1. [DEX '09] MĂTĂUZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.
2. [MDA2] mătăuz sm [At: LB / V: (reg) mataunz, ~ăhuz, ~ăonză sf ~unz, ~ă sf ~ăz, / Pl:~e / E: nct] (Reg) 1 Ghemotoc de cârpe sau de câlți legat la capătul unui băț care servește la curățatul vetrei cuptorului, la văruitul pereților, la prepararea empirică a unei cerneli. 2 Bețigaș la capătul căruia se leagă o cârpă, câlți etc. și care se folosește ca pensulă. 3 Unealtă făcută din crengi de brad cu care se amestecă laptele sau zerul pus la fiert. 4 (Bis) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă Si: pămătuf sfeștoc. 5 Faclă făcută din coajă de copac sau din paie, care se aprinde de Lăsata secului. 6 Sperietoare în semănături. 7 (Olt) Femeie prost îmbrăcată.
3. [DEX '98] MĂTĂUZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. – Et. nec.
4. [Șăineanu, ed. VI] mătăuz n. stropitor cu aiasmă.
5. [MDA2] mataunz sn vz mătăuz
6. [MDA2] mătăhuz sn vz mătăuz
7. [MDA2] mătăonză sf vz mătăuz
8. [MDA2] mătăunz sn vz mătăuz
9. [MDA2] mătăuză sf vz mătăuz
10. [MDA2] mătăz sn vz mătăuz
11. [Scriban] mătăhúz (Trans.) și mătăúz (Munt. vest) n., pl. e și urĭ (rus. motovĕáz, fir, legătură, d. mot, motók, fuĭor, fascicul, și vĕazáti, a lega; rut. mótuz; pol. motovąz, lanțu de la vîrtelniță, ceh. motous, motovous, parte din fuĭor). Sfeștoc. Fascicul de ramurĭ cu care se amestecă laptele în căldare la stînă. Băț c’un șomoĭog de măturat cuptoru.
12. [DOOM 3] mătăuz (reg.) s. n., pl. mătăuze
13. [DOOM 2] mătăuz s. n., pl. mătăuze
14. [DER] mătăuz (mătăuze), s. n. – 1. Sfeștoc. – 2. Perie. – Var. (Trans.) mătăhuz. Sl. motvązŭ „legătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322), cf. rus. motovjaz „fir”, pol. motowąz „șirul de la depănătoare”; sau mai probabil din rus. metúza „pai de secară”.
15. [DGS] mătăuz s.n. 1 (bis.) pămătuf, sfeștoc, <reg.> smoc, struț. Preotul stropește agheasma cu mătăuzul. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare.
16. [DRAM 2021] mătăúz, mătăuze, s.n. (reg.) Ghemotoc de cârpe sau de câlți legat la capătul unui băț, folosit la curățatul cuptorului: „Mătăuzu' de-a stânga, / Săcerea de-a dreapta” (Bilțiu, 2002: 166). – Et. nec. (DEX); din sl. motvazǔ „legătură” (Cihac, cf. DER).
17. [DLR] MĂTĂUZ s. n. (Regional) 1. Ghemotoc de cîrpe sau de cílți (legat de capătul unui băț) care servește la curățatul vetrei cuptorului (PĂCALĂ, M. R. 429, PAȘCA, GL., TOMESCU, GL., ALR II 4 000/130, 812, 833, 876, 886), la văruitul pereților (CHEST. II 382/297, ALR II/I h 291, ROM. 1960, nr. 2, 19), la prepararea unei cerneli primitive. Cerneala o făceam noi: făceam noi mătăuz de cîlț și dam pă fundu căldării șî udam cîrpa: ce să loa di pă căldare, storceam și făceam cerneală. VÎRCOL, V. 21. ♦ Bețigaș la capătul căruia se leagă o cîrpă, cílți etc. și care se folosește ca pensulă. Pentru puntare [la încondeiatul ouălor] se folosește. . . mătăzul, pâmătuful sau feleștiucul, un bețișor cu cîțiva cîlțișori, bumbac ori scamă de in la un capăt. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 190. Scaunele de astăzi. . . sînt vâpsite, ca și lăzile moderne, numai cu mătăuzul de umbrit, dîndu-li-se coloarea lemnului de nuc sau de stejar. PĂCALĂ, M. R. 484. Cf. CIAUȘANU, GL. 2. Unealtă făcută din crengi de brad, cu care se amestecă laptele sau zerul pus la fiert. Ca să nu se prindă pe fundul căldării, se mestecă într-una cu „mestecăul urdei”, un mătăuz din crengi tinere de brad curățite de coaje și legate la vîrful unui băț. DRAGOMIR, O. M. 15, cf. CHEST. V 140/17. 3. (Bis.) Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă ; pămătuf, sfeștoc. Cf. LB, POLIZU, PONBRIANT, D., LM, DDRF. Ia un fir de busuioc din mătăuzul cu care botează în acea zi. ȘEZ. VI, 62, cf. ALEXI, W. Din mătăuzul popii să-și rupă un fir. GOROVEI, CR. 341. Ajungînd la mire și descălecînd toți, află în mijlocul ocolului pe o masă o găleată cu apă înflorată frumos și un mătăuz. DENSUSIANU, Ț. H. 242. Scoase o mescioară pătrată, o duse la gura băii, puse pe ea un vas cu apă, o cruce de lemn și-un mătăuz de busuioc. AGÎRBICEANU, A. 435, cf. ALRM II/I h 246. 4. Faclă făcută din coajă de copac sau din paie, care se aprinde de lăsata secului. Cf. ALR II 4 840/130, LEXIC REG. 82. 5. Momîie (în semănături) (Cîlnic-Sebeș). A II 12. 6. (Prin nord-estul Olt.) Femeie prost îmbrăcată. CIAUȘANU, V. 178. – Pl.: mâtâuze. - Și: (regional) mătăúnz (GL. V. J.), mătăhúz (ATILA, P. 108), mătăz, mataúnz (ALR II/I h 291) s. n. ; mătăúză (ALR II 4 000/130,833), mătăónză (GL. V. J.) @s. f. – Etimologia necunoscută.
18. [DLR] MATAUNZ s. n. v. mătăuz.
19. [DLR] MĂTĂHUZ s. n. v. mătăuz.
20. [DLR] MĂTĂONZĂ s. f. v. mătăuz.
21. [DLR] MĂTĂUNZ s. n. v. mătăuz.
22. [DLR] MĂTĂUZĂ s. f. v. mătăuz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL