1. [DEX '09] ERUDIȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiune s. f.] – Din fr. érudition, lat. eruditio.
2. [MDA2] erudiție sf [At: HELIADE, O. II, 408 / V: (înv) ~iciune, ~ițiune / E: fr érudition, lat eruditio, -onis] 1 Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe. 2 Cultură vastă.
3. [DEX '98] ERUDIȚIE, erudiții, s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau mai multor științe; cultură vastă. [Var.: (înv.) erudițiune s. f.] – Din fr. erudition, lat. eruditio, -onis.
4. [DLRLC] ERUDIȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a faptelor sau datelor unei (sau ale mai multor) științe; cultură vastă. Gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl. NEGRUZZI, S. I 7. – Variantă: (învechit) erudițiune (pronunțat -ți-u-) (CARAGIALE, O. VII 157) s. f.
5. [DLRM] ERUDIȚIE s. f. Cunoaștere temeinică a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. [Var. : (înv.) erudițiune s. f.] – Fr. érudition (lat. lit. eruditio, -onis).
6. [DN] ERUDIȚIE s.f. Cunoaștere aprofundată a uneia sau a mai multor științe (dobîndită mai ales prin lecturi); cultură vastă. [Gen. -iei, var. erudițiune s.f. / cf. fr. érudition, lat. eruditio].
7. [MDN '00] ERUDIȚIE s. f. cunoaștere temeinică, aprofundată a uneia sau a mai multor științe; cultură vastă. (< fr. érudition, lat. eruditio)
8. [DEX '09] ERUDIȚIUNE s. f. v. erudiție.
9. [MDA2] erudiciune sf vz erudiție
10. [MDA2] erudițiune sf vz erudiție
11. [CADE] *ERUDIȚIUNE, ERUDIȚIE sf. Știință adîncă, cunoștințe întinse cu privire la limbile vechi, la originile popoarelor, la inscripții și medalii, într’un cuvînt la toate documentele și materialele ajutătoare istoriei: gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl NEGR. [fr.].
12. [CADE] * ERUDIȚIUNE, * ERUDIȚIE sf. Știință adîncă, cunoștințe întinse cu privire la limbile vechi, la originile popoarelor, la inscripții și medalii, într’un cuvînt la toate documentele și materialele ajutătoare istoriei: gîndesc la adînca erudiție a acestui dascăl (NEGR.) [fr.].
13. [DN] ERUDIȚIUNE s.f. v. erudiție.
14. [Șăineanu, ed. VI] erudiți(un)e f. cunoștința aprofundată a literaturei, a limbilor, a istoriei.
15. [Scriban] *erudițiúne f. (lat. eruditio). Știință, învățătură adîncă. – Și -íție.
16. [DOOM 3] erudiție (desp. -ți-e) s. f., art. erudiția (desp. -ți-a), g.-d. erudiții, art. erudiției
17. [DOOM 2] erudiție (-ți-e) s. f., art. erudiția (-ți-a), g.-d. erudiții, art. erudiției
18. [MDO] erudiție
19. [DAS] ERUDIȚIE. Subst. Erudiție, cunoaștere, știință, știință de carte, învățătură, informație, cunoștință, cultură, pregătire, instrucție, carte (fig.); omnisciență (rar). Pedanterie, savantlîc (depr.). Erudit, cunoscător, învățat, om de știință, cărturar, savant; filozof (pop.), enciclopedist (rar). Șoarece de bibliotecă (fig.). Adj. Erudit, învățat, știut, știutor, doct (adesea ir.), tobă de carte, enciclopedist (rar), savant, cult, cultivat, luminat (fig.), instruit, citit, documentat, informat, pregătit, priceput, competent, versat, atotștiutor, atotvăzător, omniscient (rar). Vb. A cunoaște, a ști, a avea (a poseda) informații, a fi tobă (burduf) de carte, a vorbi ca din carte, a fi cunoscător, a fi expert. A se cultiva, a se instrui, a învăța, a se documenta, a studia, a cerceta. A instrui, a învăța, a cultiva, a informa. - V. cunoaștere, educație, filozofie, informație, învățare.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL