1. [DEX '09] METASTAZĂ, metastaze, s. f. 1. Apariție în cursul unei boli a unui focar patologic secundar într-o regiune a corpului situată în altă parte față de focarul primitiv. 2. (Fon.) Detentă. – Din fr. métastase.
2. [MDA2] metastas s vz metastază
3. [MDA2] metastază sf [At: NEGULICI / V: (înv) ~stas / Pl: ~ze / E: fr metastase] 1 (Med) Deplasare a unui proces patologic dintr-un punct al organismului în altul. 2 (Med) Localizare secundară a unei boli. 3 (Rar) Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să mărturisească un fapt reprobabil, îl prezintă ca aparținând altcuiva. 4 (Fon) Destindere a organului fonator.
4. [DLRLC] METASTAZĂ, metastaze, s. f. Deplasarea locului unei boli în organism; localizarea secundară a unei boli în alt loc decît focarul primitiv.
5. [DN] METASTAZĂ s.f. 1. Deplasare a unei boli dintr-o parte a organismului în altă parte; localizare secundară, departe de focarul primitiv al unei boli. 2. Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva. [< fr. métastase, cf. gr. metastasis – deplasare].
6. [MDN '00] METASTAZĂ s. f. 1. localizare secundară, departe de focarul primitiv, a unei boli; răspândire la distanță, pe diferite căi, a unei tumori maligne. 2. figură retorică prin care vorbitorul, obligat să recunoască un fapt reprobabil, îl pune pe seama altcuiva. 3. fază a detentei în articularea oclusivelor. (< fr. métastase)
7. [Scriban] *metastáză f., pl. e (vgr. metástasis. V. dia-stază). Med. Schimbarea boaleĭ dintr’un loc al corpuluĭ într’altu. Ret. Figura pin care oratoru atribue altuĭa ceĭa ce a spus el.
8. [DOOM 3] metastază (desp. -tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastazei; pl. metastaze
9. [DOOM 2] !metastază (-tas-ta-/-ta-sta-) s. f., g.-d. art. metastazei; pl. metastaze
10. [MDO] metastază
11. [IVO-III] metastază, -ze.
12. [DFS] metastază (gr. metastasis „schimbare”, „deplasare”), figură retorică prin care cel învinuit de o faptă se apără aruncând vina asupra altcuiva sau asupra unei împrejurări de forță majoră (P). Quintilian (III, 6, 78) dă exemple de cazuri posibile, ca: „Am ucis un om din porunca generalului.” Sau: „Ofrandele luate din templu le-am dat tiranului, el m-a forțat.” Sau: „Nu m-am întors în lagăr, fiindcă am fost oprit de furtună, inundații, boală.” • După unii autori, m. se numește și prezentul istoric. Ca fenomen fonetic, m. Înseamnă faza finală a articulării unui fonem, în timpul căreia organul fonator părăsește poziția care 11 caracterizează, pentru a adopta poziția de repaos, sau pentru emisiunea fonemului următor. Sin. parțial enalagă.
13. [DGS] metastază s.f. 1 (med.) cancer secundar, tumoare malignă secundară, <înv.> strămutare. Metastaza apare la o distanță oarecare de tumoarea malignă primitivă. 2 (fon.) detentă. Metastaza este faza finală în articularea consoanelor ocluzive.
14. [DLR] METASTÁS subst. v. metastază.
15. [DLR] METASTAZĂ s. f. 1. (Med.) Deplasare a unui proces patologic dintr-un punct al organismului în altul, localizare secundară a unei boli. Cf. NEGULICI, ANTONESCU, D., COSTINESCU. Avem metastaza oreioanelor, în care inflamațiunea să duce de la glanda parotidă din dosul fălcilor. . . la ovare. BIANU, D. S. 2. (Rar) Figură retorică prin care vorbitorul, obligat să mărturisească un fapt reprobabil, îl prezintă ca aparținînd altcuiva. Cf. LM, SCRIBAN, D. 3. (Fonetică) Detentă. Cea de a treia fază, destinderea sau metastaza reprezintă momentul în care organele vorbirii revin la normal. SCL 1 955, 224. – Pl.: metastaze. – Și: (învechit, 1, 2) metastás subst,. LM. – Din fr. métastase.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL