1. [DEX '09] CUMINȚENIE s. f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminție. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere, prudență. – Cuminte + suf. -enie.
2. [MDA2] cumințenie sf [At: VLAHUȚĂ, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: cuminte + -enie] 1 (Pop) Înțelepciune. 2 (Pop) Judecată dreaptă. 3 (Pop) Pricepere. 4 (Pop) Prudență. 5 (Pop) Seriozitate. 6 (Pop) Chibzuință. 7 Purtare bună.
3. [CADE] CUMINȚENIE sf. 1 Deșteptăciune, inteligență: cățelul asculta cu o ~ de om (VLAH.) ¶ 2 Purtare așezată, astîmpărată: într’una din aceste zile de ~, pe cînd rătăcea singur (D.-ZAMF.) ¶ ¶ C. NECUMINȚENIE [cuminte].
4. [DLRLC] CUMINȚENIE s. f. 1. Purtare de om așezat, seriozitate. Alte dăți auzeau din poartă gura horii; acum o găsiră tăcută, de o neobicinuită cumințenie. VLAHUȚĂ, O. AL. II 153. 2. Deșteptăciune, înțelepciune; prudență. Lică... mai mult se bizuia pe chiar a sa cumințenie. SLAVICI, O. I 174. – Pronunțat: -ni-e.
5. [DLRM] CUMINȚENIE s. f. 1. Purtare bună; seriozitate. 2. Înțelepciune, deșteptăciune. ♦ Prevedere. prudență. – Din cuminți (pl. lui cuminte) + suf. -enie.
6. [Scriban] cumințénie f. (d. cuminte). Prudență, înțelepcĭune.
7. [CADE] CUMINȚIE sf. – CUMINȚENIE: ne-am lăsat amîndoi de nebunii, ca să intrăm în calea cuminției (ALECS.).
8. [DLRM] CUMINȚIE s. f. (Rar) Cumințenie. – Din cuminte + suf. -ie.
9. [DOOM 3] cumințenie (desp. -ni-e) s. f., art. cumințenia (desp. -ni-a), g.-d. cumințenii, art. cumințeniei
10. [DOOM 2] cumințenie (-ni-e) s. f., art. cumințenia (-ni-a), g.-d. cumințenii, art. cumințeniei
11. [IVO-III] cumințenie, -niei gen. a.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL