1. [DEX '09] ÎNDOIELNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios, echivoc, discutabil. ♦ Care pare puțin probabil; nesigur. ♦ Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. ♦ Șovăitor, nehotărât. [Pr.: -do-iel-] – Îndoială + suf. -nic sau îndoi + suf. -elnic.
2. [MDA2] îndoielnic, ~ă a [At: CONACHI, P. 301 / P: ~iel-nic / Pl: ~ici, ~ice / E: îndoi + -elnic] 1 Care provoacă îndoială Si: îndoios (1). 2 Care nu poate fi primit ca sigur Si: discutabil, dubios, echivoc, îndoios (2). 3-4 Care (este sau) pare puțin probabil Si: îndoios (3-4), nesigur. 5 Care nu inspiră încredere Si: îndoios (5), necurat, suspect. 6 Șovăielnic.
3. [DLRLC] ÎNDOIELNIC, -Ă, îndoielnici, -e, adj. 1. Care provoacă îndoială, care nu poate fi primit ca sigur; dubios. Nimic nu putea fi tulbure și îndoielnic între ele. C. PETRESCU, C. V. 372. ♦ Care pare a avea două sensuri; echivoc. 2. Care pare puțin probabil; nesigur. Succes îndoielnic. 3. Care nu inspiră încredere; suspect, necurat. O afacere îndoielnică. Un om cu trecut îndoielnic. Reputație îndoielnică.
4. [Scriban] îndoĭélnic, -ă adj. Dubios, îndoĭos, supus îndoĭeliĭ. Adv. A vorbi îndoĭelnic.
5. [Șăineanu, ed. VI] îndoelnic a. 1. supus îndoelii: rezultatul e îndoelnic; 2. neîndestulător: lumină îndoelnică.
6. [DOOM 3] îndoielnic adj. m., pl. îndoielnici; f. îndoielnică, pl. îndoielnice
7. [DOOM 2] îndoielnic adj. m., pl. îndoielnici; f. îndoielnică, pl. îndoielnice
8. [MDO] îndoielnic
9. [IVO-III] îndoielnic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL