1. [DEX '09] INFIRMITATE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; beteșug, betegeală, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slăbiciune morală, imperfecțiune. – Din fr. infirmité, lat. infirmitas, -atis.
2. [MDA2] infirmitate sf [At: CARAGIALE, O. VII, 248 / Pl: ~tăți / E: lat infirmitas, -atis, fr infirmité, it infirmita] 1 Defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc. Si: handicap, neputință, (pop) beteșug. 2 (Fig) Slăbiciune morală. 4 (Fig) Imperfecțiune.
3. [CADE] * INFIRMITATE sf. 1 🩺 Slăbirea funcțiunilor unui organ ¶ 2 Neputință, beteșug ¶ 3 Ⓕ Slăbiciune morală: prostia e o ~ [fr.].
4. [DLRLC] INFIRMITATE, infirmități, s. f. Starea celui infirm; (concretizat) defect fizic. ◊ Fig. Nu sufer de trista infirmitate a vanității. CARAGIALE, O. VII 248.
5. [DN] INFIRMITATE s.f. Stare a celui infirm; defect fizic, schilodenie, beteșug; neputință. ♦ (Fig.) Slăbiciune, imperfecțiune. [Cf. fr. infirmité, lat. infirmitas].
6. [MDN '00] INFIRMITATE s. f. 1. stare a celui infirm; lipsă parțială sau totală a unui organ sau a unei funcții. 2. (fig.) slăbiciune, imperfecțiune. (< fr. infirmité, lat. infirmitas)
7. [Șăineanu, ed. VI] infirmitate f. 1. boală obișnuită, vițiu de conformațiune: surzenia e o infirmitate; 2. fig. slăbiciune, imperfecțiune: infirmitatea umană.
8. [Scriban] *infirmitáte f., pl. ățĭ (lat. infirmitas, -átis). Slăbicĭune, stare bolnăvicĭoasă. Boală saŭ beteșug, lipsa unuĭ membru saŭ organ al corpuluĭ: surzenia e o infirmitate. Fig. Imperfecțiune, stare inferioară: infirmitatea oamenilor.
9. [DOOM 3] infirmitate s. f., g.-d. art. infirmității; pl. infirmități
10. [DOOM 2] infirmitate s. f., g.-d. art. infirmității; pl. infirmități
11. [DAS] INFIRMITATE. Subst. Infirmitate, invaliditate; defect fizic, hibă (reg.), betegie (reg.), betejeală (pop.), beteșug (pop.). Mutilare, automutilare, estropiație, estropiere, schilodeală, schilodire, ciuntire, ciuntitură. Paralizare, damblagire; paralizie, dambla (pop.), hemiplegie. Ologeală, ologire (rar), șontorogeală, șontorogire; șchiopenie (rar), șchiopătură, șontîcăire, șovîlcăire (reg.). Gheboșare, gheboșat. Orbire, orbeală (reg.), orbie (pop.). Muțenie, mutism, muție (rar), amuțire, muțire. Surditate, surzeală, surzenie, asurzire, surzire. Surdomutism. Infirm, invalid, beteag (pop.), neputincios. Ciung, ciunt. Paralitic, damblagiu, paraplegic, hemiplegie. Olog, șchiop, șont (reg.). Cocoșat. Chior. Orb, orbeț, nevăzător. Mut. Surd, surzilă. Surdomut. Adj. Infirm, invalid, beteag (pop.). Mutilat, automutilat, estropiat, schilod, schilodit, schilav (înv. și pop.), schilăvos (înv.), ciung, ciunt. Paralitic, paralizat, damblagit. Olog, ologit, șontorogit; șchiop, șontorog, șont (reg.), șovîrnog (reg.). Ghebos, gheboșat, cocoșat. Chior. Orb, orbeț. Mut. Surd, tare (fudul) de urechi. Surdomut. Vb. A fi infirm, a fi beteag (pop.). A rămîne infirm, a se beteji (pop.). A se mutila, a se automutila, a se schilodi, a se schilăvi (înv. și pop.). A (se) paraliza, a (se) damblagi (pop.). A (se) ologi, a (se) șontorogi; a șchiopăta, a șchiopa, a șontîcăi, a șovîlcăi (reg.). A se gheboșa, a se cocoșa. A orbi, a-și pierde vederea. A amuți, a muți (pop.). A asurzi, a surzi. A beteji (pop.). A mutila, a estropia, a schilodi, a schilăvi (înv. și pop.), a ciunti, a ciungi, a ciumpăvi (reg.), a ciungări (reg.). A ologi, a lăsa (pe cineva) olog. A chiorî. A orbi, a-i scoate (cuiva) ochii. A asurzi pe cineva. V. bătaie, boală, defect, deformare, statură, tăiere.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL