1. [DEX '09] ÎNDOIRE, îndoiri, s. f. Acțiunea de a (se) îndoi; împăturire; încovoiere. ♦ (Înv.) Îndoială (1). – V. îndoi.
2. [MDA2] îndoire sf [At: DOSOFTEI, V. S. 125/2 / P: ~do-i~ / Pl: ~ri / E: îndoi] 1 Dublare. 2 Înmulțire de un anumit număr de ori Si: îndoit1 (2). 3 Împăturire în două a unei stofe, a unei hârtii, a unui material etc. Si: îndoit1 (3). 4 (Pex) Strângere a unui material de mai multe ori, punând marginile una peste alta Si: îndoit1 (4). 5 Curbare a unui obiect Si: îndoit1 (5). 6 Gârbovire. 7 Lipsă de încredere în cineva sau în ceva Si: îndoit1 (7). 8 Amestecare în părți egale a unui lichid cu altul Si: îndoit1 (8). 9 Nesiguranță în opiniile sale Si: îndoit1 (9). 10 Aplecare. 11 Teamă. 12 Dublare. 13 (Pex) Mărire. 14 Întărire. 15 (Înv) Opoziție.
3. [DLRLC] ÎNDOIRE s. f. Acțiunea de a (se) îndoi (I). 1. Curbare locală a unui corp subțire, pentru a forma o muchie nouă, cu unghi mic; împăturire. 2. Încovoiere. V. mlădiere. Îndoirea unei țevi. Îndoirea unei table de zinc. 3. (Învechit) Îndoială. Această îndoire a lui Basta... era o prefacere. BĂLCESCU, O. I 310.
4. [DEX '09] ÎNDOI, (I) îndoi, (II, III) îndoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strânge în două o stofă, o hârtie, un material etc.; a strânge ceva de două sau de mai multe ori (punând marginile una peste alta). 2. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni curb; a (se) încovoia, a (se) apleca, a (se) înclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se gârbovi. II. Tranz. 1. A mări ceva de două ori; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări (de un număr oarecare de ori). 2. A amesteca (în părți egale) un lichid cu altul; a subția. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a sta la îndoială; a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). – În + doi.
5. [MDA2] îndoi [At: COD. VOR. 97/7 / V: (înv; cscj) ~ia, ~duia / Pzi: ~esc, îndoi / E: în- + doi] 1 vt A dubla. 2 vt (Pex) A înmulți de un anumit număr de ori. 3 vt A împături în două o stofa, o hârtie, un material etc. Si: (reg) a îndoriga (1). 4 vt (Pex) A strânge ceva de mai multe ori punând marginile una peste alta. 5-6 vtr (A face să devină sau) a deveni curb Si: a (se) apleca, a (se) înclina, a (se) încovoia. 7 vr (D. oameni) A se gârbovi. 8 vr A nu avea încredere în cineva sau în ceva. 9 vt (Pgn) A se dubla. 10-11 vtr (Pex) A (se) mări. 12 vt (Udp „cu”) A amesteca în părți egale un lichid cu altul Si: a subția. 13-14 vtr A (se) întări. 15 vr A fi nesigur de opiniile sale. 16 vr (Înv) A se teme. 17 vr (Înv) A se opune.
6. [MDA2] îndoia v vz îndoi
7. [MDA2] înduia v vz îndoi
8. [DLRLC] ÎNDOI, (I) îndoi, (II,III) îndoiesc, vb. IV. I. Tranz. 1. (Cu privire la materii textile, stofe, hîrtie etc.) A curba pentru a forma o muchie cu un unghi foarte mic; a împături. Îndoaie scrisoarea. ▭ Sfoara-n nouă că-ndoia. TEODORESCU, P. P. 540. 2. (Cu privire la obiecte elastice) A încovoia, a înclina, a apleca. V. mlădia. Teiul vechi un ram întins-a Ea să poată să-l îndoaie. EMINESCU, O. I 122. Lua stejarul cît de gros, îl îndoia cu mîinile. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Refl. Se îndoiau scîndurile de atîta greutate. GALAN, Z. R. 58. Surd vuia prin codri vîntul, brazii Se-ndoiau de vînt. COȘBUC, P. I 121. Bîta... nu să-ndoaie. ȘEZ. IV 130. ◊ Fig. Prahova... se îndoaie și șuieră ca un șarpe formidabil, sub roțile vagoanelor. VLAHUȚĂ, O. AL. II 32. ♦ Refl. (Despre persoane, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de», «din») A se apleca, a se gîrbovi. Caii porniră atît de brusc că băiețandrul de lîngă vizitiu se îndoi de spate. REBREANU, R. I 69. Ce-o fi avut în glas de s-a îndoit trupul Rusandei? Și ce era dincolo de glas, de s-a pomenit fata cu ochii umeziți? POPA, V. 51. Se îndoaie de șele cam cu greu. CREANGĂ, P. 24. ◊ Tranz. (Rar) Înalt odată, greutatea anilor l-a îndoit sub povara lor. HOGAȘ, DR. II 113. II. Tranz. 1. A mări de două ori cantitatea unor lucruri sau intensitatea unei forțe; a dubla; p. ext. a înmulți, a mări. Iubeam pe unchiul meu care-mi îndoise averea? DELAVRANCEA, H. T. 56. De ți-e frică c-oi scăpa, zovoraște-ți porțile Și-ndoiește-ți strejile. TEODORESCU, P. P. 535. ◊ Refl. Simt îndoindu-se suferința mea. NEGRUZZI, S. I 208. 2. (Cu privire la lichide) A amesteca (pe jumătate) cu alt lichid, a adăuga încă pe atîta, a subția. A îndoit vinul cu apă. III. Refl. A fi nesigur în părerea sa, a avea îndoială, a sta la îndoială, a nu-i veni să creadă, a nu avea încredere (în cineva sau în ceva). Să știi că s-au înțeles... se îndoia în sine băiatul. SADOVEANU, M. C. 24. O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești! COȘBUC, P. I 192. Nici te mai îndoi despre asta, cumnată Smărandă. CREANGĂ, A. 56. Ce socoți, Bogdane... izbîndi-vom oare? – Să nu te îndoiești, măria-ta! NEGRUZZI, S. I 138.
9. [Șăineanu, ed. VI] îndoì v. 1. a face de două ori mai mare: a îndoi veniturile; 2. a strânge înfășurând: a îndoi rufele; 3. a apleca, a încovoia: a îndoi o cracă; 4. fig. a sta la îndoeală, a nu fi sigur: de ce te îndoești?
10. [Scriban] îndóĭ și -ĭésc, a -í v. tr. (d. doĭ. V. dez-doĭ. – Eŭ îndoĭ, tu îndoĭ, el îndoaĭe; să îndoaĭe). Fac curb, încovoĭ: a îndoi o vargă. Aplec punînd foaĭe peste foaĭe (fr. pler și corner): a îndoi o coală în patru, a îndoi o cartă de vizită. Amestec în jumătate: a îndoi vinu cu apă. Fac de doŭă orĭ maĭ mare (duplu): a îndoi veniturile. V. refl. Ramurile se îndoaĭe de vînt, hîrtia se îndoaĭe ușor. Fig. (numaĭ mă îndoĭesc). Staŭ la îndoĭală (în dubiŭ), nu-s sigur: mă îndoĭesc de adevăru vorbelor luĭ.
11. [DOOM 3] îndoire s. f., g.-d. art. îndoirii; pl. îndoiri
12. [DOOM 2] îndoire s. f., g.-d. art. îndoirii; pl. îndoiri
13. [DOOM 3] îndoi2 (a ~) (a strânge în două, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să îndoi, 3 să îndoaie; imper. 2 sg. afirm. îndoaie(-l, îndoai-o)
14. [DOOM 3] îndoi3 (a se ~) (a avea dubii) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă îndoiesc, 3 sg. se îndoiește, imperf. 1 sg. mă îndoiam; conj. prez. 1 sg. să mă îndoiesc, 3 să se îndoiască; imper. 2 sg. afirm. îndoiește-te; ger. îndoindu-mă
15. [DOOM 3] îndoi1 (a ~) (a dubla, a avea îndoială) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, 3 sg. îndoiește, imperf. 1 îndoiam; conj. prez. 1 sg. să îndoiesc, 3 să îndoiască
16. [DOOM 2] îndoi1 (a ~) (a împături, a încovoia) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îndoi, 3 îndoaie, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 să îndoaie
17. [DOOM 2] !îndoi3 (a se ~) (a ezita) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se îndoiește, imperf. 3 sg. se îndoia; conj. prez. 3 să se îndoiască
18. [DOOM 2] !îndoi2 (a ~) (a dubla) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, imperf. 3 sg. îndoia; conj. prez. 3 să îndoiască
19. [MDO] îndoi («a avea îndoială») (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndoiesc, conj. îndoiască)
20. [MDO] îndoi («încovoia») (ind. prez. 1 sg. îndoi, 3 sg. și pl. îndoaie)
21. [IVO-III] îndoiesc, -iască 3 conj., -iam 1 imp.
22. [DE] DUBITO, ERGO COGITO (lat.) mă îndoiesc, deci cuget – V. Cogito, ergo sum.
23. [Argou] a îndoi (cuiva) caroseria / speteaza expr. a lovi (pe cineva) cu putere, a bate tare (pe cineva).
24. [Argou] îndoi, îndoiesc v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală. 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe.
25. [Argou] îndoi, îndoi v. r. 1. (intl.) a mărturisi faptele în fața organelor de urmărire penală 2. (glum. – d. obiecte) a se sparge; a se rupe
26. [Argou] se îndoaie fraierul expr. (deț.) gardianul își schimbă impresia inițială / părerea negativă despre un deținut.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL