1. [DEX '09] HACHIȚĂ, hachițe, s. f. (La pl.; în expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachițe] – Et. nec.
2. [Scriban] háchiță f., pl. e. Est. Fam. Furie, capriciŭ, gust de ceartă saŭ de vre-o extravaganță: l-a apucat (saŭ ĭ-a venit) hachița (saŭ hachițele) să plece. – Și haghiță. V. huĭ și paraxin.
3. [MDA2] hachițe sfp [At: CONV. LIT. XLIV, 544 / V: haghițe / E: nct] 1 (Mol) Boală umană nedefinită mai îndeaproape. 2 (Îe) A-l apuca (sau a-i veni) ~ele A-l apuca istericalele. 3 (Îae) A avea capricii. 4 Ceartă.
4. [MDA2] haghițe sfp vz hachițe
5. [DEX '96] HACHIȚE s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe sau a-l apuca (pe cineva), a-i veni (cuiva) hachițele = a avea toane, capricii, istericale. [Acc. și: hachițe] – Et. nec.
6. [DLRLC] HACHIȚE s. f. pl. (În expr.) A avea hachițe, a-l apuca pe cineva (sau a-i veni cuiva) hachițele = a avea toane, capricii. Muierea mea s-ar fi dus și după o potaie de lupi... cînd îi venea hachițele ei de dus. La TDRG.
7. [DLRM] HACHIȚE s. f. pl. 1. (În expr.) A avea hachițe (a-l apuca pe cineva sau a-i veni cuiva hachițele) = a avea toane, capricii, istericale. 2. Chichițe, nod în papură. [Acc. și: hachițe]
8. [Șăineanu, ed. VI] hàchițe f. pl. Mold. toane: i-au venit hachițele să plece. [Origină necunoscută].
9. [DOOM 3] hachiță s. f., g.-d. art. hachiței; pl. hachițe
10. [DOOM 2] hachiță s. f., g.-d. art. hachiței; pl. hachițe
11. [DER] hachiță (-țe), s. f. – (Mold.) Capriciu, chef, toane, încăpățînare. Origine necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL