1. [DEX '09] CINSTIT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de bună-credință; onest, corect; care nu înșală. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
2. [MDA2] cinstit2, ~ă [At: COD. VOR. 145/14 / V: (înv) cen~, (îvp) cis~ / Pl: ~iți, ~e / E: cinsti] 1 a Care este de bună-credință Vz cuviincios, omenos, politicos. 2 a Onest. 3 a (Pfm) Respectat. 4 a (Pfm) Onorat. 5 a (Înv; îe) Să vă fie fața ~ă! (sau să ierte ~a față a dv!) Pardon! 6 a Venerat. 7 a (Înv) De neam mare Vz nobil, bogat. 8 a (Îvp) Arătos. 9 a (Îvp) Elegant. 10 a (Înv) Autentic. 11 a (Pfm) Cast. 12 a (Pfm) Credincios soției (credincioasă soțului). 13 a (Pfm; d. o fată) Fecioară. 14 a (Înv) Prețios. 15 a (Pfm) Amețit (de băutură) Si: beat, chefăluit. 16 sfp (Pop) Iele.
3. [MDA2] cinstit1 sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 351/23 / Pl: ~uri / E: cinsti] (Rar) 1-18 Cinstire (1-18).
4. [CADE] CINSTIT I. adj. 1 p. CINSTI ¶ 2 Onest: vorba unui om ~ face mai mult decît un zapis (ZNN.); iron.: e foarte ~ cînd doarme ¶ 3 Cu purtări bune, care-și apără cinstea: o fată ~ă ¶ ¶ NECINSTIT. II. adv. 1 Pe cuvînt de cinste, garantînd cu cinstea: îți spun ~ că nu le-am luat eu ¶ 2 Cu cinste, plin de cinste: s’a purtat ~.
5. [DLRLC] CINSTIT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. De bună-credință, onest. La baza vieții fiecărui colecții ist. trebuie să stea munca cinstită în gospodăria colectivă. GHEORGHIU-DEJ, GOSP. AGR. 30. Tu nu știi că negustor cinstit și cal verde nu se află? DUMITRIU, V. L. 61. N-am mințit pe nimeni. Sînt om cinstit. SAHIA, N. 68. Nu... tăgăduiesc caracterul lui cinstit și nobil. NEGRUZZI, S. I 49. ◊ (Adverbial) Membrii colectivului muncesc cinstit. ▭ Fraților, vă zic cinstit că n-am poruncit eu nimic. ALECSANDRI, T. 1137. 2. Credincios, fidel; cast. Femeie cinstită. 3. (În trecut, mai ales în formule de politețe) Vrednic de respect, onorabil, venerabil, stimat. Cînd ieși d-acolo, ce să vedeți dumneavoastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 163. Au fost poftiți cei mai străluciți oaspeți... căpitanii oștirilor, mai-marii orașelor și alte fețe cinstite. CREANGĂ, P. 231.
6. [DLRM] CINSTIT, -Ă, cinstiți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) De bună-credință, onest, corect. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorabil. – V. cinsti.
7. [Șăineanu, ed. VI] cinstit a. 1. onest, onorabil, onorat: mai marii orașelor și alte fețe cinstite CR.; 2. titlu dat preotului: cinstite părinte!
8. [Scriban] cinstít, -ă adj. Onest. Onorabil. Onorat: cinstite părinte! Adv. Cu cinste: avere dobîndită cinstit.
9. [DEX '09] CINSTI, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva sau ceva; a da cuiva cinstea cuvenită. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. ♦ Refl. A bea o băutură alcoolică. Ne-am cinstit cu o țuică. – Din sl. čĭstiti.
10. [MDA2] cesti v vz cinsti
11. [MDA2] cinstel am [At: MARIAN, NU. 352 / E: cinste + -el] (Reg; rar) Cinstit2.
12. [MDA2] cinsti [At: COD. VOR. 137/5 / V: (reg) cen~, cis~ / Pzi: ~tesc / E: vsl чистити] 1 vt A respecta. 2 vt A onora. 3 vt (înv; c.i. o divinitate) A venera. 4 vt (Înv) A arăta cuiva respectul prin salut, prin îndemnul de a se așeza Vz a saluta, a se închina. 5 vt (Înv) A slăvi o zi de sărbătoare religioasă. 6 vt (Înv) A lăuda. 7 vt (Înv) A se conforma prevederilor unei legi. 8 vt (Înv) A distinge. 9 vt (Înv) A aprecia. 10 vt (Pfm) A face cuiva un dar. 11 vt (Pfm) A da cuiva un bacșiș. 12 vt (Înv) A răsplăti (pe cineva) pentru purtare bună. 13 vt (Pfm) A trata pe cineva într-un local cu mâncare și, mai ales, cu băutură gratis. 14 vt (Pfm) A plăti consumația cuiva. 15 vt (Fam) A ridica un pahar cu băutură alcoolică în sănătatea sau în onoarea cuiva sau a ceva. 16 vr (Fam) A bea o băutură alcoolică. 17 vr (Reg) A se îmbăta.
13. [MDA2] cisti1 v vz cinsti
14. [CADE] CINSTI (-tesc) vb. tr. 1 A arăta cinste, a da cinstea cuvenită: cinstește pe părinții tăi; Cine legea nu-și cinstește Fără lege se numește (PANN) ¶ 2 F A face cinste, a ospăta cu băutură, etc.: după ce isprăveam, mă cinstea cu o dulceață (I.-GH.); negustorul scoate din geanta lut un șip cu rachiu și cinstește pe tînărul (GN.) ¶ 3 F A bea: să cinstim cîte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor noștri (CRG.) ¶ 4 Ⓟ A dărui, a face un dar (în spec. mirilor) [vsl. čĭstiti + čestĭ].
15. [CADE] CISTI... = CINSTI...
16. [DLRLC] CINSTI, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A arăta, respect (față de cineva sau ceva), a respecta, a onora. Ți-am arătat dragoste și te-am cinstit mai mult decît pe ceilalți. ISPIRESCU, L. 23. Sînt fiul tău care te-am cinstit totdeauna. CARAGIALE, O. III 77. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc. ALEXANDRESCU, P. 130. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A distinge. Împăratul numi mai-mare peste oștile sale în Ungaria pe comitele Mansfeld... și-l cinsti cu titlul de principe. BĂLCESCU, O. II 69. 2. (Popular, de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A face (cuiva) un dar, un cadou. Nănașul a cinstit pe finul său cu o pușcă și cu un paloș. RETEGANUL, P. V 69. ♦ (Ilustrînd moravuri vechi) A da (cuiva) un bacșiș. Dacă mi-l dai, te cinstesc. CAMILAR, N. I 96. 3. (Familiar și popular) A ospăta, a trata (mai ales cu băutură), a plăti consumația cuiva. Pas’, Ghigoriță, de-ți primește prietinul și-l cinstește cu niște mere murate. SADOVEANU, N. F. 38. La întoarcere, cinstea pe prieten cu un gît de rachiu. DUNĂREANU, N. 17. Se pomenește că-l cheamă cineva să-l cinstească. ISPIRESCU, L. 207. Ai să lași cu nouă lei. moș Nichifor, și te-a mai cinsti și fecioru-meu la Piatră. CREANGĂ, P. 113. ◊ Refl. reciproc. Mai cu seamă calfele nu mai munceau o vreme și se cinsteau ziua și noaptea în mahala. PAS, Z. I 159. Toți beau, Se cinsteau Și se ospătau. TEODORESCU, P. P. 23. ♦ (Complementul indică băutura) A închina, a bea în cinstea cuiva (sau a unui eveniment). Într-un medean... stăteau oameni în petrecere. Unii cinsteau mied. SADOVEANU, D. P. 151. Să cinstim cîte un pahar de vin în sănătatea gospodarilor. CREANGĂ, A. 60. ◊ Absol. Alăutele cîntau pretutindeni, cazacii frămîntau pămîntul, și într-un zvon amețitor se purtau prin rumeneala focurilor, chiuind și cinstind din oale mari de lut. SADOVEANU, O. I 168. Bătrînii cinstesc pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. Ia poftim, puiculiță, de cinstește dumneata întîi! să vedem, poate c-ai pus ceva într-însul. CREANGĂ, A. 97.
17. [DLRM] CINSTI, cinstesc, vb. IV. Tranz. 1. A respecta, a onora, a prețui pe cineva. 2. (Pop.) A face cuiva un dar, un cadou; a da cuiva un bacșiș. 3. (Fam.) A ospăta, a trata (cu băutură); a plăti consumația cuiva. ♦ Refl. Toti beau Se cinsteau și se ospătau (TEODORESCU). ♦ A închina, a bea în onoarea cuiva sau a ceva. Să cinstim cîte un pahar de vin (CREANGĂ). – Slav (v. sl. čistiti).
18. [Șăineanu, ed. VI] cinstì v. 1. a onora: slava strămoșească pe strămoși cinstește GR. AL.; 2. a trata, a ospăta cu băutură: scoateți vin de ne cinstiți, că’s feciorii osteniți AL.
19. [Scriban] cinstésc v. tr. (vsl. čĭstíti). Onorez. Fam. Fac cinste, ofer băutură saŭ și mîncare gratis. V. intr. Beaŭ vin orĭ rachiŭ. V. refl. Beaŭ cu alțiĭ saŭ chear mă îmbăt bînd cu eĭ.
20. [DOOM 3] cinsti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, 3 sg. cinstește, imperf. 1 cinsteam; conj. prez. 1 sg. să cinstesc, 3 să cinstească
21. [DOOM 2] cinsti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cinstesc, imperf. 3 sg. cinstea; conj. prez. 3 să cinstească
22. [IVO-III] cinstesc, -team 1 imp.
23. [DE] HONEST IAGO (lat.) cinstite Iago – Shakespeare, „Othello”, act. III, scena 5. Astfel se adresează Othello perfidului său slujitor Iago. Expresie ironică, relevând lipsa de caracter.
24. [CECC] Honest Iago! (engl. „Cinstite Iago!”) – Sînt cuvintele pe care le spune Othello (act. III, sc. 5), atunci cînd credea în sinceritatea acestui slujitor al său. Or se știe că Iago este prototipul omului perfid, necinstit. Prin antifrază (adică prin procedeul de a folosi o vorbă sau o frază în înțelesul ei contrar, spunînd de pildă pentru „negru” – alb ca un arap) se aplică în ironie aceste cuvinte shakespeariene acelor intriganți nerușinați care, cu aerul de a-ți fi prieteni și a voi să te îndatoreze, îți înșală buna-credință. LIT.
25. [CECC] Honeste vivere (lat. „Să trăiești cinstit”) – e prima parte a unei maxime de drept roman, expusă de jurisconsultul Ulpian, consilierul împăratului Alexandru Severus, în Pandecte și în tratatul Juridic Liber singularis regularum. Iată textul complet al maximei: „Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere”. (Preceptele dreptului sînt acestea: să trăiești cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ceea ce i se cuvine). Toate aceste trei precepte au devenit expresii curente și fiecare e folosit în împrejurarea potrivită. Caragiale, ridiculizînd pe inculții și veroșii sforari politici ai vremii, face un reușit joc de cuvinte în legătură cu honeste vivere, cînd pune în gura lui Cațavencu următoarea frază: „Știi ca și mine principiul de drept, fiecare cu al său, fiecare cu treburile sale... oneste bibere…” (adică să bei cinstit!) – (O scrisoare pierdută, act. III, sc. 3). ȘT.
26. [DRAM 2015] cinstit, -ă, cinstiți, -te, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea, 1906). – Din cinsti (< sl. čistiti „respectat”) (Scriban, DEX).
27. [DRAM] cinstit, -ă, adj. – Onorat, respectat: „Mai mare stimă îți dă poporul din Maramureș când îți zice: «Cinstite domnule»” (Țiplea 1906). – Din sl. čistiti „respectat”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL