1. [DEX '09] COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ de conducere. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.
2. [MDA2] comandament sn [At: MON. OF. (1907) 22 / Pl: ~e / E: fr commandement] 1 Comandă. 2 Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. 3 (Îs) ~ suprem Cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. 4 Loc unde este instalat comandamentul suprem. 5 (Înv; îs) ~ (prealabil) Act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. 6 (Fig) Sentință. 7 (Fig) Precept. 8 (Lpl) Scop.
3. [CADE] * COMANDAMENT (pl. -te) sn. 1 🎖️ Poruncă scurtă dată soldaților de a executa oare-care mișcări ¶ 2 🎖️ Organele de conducere și de administrație ale unui corp de armată ¶ 3 ⚖️ Somațiune de a plăti făcută prin portărei [fr.].
4. [DEX '98] COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei unui stat sau a unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.
5. [DLRLC] COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei mari unități militare. Ordinul primit de la comandament arăta limpede că materialul de război trebuie cruțat. CAMILAR, N. 1 242. ♦ Loc unde este instalat organul de conducere al unei mari unități militare. Sentinela de la comandament. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă.(Jur., în expr.) Comandamentul prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria, sub sancțiunea scoaterii în vînzare a imobilului acestuia.
6. [DLRM] COMANDAMENT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei mari unități militare. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur., în expr.) Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria, sub sancțiunea scoaterii în vînzare a imobilului acestuia. – Fr. commandement.
7. [DN] COMANDAMENT s.n. 1. Autoritate, putere, organ de comandă (la o mare unitate); loc unde se găsește acest organ. 2. (Fig.) Sentință, precept, normă, regulă. 3. Comandament prealabil = act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somînd pe debitor să plătească datoria. [Cf. fr. commandement, it. comandamento].
8. [MDN '00] COMANDAMENT s. n. 1. organ de comandă (într-o mare unitate militară etc.). 2. (fig.) sentință, precept, normă, regulă. 3. (jur.) act prin care creditorul, prin mijlocirea unui agent judecătoresc, începe executarea imobiliară, somând pe debitor să plătească datoria. (< fr. commandement)
9. [Șăineanu, ed. VI] comandament n. 1. ordin scurt pentru executarea unor mișcări militare; 2. autoritatea puterii celui ce comandă; 3. corp de armată: comandamentul artileriei. Sub raportul administrativ, armata noastră e împărțită în șapte corpuri sau comandamente cu reședința în București, Craiova, Galați, Iași, Constanța, Sibiu și Cluj.
10. [Scriban] *comandamént n., pl. e (fr. commandement). Ordin, comandă. (Cu acest înț. maĭ uzitat comandă). Puterea saŭ demnitatea celuĭ care comandă. Personalu și edificiu administrativ al unuĭ corp de armată: comandamentu corpuluĭ III de armată. Lege, precept: comandamentele luĭ Dumnezeŭ.
11. [DOOM 3] comandament s. n., pl. comandamente
12. [DOOM 2] comandament s. n., pl. comandamente
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL