1. [MDA2] mărădic [At: (a. 1632), ap. KLEIN, D. 143 / V: mered~, morod~ sm, marad~ sn / Pl: (1, 2, 3) ~ici, (4, 5) ~uri / E: mg maradék] (Trs) 1 sm Urmaș. 2 sm (Csc) Posteritate. 3 (Îlav) Din ~ în ~ Din moși strămoși. 4 sn Rămășiță. 5 sn (Îf maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bârnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție.
2. [MDA2] maradic sn vz mărădic
3. [MDA2] meredic sm vz mărădic
4. [MDA2] morodic sm vz mărădic
5. [DGS] mărădic s.n., s.m. I s.n. (reg.) v. Rămășiță1. Rest. II s.m. (înv.) 1 v. Coborâtor. Descendent. Nepot. Urmaș. 2 v. Descendență. Descendenți (v. descendent). Posteritate. Strănepoți (v. strănepot). Urmași (v. urmaș).
6. [DLRLV] MĂRĂDIC s. m. (Trans. SV) Descendent. Meredikuluj a szeu. VISKI, apud TEW. Etimologie: magh. maradék. Cf. r ă m ă ș i ț ă (2).
7. [DRAM 2021] mărădíc, mărădici, s.m. (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor: „Și nime să nu o fure, sau să o dee, sau să o vîndă, fără numai eu, popa Nechita... Iară altul nime, nici mărădicu meu... ” (Bârlea, 1909: 27; doc. din 1760). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).
8. [DRAM 2015] mărădic, mărădici, s.m. – (reg.; înv.) 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi, 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest” (MDA).
9. [DRAM] mărădic, -i, s.m. – 1. Urmaș, descendent, moștenitor (Papahagi 1925; Ieud). 2. (s.n.) Rest, rămășiță. – Din magh. maradék „rest”.
10. [DLR] MĂRĂDÍC s. m., s. n. (Prin Transilv.) I. S.m. Urmaș, descendent ; (cu sens colectiv) posteritate, urmași. Să n-avem modru și putere a ne tăgădui de el au de fecioru lui, au de mărădicu lui (a. 1 632). ap. KLEIN, D. 143, cf. IORGA, S. D. XIII, 58. Pînă cînd voi da doispreace florinți. . . eu, au mărădicul meu, pînă la aceaia vreame să stea iobagul zălog (a. 1 690). IORGA, S. D. XII, 233. Cine au îndrîzni, din fraț sau din mărădic, sau din streini, să o mute [cartea] sau să o fure sau să o vînză, să fie afurisit (a. 1 777). id. ib. XIII, 204, cf. 45, dr. IV, 1 080, BL II, 55, D. POP, M. 155. ◊ E x p r. Din mărădic în mărădic = din moși-strămoși. ALR II 3229/353. II. S. n. 1. Rămășiță, rest. ap. KLEIN, D. 143, cf. LEXIC REG. 14. 2. (În forma maradic) Bucată de lemn cu care se prelungește sau se repară o bîrnă veche, pentru a putea fi folosită din nou la o construcție (Eriu Sîncraiu-Carei). CHEST. II 125/376. - Pl: (I) mărădici, (II) mărădicuri. – Și: meredic, morodíc (ap. KLEIN, D. 143) s. m. ; maradic s. n. - Din magh. maradék.
11. [DLR] MARADIC s. n. v. mărădic.
12. [DLR] MEREDÍC s. m. v. mărădic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL