1. [MDA2] mânucă sf [At: T. PAPAHAGI, M. 98 / Pl: ~uci / E: mână1 + -ucă] 1-8 (Mar; șhp) Mânuță (1-8).
2. [DGS] mânucă s.f. (anat.; reg.) v. Mânișoară. Mânușiță. Mânuță.
3. [DLR] MÎNÚCĂ s. f. (Prin Maram.) Mînuță (1). Acolo dac-o sosit, în mînuca d'e-a stînga Da i-o dat cu șercuța; Și-n mînuca d'e-a dreapta Da i-o dat bot'icuța Și i-o arătat ulița. T. PAPAHAGI, M. 98, cf. 119. Să punem mînuca-n șele. BÎRLEA, P. 205. – Mînă1 + suf. -ucă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL