1. [MDA2] balamuțit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: balamuți] (Înv) Bârfit2.
2. [MDA2] balamuțit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: balamuți] (Înv) Bârfit1.
3. [MDA2] balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.
4. [DEXI] balamuțí vb. IV. tr. (înv.) A bîrfi. • prez.ind. -esc. /balamut + -i; cf. ucr. баламуті.
5. [CADE] ‡BALAMUȚI (-uțesc) vb. intr. A flecări; a bîrfi; a vorbi într’aiurea: balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți (PRV.-MB.) [balamut].
6. [Scriban] balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.
7. [DLRLV] BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL