1. [DEX '09] HĂRNICIE s. f. Zel în muncă, spor la lucru; sârguință, vrednicie; destoinicie. – Harnic + suf. -ie.
2. [MDA2] hărnicie sf [At: URECHE, ap. LET. I, 148/34 / Pl: ~ii / E: harnic + -ie] 1 Vrednicie. 2 Sărguință. 3 Spor la lucru. 4 Zel. 5 (Iuz) Pricepere.
3. [CADE] HĂRNICIE sf. † Vrednicie, destoinicie ¶ 2 Sîrguință: prin muncă, cinste și ~ am ajuns unde mă vedeți (ISP.); cu hărnicia se alungă sărăcia (VOR.) [harnic].
4. [DLRLC] HĂRNICIE s. f. 1. Zel în muncă, sîrguință. Se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie. ISPIRESCU, L. 214. Plugarul cu hărnicie s-apucase de arat. NEGRUZZI, S. I 115. 2. Vrednicie, destoinicie. Înainte, tot ce vezi era boieresc. Acum, fiecare ia parte din mană după hărnicia lui. CAMILAR, N. I 394. ◊ (Concretizat, urmat de determinări introduse prin prep. «de») Ce hărnicie de om, ce cruce de voinic, tot satul nu-i ținea piept. DELAVRANCEA, S. 18.
5. [Șăineanu, ed. VI] hărnicie f. calitatea celui harnic.
6. [Scriban] hărnicíe f. (d. harnic). Vrednicie (Vechĭ). Activitate, silință: elev de o hărnicie rară.
7. [DOOM 3] hărnicie s. f., art. hărnicia, g.-d. hărnicii, art. hărniciei
8. [DOOM 2] hărnicie s. f., art. hărnicia, g.-d. hărnicii, art. hărniciei
9. [DAS] HĂRNICIE. Subst. Hărnicie, sîrguință, diligență (livr.), vrednicie, destoinicie; silință, rîvnă, zel, ardoare, ardență (livr.), tragere de inimă, stăruință, stăruială (înv.), stăruire (înv.), străduință (rar), străduială (rar), străduire (rar), strădanie, osîrdie (pop.), caznă, osteneală (înv. și pop.), trudă (pop.), trudnicie, muncă. Perseverență, asiduitate, tenacitate, dîrzenie, îndîrjire. Migală, migăleală, migălire, minuțiozitate, minuție (livr.), meticulozitate, scrupulozitate. Promptitudine, operativitate, punctualitate. Adj. Harnic, hărnicuț (dim.), hărnicel, ca o furnică (o albină), străduitor, strădalnic (înv. și reg.), laborios, diligent (livr.), sîrguincios, sîrguitor, osîrdnic (înv.), osîrduitor (înv.), silitor, ostenitor (înv. și pop.), truditor (pop. și livr.); robaci (reg.), vrednic, destoinic; stăruitor, zelos, rîvnitor, ardent (livr.). Asiduu, perseverent, tenace, dîrz, îndîrjit. Migălos, meticulos, minuțios, scrupulos. Prompt, operativ, punctual. Vb. A fi harnic, a (se) hărnici, a lucra cu zel; a sîrgui (pop.), a stărui, a se strădui, a (se) osîrdui (înv.), a se osteni (înv. și pop.), a-și da toată osteneala, a-și da (toată) silința, a se trudi (pop.). A insista, a persevera. A se învrednici (pop.), a se dovedi vrednic, a fi zelos, a fi piper, a face din iarnă vară. Adv. Cu rîvnă, cu sîrguință, cu sîrg (pop.), cu tragere de inimă, stăruitor, minuțios. V. conștiinciozitate, efort, finalitate, muncă.
10. [DLRLV] HĂRNICIE s. f. (Mold.) Demnitate, vrednicie. Hărniciia împăraților și domnilor mai mult să înțelege din cuventele lor. M. COSTIN; cf. NECULCE. Etimologie: harnic + suf. -ie. Vezi și harnic, neharnic, nehărnicie.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL