1. [DEX '09] COCIORVĂ, cociorve, s. f. Lopată mică de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, cu coadă lungă, pentru scos jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociorbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha.
2. [MDA2] cociorvă1 sf [At: ȘEZ. V. 58 / V: (cu metateză) cor~, ~rbă, cuciorbă, ~vei sn / Pl: ~ve / E: rs кочерва, ucr кочерха] 1 Unealtă casnică compusă dintr-o placă de metal sau de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, fixată la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de pâine. 2 (Pan) Instrument pentru pescuit, constând dintr-o prăjină lungă, cu o scândurică de lemn în capăt. 3 (Pan) Unealtă de zidărie în forma unei cociorve (2), de amestecat varul cu nisip. 4 (Pan) Nume al unei constelații, formată din trei stele în triunghi Si: colibă, curte, cocioabă (2).
3. [DEX '98] COCIORVĂ, cociorve, s. f. Unealtă casnică compusă dintr-o placă de metal sau de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, fixată la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptorul țărănesc de copt pâine. [Var.: cociorbă s. f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha.
4. [DLRLC] COCIORVĂ, cociorve, s. f. Unealtă constînd dintr-o scîndurică triunghiulară sau în formă de semicerc, înfiptă la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor. Din fugă pusese mîna pe o cociorvă, o înălțase, și așa, printre tufe de lilieci și de coacăză, alerga spre dușman. SADOVEANU, O. III 504. Se ia cu cociorva aprinsa după noi, căci tocmai atunci trăgea focul să deie colacii în cuptior. CREANGĂ, O. A. 55. Numai atîta că moșneagul a rămas pleșuv și spetit, de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul. CREANGĂ, P. 294. – Variantă; cociorbă (ISPIRESCU, L. 159, EMINESCU, L. P. 125) s. f.
5. [DLRM] COCIORVĂ, cociorve, s. f. Unealtă casnică compusă dintr-o placă de metal sau de lemn în formă de triunghi sau de semicerc, înfiptă la capătul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptorul de copt pîine. [Var.: cociorbă s. f.] – Rus kočerga, ucr. kočerha.
6. [DEX '09] COCIORBĂ s. f. v. cociorvă.
7. [MDA2] cociorbă sf vz cociorvă1
8. [MDA2] cociorvei sn vz cociorvă1
9. [MDA2] corciovă sf vz cociorvă
10. [MDA2] cuciorbă sf vz cociorvă
11. [CADE] COCIORBĂ (pl. -be), COCIORVĂ (pl. -ve) sf. Unealtă de lemn alcătuită dintr’o coadă lungă la capătul căreia e înfiptă o scîndurică în formă de semicerc sau de triunghiu; e întrebuințată pentru a trage focul sau cenușa din cuptor (🖼 1344): atît de mare e dogoreala... cuptorului, că se aprinde... și cociorva (GRIG.); cu coada cociorvei în cuptor să nu dai, că-ți întorci de la casă norocul (VOR.) [rut. kočerha].
12. [Șăineanu, ed. VI] cociorbă f. 1. prăjină cu cârlig la un cap pentru a strânge tăciunii și a răscoli jăratecul; 2. lopată de amestecat varul cu nisip; 3. fam. trânteală: din vorbă în vorbă au ajuns și la cociorbă PANN. [Rus. KOČUBA și KOČERGA, de unde un compromis cociorbă].
13. [Scriban] cocĭórbă și -rvă f., pl. e (rut. kocérga, pron. și -rha și -rva, de unde, contaminat poate și de kocĭúba, vătrar, s’a făcut cocĭorvă). Vătrar mare de brutărie: sosiră muĭerile cu cocĭorvele aprinse (Sadov. Univ. 18 Dec. 1912). Lopată de amestecat varu’n varniță. Din vorbă în vorbă aŭ ajuns la cocĭorbă, adică „la bătaĭa cu cocĭorba”. – În R. S. cocĭoarbă. În Btș. Dor. cocĭorvéĭ, aĭurea și corcĭoveĭ, n., pl. eĭe, vătrar.
14. [DOOM 3] cociorvă s. f., g.-d. art. cociorvei; pl. cociorve
15. [DOOM 2] cociorvă s. f., g.-d. art. cociorvei; pl. cociorve
16. [DER] cociorbă (cociorbe), s. f. – 1. Vătrai. – 2. Bîtă, măciucă. – 3. Constelație în jurul stelei Gemma. – Var. cociorvă, cuciorbă. Origine necunoscută. Ar putea fi un cuvînt expresiv, ca multe din cele compuse cu co-. În general se consideră a fi reprezent al unui cuvînt sl. neidentificat, cf. v. rus. kočárga, rut. kočerga, pol. koczarga (Cihac, II, 722; Tiktin), sau din mag. kocsorba (Gáldi, Dict., 122); însă mag. pare a proveni din rom., ca și rut. (Miklosich, Wander., 17), și oricum este obscur și probabil străin în sl. (Berneker 536). Dacă este vorba de o creație expresivă, este dublet al lui cocioabă, s. f. (colibă); identitatea semantică între vătrai și colibă apare și în cocîrlă. Cocioabă nu a fost explicat într-un mod satisfăcător (tăt. koči aba „cort de nomad”, Șeineanu, 318; mr. cuciubă „buștean”, Șeineanu, Dicț., însă este vorba probabil de ngr. γϰουτσιούπα; sb. kuča „casă”, DAR). Dacă se admite identitatea cu cocioarbă, lipsa lui r apare și în pol. koczuba, rut. kočuba „vătrai”, și în rom. cociobăi, vb. (a scociorî, a iscodi), care se explică numai pe baza lui *cocioabă „vătrai” (pentru der. expresivă a vb., cf. cotrobăi). Există numeroase var. expresive ale cuvîntului care înseamnă colibă: coșleabă, coșm(o)agă, coșmeagă, cociomeagă, cociomeață, coșmandră, coșmelie, coșmolie; cf. și cobace, colibă.
17. [DRAM 2021] cociórvă, s.f. v. cocioarvă.
18. [DAR] cociorbă (cociorvă) s.f. (reg.) 1. unealtă cu cârlig cu care se scoate jarul sau cenușa din cuptor. 2. unealtă de pescuit asemănătoare celei cu care scoate jarul din cuptor. 3. unealtă de zidărie (lopată) de forma cociorvei, cu care se amestecă varul și nisipul. 4. numele unei constelații, formată din trei stele în triunghi. 5. colibă, casă cu ogradă, curte. 6. (fam.) bătaie, trânteală.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL