1. [DEX '09] CAPITAT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre organe) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.
2. [MDA2] capitat, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ați, ~e / E: fr capité] (Bot; d. organe) Care se termină cu un fel de măciucă.
3. [DEX '98] CAPITAT, -Ă, capitați, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. – Din fr. capité.
4. [DN] CAPITAT, -Ă adj. (Bot.; despre un organ) Care se termină cu un fel de măciucă. [Cf. fr. capité, lat. caput – cap].
5. [MDN '00] CAPITAT, -Ă adj. (bot., anat.; despre un organ) care se termină cu un fel de măciucă. (< lat. capitatus, fr. capité)
6. [DEX '09] CĂPIȚA vb. I v. căpiți.
7. [DEX '09] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face căpițe. [Var.: (rar) căpița vb. I] – Din căpiță.
8. [DEX '09] DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.
9. [MDA2] capita[1] vt vz decapita
10. [MDA2] căpița vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: ~țez / E: căpiță] 1-2 (Reg) A face căpițe1 (1-2) Si: a căpiți (1-2).
11. [MDA2] căpițat sn [At: TDRG / Pl: ~uri / E: căpiți] 1-2 Căpițare (1-2).
12. [MDA2] căpiți [At: CONV. LIT. Liv, 656 / Pzi: ~țesc / E: căpița css] 1-2 A căpița (1-2).
13. [MDA2] decapita vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~tez, (înv) 3 ~apită / E: fr décapiter] 1-2 (C.i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.
14. [CADE] CĂPIȚA (-ițez), CĂPIȚI (-ițesc) vb. tr. 🚜 A strînge fînul în căpițe.
15. [CADE] * DECAPITA (-itez) vb. tr. A tăia capul [fr.].
16. [DEX '98] DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.
17. [DLRLC] CĂPIȚI, căpițesc, vb. IV. Tranz. A strînge (recolta) în căpițe, a face căpiță. Ce-am cosit Am căpițit. TEODORESCU, P. P. 630. ◊ Absol. Ne ducem În munții Galileului, Să clăim, Să căpițim. TEODORESCU, P. P. 382.
18. [DLRLC] DECAPITA, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.
19. [DLRM] CĂPIȚA vb. I. v. căpiți.
20. [DN] DECAPITA vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].
21. [MDN '00] DECAPITA vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc[1]. (< fr. décapiter)
22. [Șăineanu, ed. VI] decapità v. a tăia capul.
23. [Scriban] *decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.
24. [DOOM 3] capitat adj. m., pl. capitați; f. capitată, pl. capitate
25. [DOOM 2] capitat adj. m., pl. capitați; f. capitată, pl. capitate
26. [DOOM 3] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, 3 sg. căpițește, imperf. 1 căpițeam; conj. prez. 1 sg. să căpițesc, 3 să căpițească
27. [DOOM 3] decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 1 sg. decapitez, 3 decapitează; conj. prez. 1 sg. să decapitez, 3 să decapiteze
28. [DOOM 2] căpiți (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpițesc, imperf. 3 sg. căpițea; conj. prez. 3 să căpițească
29. [DOOM 2] decapita (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapitează
30. [DRAM 2021] căpița, căpițez, v.t. (reg.) A aduna fânul, a face căpiță: „…să-I cosască 4 fălci și să-l adune, adeca să le căpițască” (Bârlea, 1909: 46; doc. din 1777). – Din căpiță (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL