1. [DEX '09] MĂRĂCINAR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.
2. [MDA2] mărăcinar sm [At: MARIAN, O. I, 261 / Pl: ~i / E: mărăcine + -ar] 1 Specii de păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor. 2 (Șîc ~-mare, ~-cu-gât-negru, ~cu-cap-negru) Pasăre cu capul, spatele și gâtul negre, cu pântecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui Si: pietroșel, (reg) capra dracului, tâitoare (Saxicola torquata rubicola). 3 (Șîc ~-mic, ~-cu-gât-roșu, ~-de-Iuncă) Urzicar (Saxicola rubetra). 4 (Șîc ~-mic-dalmatin, ~-de-luncă) Pasăre asemănătoare cu urzicând, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). 5 (Șîc ~-caucazic) Pasăre de culoare mai deschisă decât speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura).
3. [DLRLC] MĂRĂCINAR, mărăcinari, s. m. Mică pasăre călătoare, cu pene castanii-întunecate, care trăiește prin mărăcini, pe sub poalele pădurilor (Saxicola rubetra).
4. [Șăineanu, ed. VI] mărăcinar m. pasăre care trăiește prin fânețe în apropiere de ape și se nutrește cu insecte (Saxicola).
5. [Scriban] mărăcinár m. (d. mărăcine). Un fel de păsărică.
6. [DOOM 3] mărăcinar (pasăre) s. m., pl. mărăcinari
7. [DOOM 2] mărăcinar s. m., pl. mărăcinari
8. [DGS] mărăcinar s.m. (ornit.) 1 (și mărăcinar-cu-cap-negru, mărăcinar-cu-gât-negru, mărăcinar-mare) Saxicola torquata rubicola; pietroșel, <reg.> capra-dracului (v. capră), țiitoare. 2 (și mărăcinar-cu-gât-roșu, mărăcinar-de-luncă, mărăcinar-mic) Saxicola rubetra; urzicar, <reg.> piept-mohorât, privighetoare-de-stânci, scăiușel-de-luncă, scăiușel-de-pădure, scăiușel-mare, scăiușel-mic, scăiușel-negricios.
9. [DLR] MĂRĂCINAR s. m. Nume dat mai multor păsări mici, migratoare, insectivore, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor: a) (și în sintagmele mărăcinar mare. MARIAN, O. I, 261, DOMBROWSKI, P. 385, mărăcinar cu gît negru, DOMBROWSKI, P. 385, mărăcinar cu cap negru, id. ib.) pasăre cu capul, spatele și gîtul negre, cu pîntecele alb și părțile inferioare roșii-gălbui ; pietroșel, (regional) țîitoare, capra-dracului (Saxicola țorquata rubicola). Cf. BĂCESCU, PĂS. 307 ; b) (și în sintagmele mărăcinar mic, MARIAN, O. I. 261, BARCIANU, DOMBROWSKI, P. 381, mărăcinar cu gît roșu, DOMBROWSKI, P. 382, mărăcinar de luncă, id. ib. 384) urzicar (Saxicola rubetra). BĂCESCU, PĂS. 307 ; c) (și în sintagmele mărăcinar mic dalmatin, DOMBROWSKI, P. 383, mărăcinar de luncă, id. ib. 384) pasăre asemănătoare cu urzicarul, dar cu pete ruginii mai deschise (Saxicola rubetra spatzi). id. ib. ; d) (și în sintagma mărăcinar caucazic, id. ib. 389) pasăre de culoare mai deschisă decît speciile amintite mai sus, cu dungi gălbui și late pe spate (Saxicola torquata maura), id. ib. Locul de petrecere al mărăcinarilor sînt fînațele percurse de rîuri, sau în apropierea cărora se află alte ape. MARIAN, O.I, 262. - Pl.: mărăcinari. – Mărăcine + suf. -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL