1. [MDA2] bâcâi2[1] vi vz pâcâi
2. [MDA2] bâcâi1 vi [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 2814 / V: băcăi / Pzi: -iesc și bâcâi / E: nct] (Înv; iuz) 1 (D. trâmbiță) A (ră)suna. 2 (D. inimă) A ticăi.
3. [DEX '09] PÂCĂI vb. IV v. pâcâi.
4. [DEX '09] PÂCÂI, pâcâi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăi vb. IV] – Pâc + suf. -ăi.
5. [MDA2] băcăi v vz bâcâi
6. [MDA2] păcăi v vz pâcâi
7. [MDA2] pâcăi v vz pâcâi
8. [MDA2] pâcâi vi [At: BARCIANU / V: păcăi, ~căi / Pzi: pâcăi, (rar) ~esc / E: fo] 1 (D. oameni) A trage din lulea producând un sunet caracteristic Si: (reg) a pâșcâi2. 2 (Reg; d. lumină, flăcări) A pâlpâi. 3 (Reg; d. firele de ață) A se rupe producând un sunet caracteristic. 4 (Reg; d. bibilici) A produce sunetul caracteristic speciei.
9. [CADE] BÎCÎI (-îiu) vb. intr. 1 A lovi făcînd sgomot: cîrja cea dumnezeiască tot în cap bîcîia (RV.-CRG.) ¶ 2 A răsuna, a suna: făcutu-m’am aramă răsunînd au tîmpănă băcăind (BIBL.) ¶ 3 A tîcîi, a bate (vorb. de inimă): îmi bîcîia inima (JIP.) [onom.].
10. [DEX '98] PÂCÂI, pâcâi, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pufăi. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pâlpâi cu zgomot. [Var.: (reg.) pâcăi vb. IV] – Pâc + suf. -âi.
11. [DLRLC] PÎCĂI vb. IV v. pîcîi.
12. [DLRLC] PÎCÎI, pîcîi, vb. IV. Intranz. (Regional) 1. A fuma, a trage din lulea producînd un sunet caracteristic; a pufăi. Cînd era vreme rea, stătea cu nasu-n spuză și pîcîia din lulea. SADOVEANU, O. III 544. Își îndopă pipa din nou, aprinse, începu să pîcîie, cu vădite semne de satisfacție. C. PETRESCU, A. 409. 2. (Despre flacăra lămpii de petrol) A pîlpîi cu zgomot. – Variantă: (Transilv.) pîcăi vb. IV.
13. [DLRM] BÎCÎI, bîcîi, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.; despre inimă) A bate neregulat; a ticăi. ♦ A lovi făcînd zgomot.
14. [Șăineanu, ed. VI] băcăì v. a bate pulsul, a palpita. [Onomatopee].
15. [Scriban] bîcîĭ a-i, v. intr. (d. bîc). Rar. Tîcîi: îmi bîcîĭe inima.
16. [Scriban] pîcîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. pîc-pîc). Fac pîc-pîc fumînd: moșneagu pîcîĭe din lulea.
17. [DOOM 3] bâcâi (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 3 bâcâie, imperf. 3 pl. bâcâiau; conj. prez. 3 să bâcâie
18. [DOOM 2] bâcâi (a ~) vb., ind. prez. 3 bâcâie, imperf. 3 sg. bâcâia; conj. prez. 3 să bâcâie
19. [DOOM 3] pâcâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. pâcâi, 3 pâcâie, imperf. 1 pâcâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să pâcâi, 3 să pâcâie
20. [DOOM 2] pâcâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 pâcâie, imperf. 3 sg. pâcâia; conj. prez. 3 să pâcâie
21. [Argou] bâcâi, bâcâi, v. t. (intl.) a bate rău de tot.
22. [DAR] pâcâi, pâcâi, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producând un sunet caracteristic; a pâșcăi, a pufăi. 2. (reg.; despre flacăra lumânării de petrol) a pâlpâi cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de ață) a se rupe provocând un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.
23. [DRAM 2021] pâcâí, v.i. v. pâcăi.
24. [DRAM 2015] pâcăi, pâcăiesc, (pâcâi), vb. intranz. – 1. A ticăi: „Așa că, tare s-a mirat de drăcia asta, care tot pâcăia...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 288). 2. A pufăi. – Din pâc (onomatopee) + suf. -ăi (DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL