1. [DEX '09] CĂINȚĂ, căințe, s. f. 1. Regret, remușcare. 2. (Bis.) Durere a sufletului și repulsie față de păcatele săvârșite, împreună cu hotărârea de a nu mai păcătui în viitor. – Căi + suf. -ință.
2. [MDA2] căință sf [At: PRAV. 869 / Pl: ~țe / E: căi + -ință] Părere de rău Si: căire, regret, remușcare.
3. [CADE] CĂINȚĂ (pl. -țe) sf. 1 Faptul de a se căi ¶ 2 Părere de rău pentru o faptă săvîrșită: mă face să vărs lacrimi de ~ NEGR..
4. [DEX '98] CĂINȚĂ, căințe, s. f. Părere de rău, regret, remușcare. – Căi + suf. -ință.
5. [DLRLC] CĂINȚĂ, căințe, s. f. Părere de rău, regret, remușcare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință. IOSIF, T. 221. Inima-i sîngera, răsipită în tîrzii și zadarnice căințe. ODOBESCU, S. III 209.
6. [DLRM] CĂINȚĂ, căințe, s. f. Părere de rău, regret, remușcare. – Din căi + suf. -ință.
7. [Șăineanu, ed. VI] căință f. 1 durere pentru săvârșirea unui păcat: după căință pocăința; 2. părere de rău de a fi făcut sau nu ceva.
8. [Scriban] căínță f., pl. e și (est) ĭ. Regret al faptelor mele.
9. [DOOM 3] căință s. f., g.-d. art. căinței; pl. căințe
10. [DOOM 2] căință s. f., g.-d. art. căinței; pl. căințe
11. [IVO-III] căință, -țe.
12. [DRAM 2021] căință, căințe, s.f. Plângere: „Dascălul va trimite numeroase plângeri (”căințe„) protopopului Vișeului” (Câmpeanu, 2016: 44). – Din căi „a regreta” + suf. -ință (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL