1. [MDA2] balamuți vt [At: PRAVILA (1652), ap. HEM 2370 / Pzi: ~țesc / E: balamut cf rs баламутить] (Înv) A bârfi.
2. [DEXI] balamuțí vb. IV. tr. (înv.) A bîrfi. • prez.ind. -esc. /balamut + -i; cf. ucr. баламуті.
3. [CADE] ‡BALAMUȚI (-uțesc) vb. intr. A flecări; a bîrfi; a vorbi într’aiurea: balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți (PRV.-MB.) [balamut].
4. [MDA2] balamut2 sm [At: BĂCESCU, P. 20 / Pl: ~uți / E: nct] (Pop) 1 Peștele Pneumotophorus (Scomber) colias. 2 Exemplar mare din specia Scomber scombrus.
5. [MDA2] balamut1, ~ă [At: MOXA, 387/30 / Pl: ~uți, ~e / E: ucr баламут] 1-2 smf, a (Înv) (Om) seducător. 3-4 smf, a (Om) mincinos. 5-6 smf, a (Înv) (Om) bârfitor. 7 a (Ljc) Măsluit1. 8-9 smf, a (Om) mut din naștere. 10-11 smf, a (Om) bâlbâit.
6. [DEXI] balamút, -ă adj., s.m., s.f. 1 (înv.) (Om) seducător. ◆ Ext. (pop.) (Om) mincinos. ◆ (adj.; despre cărțile de la jocurile de noroc) Care este măsluit. 2 (înv.) (Om) bîrfitor. 3 (pop.) (Om) care este mut din naștere. ◆ Spec. (Om) care este bîlbîit. • pl. -ți, -te. /<ucr., rus. баламут.
7. [CADE] †BALAMUT I. sn. Flecar, bîrfitor: curînd risipi acea avuție toată cum nu se cădea balamuților, hoților, măscăricilor (MX.). II. adj. ♠️ Măsluit (vorb. de cărți de joc): parcă-s ~e... eu n’am mai văzut așa goană (VLAH.) ¶ 2 Trans. Nătîng; bădărănos (BUD.) [rus. balamut].
8. [DLRM] BALAMUT, -Ă, balamuți, -te, adj., s. m. și f. (Reg.) 1. Adj. (La jocul de cărți) Măsluit. 2. S. m. și f. Flecar. ♦ Nătîng, prost. – Din rus. balamut.
9. [Scriban] balamút, -ă s. și adj. (rut. pol. balamut, înșelător, palavragiŭ, fanfaron. V. bălăcesc). Vechĭ. Înșelător, șarlatan. Azĭ. Munt. Om care vorbește încurcat, bîlbîit, tont, prost (Cp. cu bădăran). Mold. Măsluit (vorbind de cărțile de joc). V. șuler.
10. [Scriban] balamuțésc v. intr. (rut. balamútiti, a înșela, a încurca, rus. „a turbura, a încurca”). Vechĭ. Bîrfesc, flecăresc.
11. [DOOM 3] balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute
12. [DOOM 2] balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuți; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute
13. [DER] balamut (balamuți), adj. – 1. Înșelător, trișor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape ieșit din uz.
14. [Argou] balamut, balamuți, s. m. om naiv / ușor de păcălit; victimă predilectă a unui hoț
15. [DLRLV] BALAMUȚI vb. (ȚR) A bîrfi, a cleveti. Mai bîrfea, de zicea că nesfărșita muncă are sfărșenie…, mai balamuțea, zicînd că nu e raiul, nice e făcut de Dumnezău. ÎNDREPTAREA LEGII. Balamuțea de zicea că poate să scoale pre morți. ÎNDREPTAREA LEGII, apud CADE. Etimologie: balamut + suf. -i. Cf. rus. balamutitĭ, ucr. balamutiti. Vezi și balamut, balamuție. Cf. amesteca, blojori, mozaviri, pohlibui.
16. [DLRLV] BALAMUT adj. și s.m. (Mold., ȚR) Amăgitor, înșelător; flecar, clevetitor, calomniator. A: Oare ce va să mai grăiască acest balamut? AP. 1646, 66v; cf. NCCD (gl.). B: Dară voi, balamuților, pentru ce rînjiți spre mine? CAZANIE 1642. Blędivyi. Cel bîrfitoriu, balamut. MARDARIE, 112; cf. ST. LEX., 273. Etimologie: rus., ucr. balamut. Vezi și balamuți, balamuție. Cf, alnic, amăgelnic, amăgeu, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz; blojeritor, ciocotniță (1, 2), mozavir, ocarnic (2).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL