1. [DEX '09] MÂNCĂCIOS, -OASĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios.
2. [MDA2] mâncăcios, ~oasă smf, a [At: (a. 1689) GCR I, 285/28 / Pl: ~oși, ~oase / E: mânca + -(ă)cios] 1-2 (Persoană) care mănâncă mult și des, lacom la mâncare Si: (reg) mățos (1-2), mâncaci (1-2), mâncău (1-2), măncăreț (1-2), mâncător (1-2).
3. [Șăineanu, ed. VI] mâncăcios a. și m. cui place să mănânce într’una, lacom: om mâncăcios.
4. [DLRLC] MÎNCĂCIOS, -OĂSĂ, mîncăcioși, -oase, adj. Care mănîncă mult (și des), care are mare poftă de mîncare; lacom la mîncare; mîncau. [Mierlele] sînt foarte mîncăcioase... și le place cu deosebire strugurii. ODOBESCU, S. III 27.
5. [Scriban] mîncăcĭós, -oásă adj. Care mînîncă mult. V. lacom.
6. [DOOM 3] mâncăcios adj. m., s. m., pl. mâncăcioși; adj. f., s. f. mâncăcioasă, pl. mâncăcioase
7. [DOOM 2] mâncăcios adj. m., s. m., pl. mâncăcioși; adj. f., s. f. mâncăcioasă, pl. mâncăcioase
8. [DGS] mâncăcios, -oasă adj., s.m., s.f. 1 adj. (despre ființe) <pop. și fam.> hrănaci. Este atât de mâncăcios, încât ar mânca întruna. 2 adj. (despre ființe) avid, insațiabil, lacom, nesătul, nesățios, pofticios, vorace, <livr.> adefag, edace, <rar> lăcomit, <pop. și fam.; deprec.> nehalit, <pop.> hulpav, lăcomos, <înv. și reg.> lingăreț, lupav, mâncător, <reg.> burcaș, codriș, gituos, hârbareț, hlipicios, holpan, leșinat2, limpăit, lincăit, lingăreț, lingăricios, lișcotos, mâncăreț, meschericios, neplin, nestașnic, <înv.> mâncaci, <fig.; pop. și fam.> mâțos, <fig.; înv. și reg.> desfundat2, <fig.; reg.> destupat, mățos. Trebuie să pregătească multă mâncare pentru că are patru băieți voinici și mâncăcioși. 3 s.m., s.f., adj. gurmand, <pop.> găman, <fam.> gurmet, <fam.; glum. sau peior.> mâncău, <înv. și reg.> licău, <reg.> folticos, hlipicios, hupit, hutupală, lincăit, mâncălău, <reg.; deprec. sau peior.> ghiorlan, <reg.; iron.> găulea, <înv.> legumăreț, licăritor1, <arg.> înfulecos. Este un mare mâncăcios căruia îi plac mâncărurile bune.
9. [DLR] MÎNCĂClOS, -OÁSĂ adj. Care mănîncă mult și des, lacom (la mîncare); (învechit și regional) mîncător, (regional) mîncăreț (1), (neobișnuit) mîncaci. V. m î n c ă u1. În loc de mîncâcios la bucate, fii postitoriu (a. 1689). GCR I, 285/28. Plase largi acațâ de pari înalți lucioși în care lesne prinde pe sturzii mîncăcioși. OLLĂNESCU, H. O. 345. Știi, Maria, eu sînt foarte mîncâcios. V. ROM. octombrie 1954, 137. Bietul Strîmbă-Lemne. . . lungește zama rămasă de mîncăciosul Stat-Palmă. CĂTANĂ, P. B. III, 93. - Pl.: mîncăcioși, -oase. – Mînca + suf. -(ă)cios.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL