1. [MDA2] deviat2, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / P: ~i-at / Pl: ~ați, ~e / E: devia] 1 Care prezintă imperfecțiuni. 2 Care și-a schimbat direcția. 3 (Fig) Care se îndepărtează de la subiect, de la o concepție Si: anormal. 4 (Pex; fig) Care se abate de la o conduită corectă.
2. [MDA2] deviat1 sn [At: MDA ms / P: ~i-at / Pl: ~uri / E: devia] (Rar) 1-4 Deviație (1-3, 5).
3. [DEX '09] DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A se îndepărta de la subiectul în discuție; a se abate de la calea bună (comițând erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. dévier, lat. deviare.
4. [MDA2] devia vti [At: TIMPUL 1856, nr. 1, 1 / P: ~i-a / Pzi: ~iez / E: fr dévier] 1-2 (A face să-și schimbe sau) a-și schimba direcția Si: a (se) abate, (rar) a (se) deviaționa (1-2). 3-4 (Fig) A (se) îndepărta de la subiectul în discuție, de la o concepție Si: (rar) a (se) deviaționa (3-4). 5-6 (Pex; fig) A (se) abate de la o conduită corectă Si: (rar) a (se) deviaționa (5-6).
5. [CADE] * DEVIA (-viez) vb. intr. A se abate (din drumul cel drept, din direcțiunea apucată), a cîrmi; Ⓕ: de la bunele principii, din calea cea bună; raporturile vieții deviază, proporțiile se prefac (DLVR.) [fr.].
6. [DLRLC] DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o direcție dată. 2. Fig. A schimba direcția; a se îndepărta (de la subiect), a se abate (de la direcția apucată, de la calea firească, de la calea cea bună); p. ext. a începe să facă lucruri necorecte, a călca strîmb. A devia de la principiile morale. ▭ Stai, domnule, că iar deviem. CAMIL PETRESCU, U. N. 333. ◊ Tranz. Făcîndu-mi o datorie de a-i devia atenția în altă parte... am fost de o locvacitate copioasă și susținută. IBRĂILEANU, A. 79. ♦ (Despre membrii unui partid comunist sau muncitoresc) A se abate de la linia politică justă marxist-leninistă a partidului. – Pronunțat: -vi-a.
7. [DN] DEVIA vb. I. intr. 1. A se abate, a se îndepărta de la o anumită direcție. 2. (Fig.) A se abate, a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a desconsidera cinstea, corectitudinea. [Pron. -vi-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. dévier, it., lat. deviare].
8. [MDN '00] DEVIA vb. I. intr., tr. a (se) abate de la direcția dată. II. intr. (fig.) a se depărta de la subiect; (p. ext.) a începe să facă lucruri necorecte, a porni pe un drum greșit. (< fr. dévier, lat. deviare)
9. [Șăineanu, ed. VI] devià v. 1. a se abate din drum, dela direcțiunea primitivă; 2. fig. a se depărta din calea cea bună, dela bunele principii.
10. [Scriban] * deviéz v. intr. (lat. deviare, d. via, cale). Mă abat din drum. Fig. Mă abat din linia buneĭ purtărĭ: nu devia! V. tr. Fac să schimbe direcțiunea: a devia corabia.
11. [DOR] deviat adj. m., pl. deviați; f. sg. deviată, pl. deviate
12. [DOOM 3] devia (a ~) (desp. -vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. deviez (desp. -vi-ez), 3 deviază, 1 pl. deviem; conj. prez. 1 sg. să deviez, 3 să devieze; ger. deviind (desp. -vi-ind)
13. [DOOM 2] devia (a ~) (-vi-a) vb., ind. prez. 3 deviază, 1 pl. deviem (-vi-em); conj. prez. 3 să devieze; ger. deviind (-vi-ind)
14. [MDO] devia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. deviază, 1 pl. deviem)
15. [IVO-III] deviez, -iază 3, -ieze 3 conj., -viind ger., -viere inf. s.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL