, pl. mârșave
9. [IVO-III] mârșav.
10. [MDO] mîrșav
11. [DER] mîrșav (mîrșavă), adj. – 1. Debil, slab, neputincios. – 2. Josnic, mîrșav, ticălos. Sl. mrŭšavŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Șeineanu, Semasiol., 209), cf. bg. măršav, sb. mršav, ceh. mršavy. – Der. mîrșevie, s. f. (ticăloșie, josnicie); mîrșevesc, adj. (ticălos, josnic); mîrșevește, adv. (josnic; prin trădare); mîrțină (var. mărțină), s. f. (cadavru, măruntaie), din sl. mrŭcina, cf. sb. mrgina, cr., slov. mercina și bg. mărša (› mr., megl. mărșă „cadavru”); mîrțoagă, s. f. (gloabă), cu suf. -og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu, GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176 îl lega de v. germ. mariha, marha › germ. Mähre „gloabă, mîrțoagă”, și pe care Lahovary 335 îl duce spre o epocă anterioară indoeurop.
12. [DGS] mârșav, -ă adj., s.m., s.f. I 1 adj., s.m., s.f. abject, infam, josnic, mișel, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, păcătos, periculos, scelerat, ticălos, ultim, <înv. și pop.> eretic, nebun, <pop. și fam.> parșiv, <pop.> becisnic, rău, <pop.; deprec.> tigoare, <fam.> japiță, <înv. și reg.> ticăit2, <reg.> bedaș, cotăzit, hârlav, pălăvatic, pângar, pohoț, proclet, <înv.> farădelege, fărălegiuitor, nimerit, nimicit, ocărât, răutățit, vil, <rus.> padleț, <fig.> infect, lamentabil, murdar, negru, sordid, <fig.; livr.> reptilian, <fig.; pop. și fam.; deprec.> lighioană, șobolan, vierme. Prin fapta sa s-a dovedit a fi un om mârșav. 2 adj. (despre fapte, manifestări, acțiuni etc. ale oamenilor) abject, infam, josnic, mișel, mișelesc, mizerabil, nedemn, nelegiuit, nemernic, netrebnic, rușinos, scelerat, ticălos, turpid, <livr.> ignobil, sacrileg, <înv. și pop.> scârnav, <pop. și fam.> parșiv, <reg.> chiolhănos, cotăzit, hârlav, <înv. > blestemățesc, fărădelege, ocărât, scârbavnic, scârbelnic, scârbit, verigaș, verigășos, <fig.> infect, murdar, sordid, <fig.; rar> lamentabil, <fig.; pop. și fam.> spurcat2. A recurs la cele mai mârșave manipulări. II adj. 1 (în opoz. cu „gras”; înv. și reg.; despre ființe sau despre părți ale corpului lor) v. Costeliv. Osos. Pipernicit. Pirpiriu. Prăpădit. Prizărit. Scheletic. Slab. Slăbănog. Slăbit. Supt2. Uscat2. Uscățiv. 2 (în opoz. cu „puternic”; înv. și reg.; despre ființe sau despre constituția lor) v. Debil. Delicat. Firav. Fragil. Gingaș. Gracil. Neputincios. Nevolnic. Pirpiriu. Plăpând. Prizărit. Slab. Slăbit. Slăbuț. Șubred. Șubrezit. 3 (reg.; mai ales despre oameni sau despre înfățișarea lor) v. Dezgustător. Dizgrațios. Hidos. Imund. Oribil. Repugnant. Repulsiv. Respingător. Scârbos. Sordid. 4 (în opoz. cu „gras”; reg.; despre cărnuri) v. Macru. Slab. III adj. (reg.; despre lucruri, obiecte, încăperi etc.) v. Înnegrit. Jegos. Maculat. Mânjit. Murdar. Negru. Nespălat. Pătat. Slinos. Soios. Sordid.
13. [DLRLV] MÎRȘAV adj. (Mold., ȚR, Ban., Trans. SV) Slab. A: Iaste foarte slab și mirșav. PRAV. Cu 7 boi mîrșavi. CRON. 1689, 38v. Îi bate cu piscul în coaste să nu <se> îngrașe și-i face de sînt mîrșavi. FL. D 1754-1762, 61v; cf. DOSOFTEI, PS. B: Biruiră cei mîrșavi pre cei grași. ÎNV. 1642, 18r; cf. LEX. 1683, 76v; CRON. 1687, 21v-22r; E ante 1704, 28r; E 1717, 170r. C: Mĕrshav. Macer. Macilentus. AC, 353. Meršhavĕ. Macra. Macilenta. AC, 353. Mîncară cei mîrșavi pre cei grași. CRON. ante 1730, 49v; cf CRON. ante 1730, 51r. Etimologie: sl. mrŭšavŭ. Vezi și mîrșăvi. Cf. nemoșten, vitioan.
14. [DLR] MĂRȘAV, -Ă adj. v. mîrșav.
15. [DLR] MÎRȘAV, -Ă adj. 1. (Învechit și regional) Slab, costeliv, jigărit, sfrijit; firav, plăpînd, debil. Cum alte șapte vaci vineră sus de apă, aceastea grodzave și mărșave era. PALIA (1581), 165/9. Cela ce iaste foarte gras și cela ce iaste foarte slab și mîrșav sau altul nu. . . să poate den loc clăti să fugă . . . de cela. PRAV. 116. Mă feci mărșav ca foalele-n brumă, – Dereptățîi tale făcînd urmă. DOSOFTEI, PS. 416/19, cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX., ȚICHINDEAL, F. 98/5, LB. Așa îmi făcu și el mie cercîndu-mă pretutindenea de grăsime, și aflîndu-mă slab și mîrșav, mă lăsă. GORJAN, H. II, 32/11. Sugînd un copil numai un an sau ceva peste un an, se alege merșiav, slab. MARIAN, NA. 423, cf. CIHAC, II, 187, DDRF, BARCIANU, TDRG, CIAUȘANU, GL., ALRM I/l h 96. Azi sînt cam mîrșav, nu pot ieși la lucru. L. ROM. 1960, nr. 5, 35. ♦ (Regional, despre carne) Lipsit de grăsime, macru (Arad). ALR I 739/56. 2. (Regional) Murdar (1). Cf. POLIZU, COSTINESCU. Să te ferească Dumnezeu de femeia leneșă, mîrșavă și risipitoare. CREANGĂ, P. 141, cf. id. GL., ȘĂINEANU, D. U., ALEXI, W. Sub firmă era un geam mîrșav. CAMILAR, N. II, 320. Prin ușile mîrșave ale crîșmelor răbufnea duhoare de holercă. id. ib. 321, cf. 198, CHEST. II 49/158, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ♦ Dezgustător, scîrbos, urîcios. Se-nfipseră în țară ca lipitori mîrșave, Ce nu le mai smulgi altfel fără să rumpi și carnea. HELIADE, O. I, 222. Să nu te prindă barbarii, Că-ndată haina ta, Cu o negreală mîrșavă Grozav o vor păta. NEGRUZZI, S. II, 70. (Adverbial) Și viermii. . . Intrară cîte unul prin scîndurile roase. . . Mîrșav, deodată, unul, pe buze mi se prinse. MACEDONSKI, O. I, 51. ◊ (În contexte figurate) Mândria ce este maica rătăcirilor din lume, Ce-au întinat și pre îngeri eu-a sale mărșave spume. CONACHI, P. 264, cf. 292, 297. 3. Lipsit de scrupule, josnic, mișel, infam, venal, ticălos. Traiul vostru să fie mirșav și nemernic. NEGRUZZI, S. I, 233. Cel ce cere dezunirea Nu-i bun nici stăpînitor; Ăla vrea in veci robirea; E un mîrșav trădător. BOLLIAC, O. 209. Voiești acum să unești pe unica ta copilă cu acel ciocoi mîrșav. FILIMON, O. I, 107. Da!. . . M-ai necinstit; toată lumea știe acea mîrșavă faptă. id. ib. 120, cf. 111, 112, 146, 252, PONTBRIANT, D. Prin o neghioabă trădare personală contra adevărului istoric, se încearcă a scuza mărșava trădare națională a purcalabului Ieremia Golia. HASDEU, I. V. 167. Și de ce, supus orbirei unui mîrșav interes, Să nu vrei a înțelege lucru lesne de-nțeles. ALECSANDRI, T. 165, cf. 1466, 1694. Mîrșava trădare ce-ascunde-al ei obraz în veci nu se încuibă în suflet de viteaz. id. POEZII, 351. Acordurile tale nu fură pentru sclavi Nici pentru ca să-ncînte tiranii cei mîrșavi. BOLINTINEANU, O. 196. Și pe cînd românii, înfierbântați de luptă, luară în goană oastea neamțului și tăiau într-însa vîrtos, ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav. ISPIRESCU, M. V. 51. Această moarte e o tragedie întunecoasă demnă de mîrșava viclenie a fanarioților. ODOBESCU, S. I, 263. Nu-i rostesc mârșavul nume: să-l rostesc îmi este silă; Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I, 9, cf. 81, DDRF. În sfîrșit, te dai pe față! Îndrăzneala lor mîrșavă ție ți-a cerut povață ! DAVILA, V. V. 159, cf. ALEXI, W., CADE, STANCU, U.R.S.S. 125. Caterino, noi doi nu putem fi fericiți într-o lume mîrșavă și mincinoasă; noi doi avem de lucru împreună, pentru ceilalți și pentru noi. DEMETRIUS, C. 35, cf. H IV 100. ◊ (Substantivat) Moartea nu-nspăimîntă decît pe mîrșavi. BOLINTINEANU, ap. CADE. – Accentuat și: mîrșáv. - Pl.: mîrșavi, -e. - Și: (învechit și regional) mărșav, -ă, mérșav, -ă adj. – Din v. sl. мръшавъ.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL