1. [DEX '09] DEȚINE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. 2. A dispune de..., a poseda, a avea; spec. a poseda un titlu, un premiu etc.; a avea o funcție, un grad etc. 3. A ține pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat). – Din fr. détenir (după ține).
2. [MDA2] deține vt [At: GHICA, S., ap. DLR ms / V: (pop) ~nea / Pzi: ~țin / E: fr detenir, lat detinere] 1 (Îvr) A reține cu sila. 2 (Înv) A aresta pentru cercetări. 3 (Înv; pex) A ține la închisoare. 4 (Înv) A dobândi 5 (C.i. bunuri materiale, drepturi) A avea în proprietate. 6 A fi în posesia unor informații. 7 (C.i. funcții, grade, titluri) A ocupa într-o ierarhie.
3. [CADE] * DEȚINE (-țin) vb. tr. 1 A ținea în silă, a ținea la sine pe nedrept (un lucru ce nu-i al său) ¶ 2 A ținea închis, arestat [fr.].
4. [DLRLC] DEȚINE, dețin, vb. III. Tranz. 1. A avea în păstrare un bun material (fără a fi numaidecît proprietarul lui); a avea în posesiune un lucru, a stăpîni. ◊ Fig. Postelnicul era dregătorul cel mai apropiat de persoana domnitorului. El deținea secretele de stat. IST. R.P.R. 87. E ușor să crezi, cînd ești departe, că numai tu deții adevărul. C. PETRESCU, Î. II 18. ♦ A ocupa (o funcție, un post). 2. (Cu privire la oameni) A lipsi de libertate personală; a ține sub stare de arest.
5. [DN] DEȚINE vb. III. tr. 1. A avea în stăpînire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir].
6. [MDN '00] DEȚINE vb. tr. 1. a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a poseda. 2. a fi în posesia unui titlu, unui premiu. ◊ a ocupa o funcție, un post. 3. a lipsi pe cineva de libertate; a ține sub stare de arest. (după fr. détenir)
7. [Șăineanu, ed. VI] deține v. 1. a ținea cu nedrept ce nu-i al său; a deține averea altuia; 2. a reține, a opri.
8. [MDA2] deținea v vz deține
9. [CADE] * DEȚINUT I. adj. p. DEȚINE. II. sm. Arestat, persoană ținută închisă [după fr. détenu].
10. [DN] DEȚINEA vb. II. v. deține.
11. [Scriban] * dețín, -út, a -țineá și -țíne v. tr. (lat. de-tinére, fr. détenir. V. țin). Țin ceva în stăpînirea mea: învățațiĭ dețin știința. Țin în închisoare, în stare de detențiune.
12. [DOOM 3] deține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețin, 2 sg. deții, 3 sg. deține; conj. prez. 1 sg. să dețin, 3 să dețină; ger. deținând; part. deținut
13. [DOOM 2] deține (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dețin, 2 sg. deții, 1 pl. deținem, 2 pl. dețineți; conj. prez. 3 să dețină; ger. deținând; part. deținut
14. [MDO] deține (ind. prez. 1 sg. dețin, conj. dețină)
15. [IVO-III] dețin, -ții 2, -țină 3 conj., -ține inf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL