1. [DEX '09] CLOCOTIRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. – V. clocoti.
2. [MDA2] clocotire sf [At: ALECSANDRI, P. III, 136 / Pl: ~ri / E: clocoti] 1 Fierbere. 2 Agitare. 3 (Fig) Stare specifică sentimentelor, pasiunilor etc. pe cale de a se dezlănțui. 4 (Fig) Vuire.
3. [DLRLC] CLOCOTIRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti. Pînza deasă a apelor cerești era sfîșiată în două de greabănul lung și îngust al muntelui meu de adăpost și, cu iuțeală de vifor și cu clocotiri de tunete, se rostogoleau pe două părți spre genunile adînci ale văilor. HOGAȘ, M. N. 177.
4. [DLRM] CLOCOTIRE, clocotiri, s. f. Acțiunea de a clocoti.
5. [DEX '09] CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. 3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcoti vb. IV] – Din sl. klokotati.
6. [DEX '09] COLCOTI vb. IV v. clocoti.
7. [MDA2] clocoti vi [At: (a. 1580) ap. CUV. D. BĂTR. II, 455 / V: (Mun) colc~ / Pzi: ~tesc, 3 ~tește, (îvr) ~tă, ~te / E: vsl клокотати] 1 (D. lichide sau vase cu lichide) A fierbe. 2 (D. lichide) A se agita. 3-4 (Fig; d. oameni sau sentimente, pasiuni etc.) A (fi pe punctul de a) se dezlănțui. 5 (Fig) A vui.
8. [MDA2] colcoti v vz clocoti
9. [CADE] CLOCOTI, COLCOTI (-otesc); pers. a 3-a: -otă, și -otește vb. intr. 1 A fierbe în clocote: am să fac o arșiță ... încît să clocotească fîntînile, cum clocotesc oalele la foc (SB.); mă cufundam într’o prăpastie neagră, în care clocoteau păcură și smoală (DLVR.) ¶ 2 pr. ext. Despre valurile furioase ale unei ape: undele lui colcotă, sfărmate de bolovani (VLAH.) ¶ 3 A țîșni, a curge în valuri: în loc de apă, începu a clocoti un sînge mohorît (ISP.) ¶ 4 Ⓕ A răsuna cu putere: începură a-l boci amîndouă ... de clocotea casa (CRG.) ¶ 5 Ⓕ: ~ de mînia, a fi aprins de mînie; ciuda ce clocotea într’însa (GRIG.).
10. [CADE] CLOCOTITOR adj. verb. CLOCOTI 1 Care clocotește: Cu-albastra, sgomotoasa, clocotitoarea mare (ALECS.) ¶ 2 Ⓕ Răsunător, sguduitor: un „urs” puternic, ~, zbucnește din mii de guri (VLAH.).
11. [CADE] COLCĂI (-ăesc, -ăiu) vb. intr. - CLOCOTI: cînd încep valurile mării să salte și să colcîe (R.-COD.); Ⓕ: în pieptul lor colcăe pripirea și furia (JIP.).
12. [DLRLC] CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. A fierbe în clocot, a fi în stare de ebuliție. Lîngă plitele încinse, copii desculți se uită cum clocotește în ceaune mămăliga puțină. CAMILAR, TEM. 43. Cuptorul se încinge și mai mult, încît pare o forță cosmică dezlănțuită. Înăuntrul lui, apa, pămîntul și focul, năprasnic clocotesc. BOGZA, C. O. 224. ◊ (Despre vasul în care fierbe un lichid) Samovarul clocotea. Ceaiul vărsat prin pahare luă o vopsea purpurie. NEGRUZZI, S.I 74. 2. (Despre ape) A se mișca agitat, a se agita puternic și zgomotos. Dădură de o apă îngustă și limpede, frămîntînd argint pe prund și clocotind cu murmur dulce. SADOVEANU, O. I. 522. Cînd chiuie o dată... mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54. Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. 3. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gînduri) A ajunge la un grad mare de intensitate, a fi gata să se dezlănțuie; a fierbe. Cu curtenii după el, [vodă] porni strigînd și clocotind de mînie. SADOVEANU, O. VII 19. În capul lui aprins clocotea un potop de gînduri. VLAHUȚĂ, O. A. 106. 4. Fig. A răsuna cu putere, a vui. Și clocotește codrul!... Iată-l, – se zbuciumă, se-ndoaie, geme Bătut de neagra vijelie. IOSIF, P. 87. Clocotea de chiu cuprinsul Veselei păduri. COȘBUC, P. II 37. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium. EMINESCU, O. I 147. – Pers. 3 și: (neobișnuit) clocotă (TOMA, C. V. 353), (rar) clocote (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 300). – Variantă: colcoti (ODOBESCU, S. III 81) vb. IV.
13. [DLRM] CLOCOTI, clocotesc, vb. IV. 1. A fierbe în clocot. ♦ (Despre ape, rîuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos. (Rar) ♦ A curge în valuri; a țîșni. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) A ajunge la un grad mare de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie. 3. Fig. A răsună cu putere; a vui. [Var.: colcoti vb. IV] – Slav (v. sl. klokotati).
14. [Șăineanu, ed. VI] clocotì (colcotì) v. 1. a fierbe în clocote: valurile clocotesc; 2. fig. a răsuna cu putere: urlă dealul, clocotește Al.
15. [Scriban] clocotésc v. intr. (vsl. klokotati și klopotati, a clocoti; sîrb. klokotati, a gîlgîi. E rudă cu germ. klappern, a clămpăni, și cu fr. clapoter, a pleoscăi. Cp. și cu clocesc, cloncănesc, bobotesc, forfotesc, hohotesc, polpotesc, ropotesc). Ferb, dau în clocote: apa clocotește. Vibrez, răsun: clocotea aeru de bubuiturĭ, (fig.) clocotea lumea de gloria luĭ. V. refl. Mă rușinez tare: s’a clocotit de rușine. – În vest și colcotesc.
16. [DOOM 3] clocotire s. f., g.-d. art. clocotirii; pl. clocotiri
17. [DOOM 2] clocotire s. f., g.-d. art. clocotirii; pl. clocotiri
18. [DOOM 3] clocoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotesc, 3 sg. clocotește, imperf. 1 clocoteam; conj. prez. 1 sg. să clocotesc, 3 să clocotească
19. [DOOM 2] clocoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocotesc, imperf. 3 sg. clocotea; conj. prez. 3 să clocotească
20. [IVO-III] clocotesc, -team 1 imp.
21. [DER] clocoti (clocotesc, clocotit), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A răsuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere); clocotitură, s. f. (fierbere); clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s. m. (varietate de măcriș); clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa); clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s. f. (Munt., erupție).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL