1. [MDA2] călariu sm [At: COD. VOR. 56 / V: cal~ / Pl: ~ii / E: ml caballarius] Călăreț (1).
2. [CADE] CĂLARE, X CĂLARIU adj. și adv. 1 Încălecat (pe cal, pe un alt animal, pe un băț, etc.): a umbla ~; tinerii... călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor DLVR. ; ~ pe băț; 👉 IAPĂ ¶ 2 De-a’n călarele, loc. adv. Stînd călare, încălecat: vorbi cu Făt-Frumos d’a’n-călarele și se înțeleseră la cuvinte ISP. [lat. caballarius].
3. [DAR] călariu, călari, s.m. (înv.) călăraș, călăreț.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL