1. [DEX '09] DEZACORD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.
2. [MDA2] dezacord sn [At: NEGULICI / S și: (înv) desa~ / Pl: ~uri / E: fr désaccord] 1 Lipsă de înțelegere între oameni Si: discordie, dispută, neînțelegere. 2 Dezaprobare. 3 Lipsă a acordajului unui instrument muzical Si: dezacordaj, dezacordare (1), dezacordat1 (1). 4 Lipsă de armonie în cadrul unei serii de sunete muzicale. 5-6 (Îljv) În ~ (Care este) fără armonie. 7 Lipsă de potrivire Si: discordanță, neconcordanță. 8 (Pex) Contradicție. 9 (Grm) Lipsă de acord în cadrul flexiunii nominale și verbale sau între subiect și predicat Si: (rar) dezacordare (4). 10 (Fiz) Dezacordare (3).
3. [DLRLC] DEZACORD, dezacorduri, s. n. Lipsă de acord, de armonie (între opinii, sentimente, fenomene). V. discordanță. Am găsit în domnia-ta un om în desăvîrșit dezacord cu ceea ce îl înconjură. SADOVEANU, Z. C. 73.
4. [DN] DEZACORD s.n. 1. (Muz.) Lipsă de acord. 2. Neînțelegere. [Cf. fr. désaccord].
5. [MDN '00] DEZACORD s. n. lipsă de acord, de armonie; neînțelegere, diferend, disensiune. ◊ (gram.) lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. désaccord)
6. [Șăineanu, ed. VI] dezacord n. lipsă de acord, neunire.
7. [Scriban] * 1) dezacórd n., pl. urĭ (fr. désaccord). Lipsă de acord, discordanță. Fig. Discordie, neunire.
8. [CADE] * DESACORD, * DEZACORD (pl. -duri) sn. Lipsă de acord, neunire, neînțelegere [fr.].
9. [DOOM 3] dezacord (desp. de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacorduri
10. [DOOM 2] !dezacord (de-za-/dez-a-) s. n., pl. dezacorduri
11. [MDO] dezacord
12. [IVO-III] desacord, -duri.
13. [DTL] DEZACORD s. n. (cf. fr. désaccord): nepotrivire între predicat și subiect din punctul de vedere al persoanei și al numărului; lipsă de acord între predicat și subiect, ca în exemplele – Ei zice și face; Perele este zemoase. D. este caracteristic vorbirii populare și regionale și trebuie evitat.
14. [DAS] DEZACORD. Subst. Dezacord, discordanță, neînțelegere, nepotrivire, distonanță, notă falsă, stridență. Discordie, dezbinare, divergență; contradicție, opoziție, incompatibilitate, antagonism; conflict, diferend, vrajbă, vrăjmășie, învrăjbire, zîzanie, dihonie (reg.), animozitate, ceartă, disensiune. Controversă, contrazicere, dispută. Nemulțumire, indignare; dezaprobare, dezavuare (livr.), repudiere, protest. Negare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire. Opoziție, opunere, obiecție, critică, împotrivire, respingere, frondă (fig.), disidență, ostilitate; încontrare (pop.), ciocnire (fig.), înfruntare. Cîrteală (pop.), murmur, plîngere, reclamație. Nonconformism. Oponent, opozant, neconformist, nonconformist. Iconoclast; disident. Mărul discordiei. Adj. Discordant, distonant, nepotrivit, divergent; strident, fals; contrar, contradictoriu, antagonic, antagonist, opus, potrivnic, antitetic. Cîrcotaș (pop. și fam.), certăreț, cîrtitor (pop.); dezbinâtor (rar), învrăjbitor. Condamnabil, reprobabil, blamabil (livr.), criticabil. Nemulțumit, intolerant, neîngăduitor, dezaprobator. Vb. A fi în dezacord, a fi în discordanță, a distona, a nu se potrivi. A fi împotriva, a contrazice, a spune nu, a se încontra (pop.), a fi (a se lua) (în) contra cu cineva, a se împotrivi, a se opune, a fi în conflict. A obiecta, a ridica obiecții, a respinge, a dezaproba, a dezavua (livr.), a repudia, a renega, a refuza; a tăgădui, a abjura, a nega. A critica, a combate, a protesta, a ridica vocea (glasul) împotriva cuiva. A condamna, a reproba, a blama, a anatemiza (rar), a afurisi (bis.), a huli (pop.). A fi nemulțumit, a cîrti (pop.), a murmura. A nu tolera, a nu îngădui, a nu permite. A opune, a dezbina, a învrăjbi, a băga zîzanie. Adv. În dezacord, în discordanță. Împotrivă, în contra; contrar. Fără armonie, fără înțelegere. Ca pisica și cîinele, ca șoarecele cu pisica. V. ceartă, deosebire, împotrivire, negare, opoziție, răzvrătire.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL