1. [MDA2] cilic sn [At: I. GOLESCU, C. I, 41 / V: cel~, țel~, țil~ / Pl: ~uri / E: tc çelik] (Tcî; reg) 1 Oțel sub formă de bobițe găurite. 2 (Mpl) Mărgea (de metal) lucioasă. 3 Fir metalic (mai ales auriu) cusut vertical la poalele costumelor naționale femeiești.
2. [CADE] * CILIC (pl. -icuri) sn. Mărgea măruntă de oțel care se întrebuințează ca podoabă la diferite cusături: ochi mari, negri și sclipitori ca ~ul (BR.-VN.) [tc. čelik].
3. [Șăineanu, ed. VI] cilìc n. oțel prefăcut în bobite găurite ce servesc de podoabă. [Turc. ČELIK].
4. [Scriban] cilíc n., pl. urĭ (turc. čelik, oțel). Oțel, maĭ ales cel întrebuințat la fabricarea butonilor ordinarĭ, a mărgelelor și a altor obiecte eftine. Mărgea de oțel.
5. [MDA2] celic sn vz cilic
6. [MDA2] țelic sn vz cilic
7. [MDA2] țilic sn vz cilic
8. [DLRLC] CILICURI s. n. pl. (Rar) Mărgele de metal. Un mic negustor ambulant... strigă: Bariș înflorat! Cilicuri!... Broboade! BANUȘ, B. 84.
9. [DLRM] CILICURI s. n. pl. (Rar) Mărgele de metal. – Tc. celik.
10. [DER] cilic (cilicuri), s. n. – 1. Oțel. – 2. (Pl.) Bile ornamentale de oțel. – Var. celic. Mr. ciliche. Tc. çelik (Roesler 608; Cihac, 565; Meyer 442; Berneker 139; Lokotsch 408); cf. ngr. τσελίϰι, alb. tšel’ik, bg., sb. čelik.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL