1. [DEX '09] INFIX, infixe, s. n. Element fonetic (de obicei consoană) care se inserează în rădăcina unui cuvânt și are o valoare morfologică. – Din fr. infixe.
2. [MDA2] infix sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr infixe, ger Infix] (Lin) Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvânt și care are valoare morfologică.
3. [DLRLC] INFIX, infixe, s. n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvînt, avînd valoare morfologică.
4. [DN] INFIX s.n. Consoană inserată în interiorul rădăcinii unui cuvînt și care are valoare morfologică. [< fr. infixe, cf. lat. infixus – inserat].
5. [MDN '00] INFIX s. n. consoană cu valoare morfologică inserată în rădăcina unui cuvânt. (< fr. infixe)
6. [DOOM 3] infix s. n., pl. infixe
7. [DOOM 2] infix s. n., pl. infixe
8. [DTL] INFIX s. n. (< fr. infixe, lat. initxus „inserat”): consoană cu valoare morfologică, inserată în rădăcina (radicalul) unui cuvânt. Astfel, consoana n, inserată în rădăcina indo-europeană jug- (păstrată în lat. jugum „jug” și în rom. jug) a dat naștere temei jung-, care apare în lat. jungere „a uni”; consoana n, inserată în lat. punctum, s-a păstrat și în rom. punct, consoana m inserată în lat. rumpo s-a păstrat numai în v. rom. rump (folosit de M. Eminescu: să rumpă), dar a dispărut mai târziu: rup – să rupă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL