Definiție și ce înseamnă mânuit

1. [DEX '09] MÂNUI, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.

2. [MDA2] mănui v vz mânui

3. [MDA2] mânua v vz mânui

4. [MDA2] mânui vt [At: ASACHI, S. L. II, 93 / V: (nob) ~ua, măn~ / Pzi: ~esc, mânui / E: mână1 + -ui] 1 (C. i. arme, instrumente, unelte etc.) A folosi cu pricepere și îndemânare, cu ajutorul mâinilor. 2 (C. i. aparate, dispozitive etc.) A manevra (3). 3 (Pgn) A folosi. 4 (C. i. materiale, obiecte ale muncii) A lua sau a duce în mână în mod curent Si: a manipula (9). 5 (C. i. bani, fonduri) A administra. 6 (C. i. bani, fonduri) A manipula (5). 7 (C. i. bani, fonduri) A ține o gestiune publică. 8 (Rar; c. i. animale, vehicule etc.) A conduce.

5. [DLRLC] MÎNUI, mînuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi (cu pricepere, cu îndemînare) un instrument, o unealtă etc. cu ajutorul mîinilor. V. manipula. Un viteaz... care să știe să răsucească buzduganul, să mînuiască sabia cu virtute. ISPIRESCU, L. 12. Știi să mînuiești sabia? EMINESCU, N. 123. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile artistul subt a cărui daltă s-a mlădiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III 55. ◊ Fig. Cînd vă gîndiți la acele sute de persoane pe care le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III 115. 2. (Cu privire la bani) A administra. A mînui bani publici. – Prez. ind. și: mînui (EMINESCU, L. P. 142).

6. [Șăineanu, ed. VI] mânuì v. V. manià.

7. [Scriban] *mînuĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. mînă, după fr. manier. V. maniez, manipulez). Maniez, umblu cu, lucrez cu, învîrtesc. Fig. A mînui bine o limbă străină.

8. [DOOM 3] mânui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiesc, 3 sg. mânuiește, imperf. 1 mânuiam; conj. prez. 1 sg. să mânuiesc, 3 să mânuiască

9. [DOOM 2] mânui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiesc, imperf. 3 sg. mânuia; conj. prez. 3 să mânuiască

10. [MDO] mînui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mînuiesc, conj. mînuiască)

11. [IVO-III] mânuesc.

12. [DGS] mânui vb. IV. tr. 1 (tehn.; compl. indică dispozitive sau sisteme tehnice, instrumente, aparate etc.) a manevra, a manipula, <înv. și pop.> a purta, a umbla, <înv.> a mania. Mânuiește cu ușurință noul motofierăstrău. 2 (compl. indică bani, fonduri etc.) a manevra. Casierii băncii mânuiesc zilnic milioane de lei. 3 (compl. indică săbii, paloșe, buzdugane etc.) a învârti, a răsuci, a roti, <pop.> a suci2, <înv. și reg.> a purta. Scrimerul mânuiește sabia cu multă dibăcie. 4 (rar; compl. indică animale de tracțiune, trăsuri, căruțe etc.) v. Conduce. Mâna. 5 (rar; compl. indică teorii, norme, cunoștințe, metode, proiecte, legi etc.) v. Aplica. Folosi. Implementa. Întrebuința. Practica2. Utiliza.

13. [DLR] MÎNUI vb. IV. Tranz. 1. (Complementul indică un instrument, o unealtă, o armă etc.) A folosi (cu pricepere, îndemînare) cu ajutorul mîinilor. Spata cea fulgerătoare, cu măiestrie cavalierâ mînuată, îl apăra. ASACHI, S. L. II, 93, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM. Știi să mănuiești sabia ? EMINESCU, N. 123. [Învăță] cum să mănuiască sabia ori paloșul. ISPIRESCU, L. 192, cf. 12. A fost, fără îndoială, un vînător inspirat și a știut să mînuiască bine arcul și săgețile, artistul subt a cărui daltă s-a mlâdiit statua Dianei de la Luvru. ODOBESCU, S. III, 55. Acest nod însă se face numai la un capăt, încît se poate mînua cu ușurință. MARIAN, Î. 199, cf. DDRF. Lui îi plac obrajii rumeni, ca ai tinerelei Chiae, Care mînuiește lîra cu atîta măiestrie. OLLĂNESCU, H. O. 324, cf. BARCIANU, TDRG, ALEXI, W. Le privise la masă cum mînuiau cuțitul, furculița. TEODOREANU, M. II, 192, cf. 93, SADOVEANU, O. IX, 318. Viză buletinul, mînuind ștampila cu aceeași eleganță, trecu datele într-un dosar, apoi reluă vorba. V. ROM. aprilie 1954, 171, cf. ib. septembrie 1954, 97. N-ai putea Nici tu să-ți mîngîi strunele, Nici tu să mînuiești volanul. DEȘLIU, G. 46. ◊ (În contexte figurate) Nu mai vreau să văd Cum destinul mînuie toporul. BENIUC, C. P. 115. ◊ F i g. Deprinderea de a mănui formulele abstracte ale argumentării. MAIORESCU, L. 14. Acele sute de persoane pe cari le-a mînuit artistul. GHEREA, ST. CR. III, 115. Trebuie să mînuiască cu pricepere minunata armă a criticii și autocriticii. SCÎNTEIA, 1 952, nr. 2 393, cf. ib. 1 954, nr. 2 898. Noi, cei deprinși a chiui-n căciulă. . ., Mînuim cuvîntul ca pe-o străină sculă. BENIUC, V. 114. ♦ P. g e n e r. A folosi, a aplica. Ridicarea nivelului cultural-tehnic al muncitorilor și tehnicienilor care mînuiesc noua tehnică. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 800. 2. (Complementul este un material, de obicei un obiect al muncii) A atinge cu mîna, a lua sau a duce în mînă (în mod curent); a manipula. Murdăria ce se prinde pe mînă. . . cînd mînuim cărți sau ziare de pe cari se ia negreala. ap. TDRG. ♦ (Cu complementul „bani”, „fonduri”) A administra, a manipula, a ține o gestiune (publică). Dacă mănuiește cineva bani publici și nu este controlat la vreme, asta însemnează că delapidarea, că necinstea lui ar fi scuzabile ? CARAGIALE, O. II, 59, cf. CADE. 3. (Rar; complementul indică animale, vehicule etc.) A conduce. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. Ar fi bine să pot mînui caii ca dînsul. SADOVEANU, O. XI, 573. – Prez. ind.: mînuiesc și mînui. - Și: (neobișnuit) mînuá vb. I, mănuí vb. IV. – Mînă1 + suf. -ui.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] MUNIFICENT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. […]
1. [DEX '09] MUNIFICENȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. […]
1. [MDA2] muniționar sm [At: NEGULICI / P: ~ți-o~ / Pl: ~i / E: fr […]
1. [MDA2] munițiune sf vz muniție 2. [DN] MUNIȚIUNE s.f. v. muniție. 3. [Șăineanu, ed. […]
1. [MDA2] muntar sm [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 25 / Pl: ~i / E: […]
1. [DOOM 3] munte-bloc s. m., pl. munți-bloc 2. [DOOM 2] munte-bloc s. m., pl. […]
1. [Șăineanu, ed. VI] munte-de-pietate m. așezământ, sub controlul Statului, unde se împrumută cu dobândă […]
1. [DEX '09] MUNTEANCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro