1. [MDA2] haber sn vz habar
2. [CADE] HABER = HABAR.
3. [Șăineanu, ed. VI] haber n. V. habar: haber n’am ISP.
4. [DEX '09] HABAR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nicio idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.
5. [MDA2] habar sn [At: ALECSANDRI, T. 1153 / V: ~ber / Pl: ~uri / E: tc habar, cf rs dal хабар] (Îvp) 1 Știre. 2 Veste. 3 Idee. 4 (Îe) A nu avea ~ A nu avea nici o știre. 5 (Îae) A nu ști nimic. 6 Grijă. 7 Necaz. 8 (Îe) A nu avea – A nu se îngriji de ceva. 9 (Îae) A nu-i păsa de nimic. 10 (Îae) Anu avea nici o grijă. 11 Treabă. 12 Afacere. 13 (Îe) Cum ți-e ~ul? Cum îți merge?
6. [CADE] HABAR sbst. 1 Știre, veste; cunoștință: de cîte ori n’a fumat tutun de un franc ocaua... fără să aibă ~ (GN.); Jianul... ~ n’avea că era strănepot al lui Cesianus (i.-gh.) ¶ 2 Grijă, păs; a nu avea ~, a nu-i păsa de loc: Trăsnea dormea pe hat... și ~ n’avea de frig (Crg.); ~ n’am că m’ar întrece altul (sb.) [tc.].
7. [DEX '96] HABAR s. n. 1. (În expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee despre ceva; b) a nu-și face griji, a nu-i păsa de ceva. 2. (Reg.; în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? – Din tc. haber, „veste, informație”.
8. [DLRLC] HABAR s. n. 1. Grijă, păs. De acum... am s-o duc vesel, fără habar. ALECSANDRI, T. I 373. ◊ (Mai ales în expr.) A nu avea habar (de sau despre ceva) = a) a nu-și face griji, a nu-i păsa, a nu-și bate capul cu ceva. Să faceți cum v-oi învăța eu și habar să n-aveți. CREANGĂ, P. 12. Adă-o vadră de Cotnar Și de plată n-ai habar. ALECSANDRI, P. P. 42. (Cu construcția schimbată) Ea dormea dusă în pat, fără să aibă vrun habar. ISPIRESCU, L. 256; b) a nu ști nimic, a nu avea nici o idee, a fi cu totul străin de o chestiune. Băgai de samă că, dacă eu mă gîndeam cu tot dinadinsul la fel de fel de dihănii, ele în schimb habar n-aveau de existența persoanei mele pe pămînt. HOGAȘ, M. N. 96. Habar n-am ce mi-a spus, am renunțat cu desăvîrșire a-l mai asculta. VLAHUȚĂ, O. AL. 234. A dracului zgîtie de fată; s-a prefăcut în păsărică... și ei habar n-au despre asta. CREANGĂ, P. 267. 2. (Regional, în expr.) Cum (ți-)e habarul? = cum (îți) merge? cum stau lucrurile? Cum vi-i habarul, feciorilor? a întrebat hatmanul?... – Apoi, măria-ta, se cheamă c-am venit și noi. SADOVEANU, N. P. 293. Cum ți-i habarul, băiete? – Foarte bine. PAMFILE, A. R. 32. Ei, cum îi habaru, mă întrebă el... cum te împaci cu călugăria, tinere? HOGAȘ, DR. II 49.
9. [Șăineanu, ed. VI] habar n. păs, grijă: a nu avea habar, a nu-i păsa, a nu-i trece prin minte: mor după tine și tu habar n’ai de mine PANN. [Și haber: turc. HABAR (HABER), știre].
10. [Scriban] habár și (maĭ rar) habér n., fără pl. (turc. [d. ar.] haber, pop. habar; ngr. habári și habéri). Fam. A avea habar de ceva, 1) a fi informat, a ști: habar n’am de ce s’a întîmplat, 2) a-țĭ păsa, a te îngriji: tu plîngĭ, și el habar n’are. Fără habar, fără grijă, cu nepăsare: Habar de grijă n’am, 1) nu știŭ, 2) nu-mĭ pasă. Cum țĭ-e habaru? (Rar), cum merge treaba, cum te afli? V. hibă.
11. [DOOM 3] habar s. n.
12. [DOOM 2] habar s. n.
13. [IVO-III] habar sg.
14. [DER] habar adv. – 1. Veste, cunoștință, idee. – 2. Grijă, preocupare. – 3. Subiect. – Var. haber. Megl. aber „veste”, mr. hăbare. Tc. habar, haber (Röesler 605; Șeineanu, II, 192; Lokotsch 763, Ronzevalle 84), cf. ngr. χαμπάρι, alb. haber, bg., sb. haber, iud. sp. haber (Crews, Vox rom., XIV, 303).
15. [DE] HABER [há:bər], Fritz (1868-1934), chimist german. Stabilit în Elveția (1933). Prof. univ. la Berlin și Karlsruhe. Director al Institutului de Chimie Fizică „Kaiser Wilhelm” din Berlin (1911-1933). A descoperit procedeul de obținere a amoniacului pe cale sintetică, folosind hidrogenul și azotul din aer, și a realizat, împreună cu C. Bosch, aplicarea industrială a acestuia. Premiul Nobel pentru chimie (1918).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL