1. [DEX '09] DESFID s. n. (Înv.; rar) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).
2. [MDA2] desfid sn [At: LM / Pl: ~uri / E: drr desfide] (Înv) 1 Sfidare. 2 Provocare.
3. [DEX '98] DESFID s. n. (Înv.) Sfidare, înfruntare. – Din desfide (derivat regresiv).
4. [DLRLC] DESFID s. n. (Învechit) Sfidare, înfruntare. Și-mi părea că asta nu e altă decît o hulă, un desfid cătră provedința care ne pedepsea. NEGRUZZI, S. I 292.
5. [Scriban] *desfíd, a -fíde v. tr. (după fr. dé-fier, it. dis-fidare, dar acomodat conjugăriĭ III după lat. dif-fido, -fidere, nu mă încred. Participĭu ar fi desfis [ca deschid, deschis], dar nu e uzitat. V. con-fident, fidel, sfidez). Provoc la luptă, sfidez, nu cred capabil: te desfid să viĭ să te bațĭ cu mine. Înfrunt, disprețuĭesc: a desfide moartea.
6. [DEX '09] DESFIDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti un pericol; a sfida, a brava. [Nu se folosește la timpuri trecute, la gerunziu și participiu] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).
7. [MDA2] desfide vt [At: GHICA, S. 288 / Pzi: ~fid / E: fr défier, lat deffidare] 1 (C.i. o adversitate, un pericol) A nu ține seama Si: a brava, a înfrunta, a nesocoti. 2 (Înv) A provoca la luptă, la un joc sportiv. 3 A provoca pe cineva să dovedească ceva despre care știe că nu va fi posibil. 4 (Rar) A declara cuiva că nu este crezut.
8. [CADE] * DESFIDE (-fid) vb. tr. 1 A declara cuiva că nu va putea face un lucru cu toate mijloacele ce va întrebuința: te desfid să mă trîntești ¶ 2 A înfrunta, a nesocoti un lucru primejdios: ~ moartea; hrănindu-se cu carne necîntărită de pe la ciobani și desfidînd potira (I.-GH.) [fr. défier, refăcut după lat. fiděre].
9. [DEX '98] DESFIDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva să dovedească un lucru, știut fiind că nu va reuși. ♦ A spune cuiva că nu este crezut sau că este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (după sfida).
10. [DLRLC] DESFIDE, desfid, vb. III. Tranz. (Nu are forme la timpurile trecute) 1. A provoca (pe cineva) la o acțiune sau la dovedirea unui lucru, știind de mai înainte că nu va reuși. Desfid pe oricine în această lume să mă vadă în starea în care se află domniile lor. SADOVEANU, Z. C. 51. 2. A înfrunta un lucru primejdios, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. Desfide primejdia.
11. [DN] DESFIDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva că nu îl crezi; a spune, a declara cuiva că îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru despre care se știe că nu va reuși să-l facă. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfid. / după sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].
12. [MDN '00] DESFIDE vb. tr. 1. a provoca (pe cineva) să dovedească un lucru știind că nu va reuși; a declara, a spune cuiva că nu este crezut, că e considerat incapabil. 2. a înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. (după fr. défier, lat. deffidere)
13. [Șăineanu, ed. VI] desfide v. 1. a provoca la duel, la joc; 2. a nu se teme, a înfrunta: a desfide moartea.
14. [DOOM 3] desfid (înv., rar) s. n.
15. [DOOM 2] desfid (înv., rar) s. n.
16. [DOOM 3] !desfide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfid, 2 sg. desfizi, 3 sg. desfide; conj. prez. 1 sg. să desfid, 3 să desfidă; ger. (rar) desfidând (nefolosit la timpuri trecute, part.)
17. [DOOM 2] desfide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. desfid; conj. prez. 3 să desfidă (nu se folosește la timpuri trecute, ger., part.)
18. [DER] desfide (desfid), vb. – A provoca pe cineva să dovedească ceva. Din fr. défier, pe baza lat. fidere. Nu se conjugă la perf.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL