1. [MDA2] colțușor sn [At: DA / Pl: ~oare / E: colț + -ișor] Colțuleț.
2. [CADE] COLȚUȘOR (pl. -oare) sn. dim. COLȚ II.: îi păzeau cu multă sfințenie ~ul Iui (CRG.).
3. [DLRLC] COLȚUȘOR s. n. v. colțișor.
4. [DEX '09] COLȚIȘOR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
5. [MDA2] colțișor [At: NEGRUZZI, S. I. 234 / Pl: ~i sm, ~oare sn / E: colț + -ișor] 1-2 (Șhp) sn Colț (mic) Si: colțuleț, colțurel, colțușor. 2 sn Ornament în formă de tăieturi triunghiulare sau semicirculare festonate, pe marginea gulerului și a mânecilor (cămășii), a poalelor fustei, la o dantelă etc. 3 sn Ornament pe porțile țărănești constând dintr-un șir de pătrățele alternând cu triunghiuri. 4 sm (Bot; reg) Plantă erbacee din familia craciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșiatice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera).
6. [CADE] COLȚIȘOR I. sm. 1 dim. COLȚ I. ¶ 2 Mic colț de piatră: te oprești cu frică pe cîte un ~ de piatră la mijlocul prăpăstiei (VLAH.) ¶ 3 Cîrlionț de păr pe frunte: pe obîrșia Ialomiței... nu se știa de crețuri și ~i (DLVR.) ¶ 4 pl. Horbotă dințată ce se coase pe marginea rufăriilor: făcînd ~i și bibiluri pe piepții și mînecile unei cămeși (FIL.) ¶ 5 pl. Plantă ierboasă cu flori albe sau roșiatice (Dentaria bulbifera) (🖼 1391). II. sn. (pl. -oare) 1 dim. COLȚ II. ¶ 2 Loc retras, colț de pămînt: prin cîte a mai trecut, Doamne, și ~ul acesta de lume (VLAH.).
7. [DLRLC] COLȚIȘOR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. Diminutiv al lui colț. 1. v. colț (I 2). În colțișorul ei, stăpînă Pe-un vraf de jucării stricate... VLAHUȚĂ, O. A. 47. Găsiră și ei un colțișor la o parte, de unde să se poată uita. ISPIRESCU, L. 275. Trăiam într-un colțișor al Franciei, pe malul unui rîu și în vecinătatea unei mari păduri. ODOBESCU, S. III 96. 2. v. colț (III 1). Dantelă cu colțișori. – Variantă: (1) colțușor (NEGRUZZI, S. I 234) s. n.
8. [DLRM] COLȚIȘOR, colțișoare, s. n. Diminutiv al lui colț.
9. [Șăineanu, ed. VI] colțișor n. colț mic. ║ m. 1. plantă de pădure cu flori roșiatice și purpurii- albăstrui (Dentaria bulbifera); 2. pl. dantele: colțișori și bibiluri de mătase FIL.
10. [Scriban] colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).
11. [DOOM 3] colțișor1 (colțuleț) s. n., pl. colțișoare
12. [DOOM 2] colțișor2 (colțuleț) s. n., pl. colțișoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL