1. [DEX '09] CONCEDE, conced, vb. III. Tranz. (Livr.) A îngădui, a încuviința; a ceda un drept, un privilegiu etc. – Din fr. concéder.
2. [MDA2] concede vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/5 / Pzi: ~ed, (rar) ~dez / E: fr concéder] 1 (Înv) A nu (mai) opune nici o împotrivire Si: a ceda. 2 (Liv) A încuviința. 3 (Înv; subiectul este un stat, oraș etc.) A acorda unei persoane un drept, un privilegiu Si: a concesiona.
3. [CADE] * CONCEDE (-ced) vb. tr. A încuviința, a acorda, a ceda un drept, un privilegiul [fr.].
4. [DLRLC] CONCEDE, conced, vb. III. Tranz. (Franțuzism; neîntrebuințat la timpurile trecute) A îngădui, a încuviința, a acorda, a ceda (un drept, un privilegiu etc.).
5. [DLRM] CONCEDE, conced, vb. III. Tranz. (Franțuzism) A îngădui, a încuviința, a acorda, a ceda un drept, un privilegiu etc. – Fr. concéder.
6. [DN] CONCEDE vb. III. tr. A îngădui; a acorda. ♦ A ceda de bunăvoie (un privilegiu, un drept etc.). [P.i. conced, conj. -ceadă. / < fr. concéder, cf. it., lat. concedere].
7. [MDN '00] CONCEDE vb. tr. a admite, a recunoaște; a îngădui, a încuviința; a acorda, a ceda un privilegiu, un drept. (<fr. concéder)
8. [Șăineanu, ed. VI] concede v. 1. a acorda ca privilegiu: a concede unei companii o linie ferată; 2. a ceda (într’o discuțiune).
9. [Scriban] *concéd și -éz, a -á v. tr. (fr. concéder, d. lat. concédo, -cédere. V. cedez, purced). Acord ca o favoare, drept orĭ privilegiŭ. – Rar și -céd, -cés, a -céde (după purced).
10. [DOOM 3] concede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conced, 2 sg. concezi, 3 sg. concede, imperf. 1 concedeam; conj. prez. 1 sg. să conced, 3 să conceadă; ger. concedând (nefolosit la perf. s., m.m.c.p., part.)
11. [DOOM 2] concede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. conced, 3 sg. concede; conj. prez. 3 să conceadă; ger. concedând (nu se folosește la perf. s., m.m.c.p., part., forme compuse cu part.)
12. [IVO-III] conced, -ceadă 3 conj., -cedând ger.
13. [DER] concede (-d, -ces), vb. – A îngădui, a încuviința; a ceda un drept. Fr. concéder. Participiul nu se folosește. – Der. concediu, s. n., din fr. congé, it. congedo, contaminat cu concede; concedia, vb.; concesie, s. f., din fr. concession.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL