1. [DEX '09] ÎNĂLȚARE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paște; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.
2. [MDA2] înălțare sf [At: PSALT. SCH. 6/14 / V: (înv) îrăl~, nălțare / S și: înnă~ / Pl: ~țări / E: înălța] 1 Ridicare. 2 Construire de clădiri Si: înălțat1 (2). 3 Ivire a corpurilor cerești pe boltă Si: înălțat1 (3). 4-5 Ridicare a ochilor (în semn de nesupunere) Si: înălțat1 (4-5). 6 (Fig) Ridicare în rang Si: înălțat1 (6). 7 Ridicare a vocii, a tonului Si: înălțat1 (7). 8 (Fig) Lăudare. 9 (Fig) Slăvire. 10 (Fig; înv) Aroganță (1). 11 (Fig) Progres. 12 (Înv) Urcare a unui monarh pe tron Si: înălțat1 (12). 13 (Bis; îs) ~a Domnului Sărbătoare religioasă celebrată la 40 de zile după Paști în cinstea ridicării la ceruri a lui Iisus Flristos. 14 (Bis; îs) -a Crucii Sărbătoare religioasă celebrată la 14 septembrie în amintirea apariției crucii în biserica din Ierusalim. 15 (Înv; ca titulatură) Alteță. 16 (Înv) Încălecare. 17 (Ccr; rar) Superioritate morală, intelectuală etc. Si: înălțat1 (14). 18 Creștere în înălțime a copiilor Si: înălțat1 (15). 19 Ivire în toată măreția a unui monument Si: înălțat1 (16).
3. [CADE] ÎNĂLȚARE sf. 1 Faptul de a (se) înălța ¶ 2 ⛪ Înălțarea (Domnului), sărbătoare care se ține la 40 de zile după Paști, în amintirea înălțării la cer a Mîntuitorului; numită și „lspas” ¶ 3 ⛪ Înălțarea Crucii 👉 CRUCE.
4. [DEX '98] ÎNĂLȚARE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ◊ Înălțarea (Domnului) = numele unei sărbători creștine, care se ține la 40 de zile după Paști; Ispas. ♦ Fig. Progres, dezvoltare. – V. înălța.
5. [DLRLC] ÎNĂLȚARE, înălțări, s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. 1. Ridicare, urcare. ◊ Înălțarea (domnului) = sărbătoare religioasă creștină, care se serbează la patruzeci de zile după paști. O altă biserică mare de piatră, cu hramul înălțării... NEGRUZZI, S. I 214. 2. Înaintare în rang, într-un serviciu, într-o situație; mărire. E scară de-nălțare un socru ca Moțoc. ALECSANDRI, T. II 108. Atunci se făceau și înălțări în ranguri. BĂLCESCU, O. I 16. Căderea dopotrivă cu înălțarea, a fi! ALEXANDRESCU, M. 10. ♦ (Învechit) Urcare a unui monarh pe tron; înscăunare. Tunurile seraiului și pristavii în piețe vestiră moartea lui Murad al III-lea și înălțarea lui Mahomed al III-lea. BĂLCESCU, O. II 63. 3. Progres, dezvoltare. Ați găsit țara noastră... în momentul unei înălțări creatoare. SAHIA, U.R.S.S. 150. Viitor de aur țara noastră are Și prevăd prin secoli a ei înălțare. BOLINTINEANU, O. 37.
6. [Șăineanu, ed. VI] înălțare f. 1. acțiunea de a înălța; 2. numele a două sărbători: înălțarea Crucii (14 Sept.) și Înălțarea Domnului (40 zile după Paști).
7. [Scriban] înălțáre f. Acțiunea de a saŭ de a te înălța. Înălțarea Domnuluĭ, Ispasu, o sărbătoare la 40 de zile după Paște; Înălțarea saŭ Ziŭa Cruciĭ, o sărbătoare la 14 Septembre în amintirea uneĭ ceremoniĭ care s’a făcut la Ĭerusalim în onoarea cruciĭ supt Eracliŭ. V. exaltare.
8. [DEX '09] ÎNĂLȚA, înalț, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ◊ Expr. (Tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc. ♦ Tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea „pe cal”, „în șa”) A se urca pe cal; a încăleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a crește. 3. Refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălțimea). 4. Tranz. A construi, a clădi. A înălța o casă. 5. Tranz. A ridica vocea, tonul; a pronunța tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalță sufletul. ♦ Refl. A se arăta trufaș; a se mândri. [Var.: (reg.) nălța vb. I] – Lat. *inaltiare (< altus).
9. [DEX '09] NĂLȚA vb. I v. înălța.
10. [MDA2] înălța [At: COD. VOR. 121 /4 / V: (înv) îrălța, nălța / S și: înnă~ / Pzi: înalț / E: ml *inaltiare] 1-2 vtr A (se) ridica. 3 vt (D. clădiri) A construi (2). 4-8 vi (Îe) A ~ din umeri (umerele, cu umerele) A strânge din umeri, exprimând (neputință) (nedumerire) (neștiință sau) nepăsare. 9 vi (D. corpurile cerești) A se ivi pe bolta cerească. 10-11 vt (Îe) A (-și) ~ ochii A privi în sus (în semn de nesupunere). 12 vr (Înv; îe) A se ~ la preț A se scumpi. 13-14 vtr (Fig) A (se) ridica în rang Si: a (se) înnobila. 15 vt (Îe) A ~ glasul A ridica vocea, tonul Si: a striga, a țipa. 16 vt (Fig; d. faptele cuiva) A lăuda. 17 vt (Fig; îe) A ~ numele lui Dumnezeu A slăvi pe Dumnezeu. 18 vr (Fig; înv) A se mândri peste măsură. 19 vt (Fig) A perfecționa. 20-21 vtr (Înv; îe) A (se) ~ la tron A prelua domnia. 22-23 vtr (Înv; îe) A (se) ~ pe cal A încăleca. 24 vt A face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect. 25 vr A deveni mai înalt Cf a crește. 26 vr (D. clădiri, monumente) A se ivi în toată înălțimea. 27 vr (D. glas, sunete) A se auzi limpede. 28-29 vtr (Fig) A (se) ridica din punct de vedere spiritual.
11. [MDA2] nălța v vz înălța
12. [CADE] ÎNĂLȚA (înalț) vb. tr. și refl. 1 A (se) ridica în sus; a (se) face mai înalt: ~ un zid, o clădire, un monument, o statuă; cumpăna unei fîntîni se pleacă și se înalță, ca un cocostîrc care bea apă (VLAH.) ¶ 2 A (se) ridica în aer, pe cer: ~ un zmeu; o vede... rădicîndu-se în văzduh, apoi înălțîndu-se tot mai sus (CRG.); (P): pînă se încalță soarele se înalță, se zice despre cei leneși; Ⓕ: din tabăra Românilor se ’nalță în liniștea nopții cîntece de biruință (VLAH.) ¶ 3 A (se) ridica la o treaptă mai înaltă: se uită la boierii pre cari i-a nălțat și i-a îmbogățit (NEGR.); de cînd boierul s’a înălțat la rang de ministru, îl ochește cucoana Tarsița (ALECS.) ¶ 4 A se ridica prea sus; a se arăta trufaș, mîndru: cel ce se înalță se va smeri ¶ 5 A lăuda mult, a ridica în slăvi: prea îl înalță [lat. * in-altiare].
13. [CADE] ÎNĂLȚAT adj. p. ÎNĂLȚA: (prea) ~e Doamne, titlu cu care se adresau odinioară Domnitorului.
14. [CADE] ÎNĂLȚĂTOR I. adj. verb. ÎNĂLȚA: Care înalță; Ⓕ: serbare înălțătoare; e în liniștea aceasta o măreție... înălțătoare, care mă umple de respect (VLAH.). II. (pl. -toare) sn. ⚔️ Parte a puștii, pe care se află niște crestături cu însemnarea distanțelor (de 299, 399, 499, etc.) în metri, pentru a înlesni ochirea țintei propuse (🖼 2700).
15. [CADE] ÎNCĂLȚA (-calț) vb. tr. și refl. 1 👞 A (-și) pune, a(-și) trage încălțămintea: ~ ghetele, opinci, ciorapii; a se ~ cu cizme; (P): pînă se încalță, soarele se înalță 👉 ÎNĂLȚA 3 ¶ 2 Ⓕ A înșela, a lega la gard, a potcovi ¶ 3 🔧 A pune obezi la o roată [lat. incalceare].
16. [DLRLC] ÎNĂLȚA, înalț, vb. I. 1. Tranz. A face să fie înalt; a îndrepta în sus, a ridica. Să înalțe o prăjină și în vîrful ei să puie o mahramă roșie. ISPIRESCU, L. 127. ◊ Fig. Însărcinarea aceasta îi plăcea... fiindcă i se părea că-l înalță deasupra tuturor. REBREANU, I. 31. Armonie!... Tu dai cîntecului aripi și-l înalți de la pămînt. MACEDONSKI, O. I 88. ◊ Expr. A (sau a-și) înălța ochii = a-și ridica privirile (spre cer, spre o persoană etc.; atestat în forma nălța). Ochii mei nălțam visători la steaua Singurătății. EMINESCU, O. I 199. ♦ Refl. A se îndrepta în sus, a se ridica. Coruri noi răsună-n țară nouă, Pădurea crește tînără și deasă, Și din țărînă proaspătă și groasă Se-nalță holde-n rouă. BENIUC, V. 146. De după dealuri depărtate, Deasupra codrilor pustii, Se-nalță luna. VLAHUȚĂ, O. A. 30. Îl răpește din mijlocul lor și se înalță cu dînsul în sus. ISPIRESCU, L. 99. O vede... înălțîndu-se tot mai sus. CREANGĂ, P. 192. ◊ Fig. Odinioară, cîte un păstor necărturar se înalță pe aripi de gînduri și de visuri, cîntînd sfios frumusețea veșnic schimbătoarelor lucruri. SADOVEANU, E. 16. Se-nalță-n mintea-ți aiurită Stafia vremilor uitate. IOSIF, PATR. 79. N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător Ce se-nalță pîn’ la ceruri. ALECSANDRI, O. 90. Mii de glasuri... s-au înălțat la cer. ALEXANDRESCU, M. 10. ◊ Intranz. (În expr.) A înălța din umeri = a ridica ușor umerii (în semn de neștiință, de nedumerire, de nepăsare etc.). ♦ Refl. (Rar, urmat de determinarea «pe cal») A încăleca. Curînd se înălțară pe cai. Tropotele deodată treziră singurătatea dumbrăvii din preajma drumului. SADOVEANU, O. I 502. 2. Refl. A deveni mai înalt, a crește. Fruntea ți s-a-nălțat. ARGHEZI, P. T. 9. 3.. Tranz. A construi. În piața Victor Hugo din Paris, altă generație... i-a înălțat marelui poet o statuie. SADOVEANU, E. 228. ◊ Refl. pas. Constantin Brîncoveanu a pus să se înalțe din temelie sau să se rezidească mănăstiri și biserici. IST. R.P.R. 211. 4. Refl. (Despre clădiri înalte, monumente etc.) A se ivi, a apărea deodată înaintea ochilor. Vezi tu, tovarășe, orașul Cum se înalță pe-nserat Ca o cetate fermecată...? FRUNZĂ, Z. 40. Zări... înălțîndu-se, trufașă, dinaintea lui cetățuia Neamțu. NEGRUZZI, S. I 168. 5. Tranz. (Cu privire la voce, glas) A ridica. Versurile urmau în liniște și bătrînul înălța glasul, îl scobora în note grele, făcînd să răsune încăperea scundă. DUNĂREANU, CH. 79. ♦ Refl. (Despre glas) A se auzi (cu claritate, tare). Glasul se înălța limpede din umbră. SADOVEANU, O. I 432. 6. Tranz. (Învechit, cu privire la oameni) A ridica într-un rang superior, într-o funcție importantă. Șeful de post a fost înălțat în grad și mutat undeva, la oraș. DUMITRIU, P. F. 55. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere moral, a înnobila. Armonia înalță sufletul și-l mîngîie. ALECSANDRI, T. I 288. ♦ Refl. Fig. A se perfecționa, a se desăvîrși. Mintea înălțîndu-se... știe observa. BĂLCESCU, O. II 11. ♦ Refl. A se mîndri, a se arăta trufaș. Cine se înalță se smerește. NEGRUZZI, S. I 250. – Variantă: nălța (ALECSANDRI, P. I 144) vb. I.
17. [Șăineanu, ed. VI] înălțá v. 1. a ridica în sus: a înălța un zid, o statuă; 2. a înainta: a înălța la un rang; 3. fig. a lăuda foarte: prea îl înalță. [Lat *ALTIARE din ALTUS, înalt].
18. [Scriban] înálț, a -ălțá v. tr. (d. lat. *altiare, d. altus, înalt; it. alzare, fr. hausser, sp. alzar). Rîdic, construĭesc mărind înălțimea: a înălța un zid, o casă, o statuă. Suĭ, urc: a înălța un zmeŭ în aer. Fig. Rîdic în rang, înaintez: a înălța pe cineva la un rang. Laud: poețiĭ îĭ înalță pe eroĭ. V. refl. Mă rîdic, mă suĭ. Fig. Ajung la o înaltă pozițiune socială. Mă fudulesc: nu te maĭ înălța atîta! V. înjosez.
19. [DOOM 3] înălțare s. f., g.-d. art. înălțării; pl. înălțări
20. [DOOM 2] înălțare s. f., g.-d. art. înălțării; pl. înălțări
21. [DOOM 3] înălța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înalț, 2 sg. înalți, 3 înalță; conj. prez. 1 sg. să înalț, 3 să înalțe; imper. 2 sg. afirm. înalță
22. [DOOM 3] !Înălțarea (sărbătoare) s. propriu f. art., neart. Înălțare (de ~), g.-d. art. Înălțării
23. [DOOM 2] înălța (a ~) vb., ind. prez. 3 înalță
24. [DOOM 2] !Înălțarea (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Înălțării
25. [D.Religios] înălțare, înălțări s. f. Acțiunea de a (se) înălța și rezultatul ei. ♦ (Înv.) Urcare pe tron a unui monah. ♦ (Bis.) Înălțarea sfintei (sau cinstitei) cruci v. cruce. ◊ Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos = una dintre cele 12 mari sărbători domnești ale Bis. creștine, în amintirea zilei când, în prezența apostolilor Săi, s-a înălțat la cer pe Muntele Măslinilor la 40 de zile după înviere. Bis. prăznuiește această sărbătoare în joia a șasea după duminica Paștilor. – Din înălța.
26. [Argou] a înălța zmeul expr. (adol.) a avea o erecție.
27. [CECC] Exegi monumentum aere perennius (lat. „Am înălțat un monument mai durabil decît bronzul”) – este primul vers din a 30-a odă, cu care-și încheie Horațiu a treia carte a odelor sale. Celebrul poet latin, cizelînd fiecare vers, șlefuind fiecare cuvînt, și-a îngăduit, la sfîrșitul culegerii primelor trei cărți, să-și compare opera cu un monument, ce va rezista vremilor. Aceste cuvinte nu trebuie interpretate ca o lăudăroșenie, ca o lipsă de modestie, ci ca o recunoaștere conștientă a unei strădanii merituoase, a unei munci asidue săvîrșite cu succes. În acest sens se și întrebuințează versul lui Horațiu, spre a desemna îndeplinirea unei lucrări ce va dăinui peste vremuri. Cu aceeași semnificație, Pușkin a scris poezia cu titlul Exegi monumentum, ce se referă la opera lăsată: „Cioplit-am nu cu mîna, un monument spre care Vor fi cărări bătute într-una de popor”... Expresia se citează în trei feluri: numai prima jumătate (Exegi monumentum), sau numai a doua jumătate (aere perennius), sau versul în întregime – toate variantele avînd același înțeles. LIT.
28. [CECC] Os homini sublime dedit… (lat. „A dat omului chip înălțat”) Ovidiu, Metamorfozele (I, 85) – Vorbind despre facerea lumii, poetul spune: „Dacă cu ochii-n pămînt celelalte animale se uită, Omului chip înălțat dărui ca să cate spre ceruri, Fața în sus îndreptînd să-și ridice privirea la aștri”. Cu aceste cuvinte stabilește Ovidiu diferența dintre om și celelalte ființe, dînd totodată a înțelege că omul a fost creat „să biruie țărîna”, cum spune Arghezi în poezia Pînă atunci din Cîntare omului: „Și cumpănit pe cîte o talpă și-n călcîi, Ai fost pe verticala înaltă cel dintîi” Os homini sublime dedit… se citează spre a exprima simbolic (și de la o vreme la propriu) ideea că destinul omului este să-și înalțe privirile la cer, în sensul de a aspira tot mai sus, de a avea idealuri tot mai înalte. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL