1. [MDA2] tăbârcea sf [At: TDRG / V: (reg) ~lă / Pl: ~ele / E: tăbârcă1 + -ea] (Reg) Unealtă ciobănească, alcătuită dintr-un par, fixat cu un capăt între bârnele stânei, având la celălalt capăt atârnată o greutate cu care se presează cașul așezat în crintă și se stoarce de zer.
2. [DEX '09] TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.
3. [MDA2] tăbărci v vz tăbârci
4. [MDA2] tăbârceală2 sf vz tăbârcea
5. [MDA2] tăbârci1 [At: CREANGĂ, P. 176 / V: (reg) ~băr~, ~pâr~ / Pzi: ~rcesc / E: tăbârcă1] 1 vt (Mol) A ridica ceva cu multă greutate Si: (reg) a opinti. 2 vt (Mol) A duce o greutate (în brațe, în mâini sau în spate). 3 vt (Mol) A răsturna o greutate. 4 vt (Mol) A târî după sine ceva greu. 5 vr (Reg) A umbla greu (din cauza unei unei poveri). 6 vr (Reg) A se cățăra cu greutate. 7 vr (Mun) A se cocoșa (de bătrânețe).
6. [MDA2] topârci v vz tăbârci1
7. [DEX '98] TĂBÂRCI, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.
8. [DLRLC] TĂBÎRCI, tăbîrcesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A duce, a purta o greutate în brațe, în mîini sau în spinare; a tîrî după sine ceva greu. Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66. Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332. Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (să se urce). Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56. ♦ A merge cu greu (din cauza unei sarcini pe care o porți); a se tîrî. Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242. Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.
9. [Scriban] tăbîrceá f., pl. ele (d. tăbîrcă). Trans. Stinghie c’un capăt fixat într’un părete și c’o greutate în cel-lalt și pusă pe un caș ca să-l stoarcă încet.
10. [Scriban] tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.
11. [Scriban] topîrcésc, V. tăbîrcesc.
12. [DOOM 3] tăbârci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcesc, 3 sg. tăbârcește, imperf. 1 tăbârceam; conj. prez. 1 sg. să tăbârcesc, 3 să tăbârcească
13. [DOOM 2] tăbârci (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcesc, imperf. 3 sg. tăbârcea; conj. prez. 3 să tăbârcească
14. [DAR] tăbârcea, tăbârcele, s.f. (reg.) unealtă ciobănească de presat cașul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL