1. [DEX '09] AUTORIZARE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza. [Pr.: a-u-] – V. autoriza.
2. [MDA2] autorizare sf [At: MON. OF. (1906) / P: a-u~ / Pl: ~zări / E: autoriza] 1 Învestirea cuiva cu o autoritate (8) publică Si: învestitură, (rar) autorizat1 (1), (înv) împuternicire. 2 Acordare a dreptului de a face ceva Si: autorizație (1), îngăduire, permisiune, (rar) autorizat1 (2), (înv) îndrituire.
3. [CADE] *AUTORIZARE, *AUTORIZAȚIUNE, *AUTORIZAȚIE sf. 1 Faptul de a autoriza ¶ 2 Împuternicire [fr.].
4. [DLRLC] AUTORIZARE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza; împuternicire. – Pronunțat: a-u-.
5. [DLRM] AUTORIZARE, autorizări, s. f. Faptul de a autoriza; împuternicire. [Pr.: a-u-]
6. [DN] AUTORIZARE s.f. Acțiunea de a autoriza. [< autoriza].
7. [DEX '09] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva pentru exercitarea unui drept sau pentru săvârșirea unui act. ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. 2. A încuviința printr-un act al administrației de stat înființarea, ca persoană juridică, a unei organizații obștești. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
8. [MDA2] autoriza vt [At: (a. 1865) URICARIUL X, 370 / P: a-u~ / Pzi: -zez / E: fr autoriser] 1 A învesti pe cineva cu o autoritate (8) publică Si: (înv) a împuternici. 2 A da cuiva dreptul să facă ceva Si: a îngădui, a permite, (înv) a îndritui.
9. [CADE] *AUTORIZA (-izez) vb. tr. 1 A da voie de a face ceva, a împuternici: nu te-am autorizat să-i vorbești ¶ 2 A da dreptul, a îndreptăți: situațiunea în care mă găsesc nu mă autorizează să mă port altfel cu el [fr.].
10. [DEX '98] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A împuternici pe cineva sau ceva cu o autoritate (publică). ♦ A da cuiva dreptul de a face, de a spune etc. ceva. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoriser.
11. [DLRLC] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică, a-l împuternici să facă ceva; a delega. ♦ A da (cuiva) dreptul (de a face ceva); a îngădui, a permite. Felul tău de a te purta cu Mihai ar fi autorizat pe oricine să creadă că-ți place. D. ZAMFIRESCU, R. 184. – Pronunțat: a-u-. – Prez. ind. și: (franțuzism nerecomandabil) autoriz (SEBASTIAN, T. 29).
12. [DLRM] AUTORIZA, autorizez, vb. I. Tranz. A învesti pe cineva cu o autoritate publică; a delega. ♦ A îngădui, a permite. [Pr.: a-u-] – Fr. autoriser.
13. [DN] AUTORIZA vb. I. tr. A da cuiva permisiunea, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite, a îngădui. [Cf. fr. autoriser, it. autorizzare].
14. [MDN '00] AUTORIZA vb. tr. a da cuiva dreptul, puterea de a face ceva; a împuternici; a permite. (< fr. autoriser)
15. [Șăineanu, ed. VI] autorizà, v. a da dreptul, voia de a face ceva.
16. [Scriban] *autorizațiúne f. (fr. autorisation). Acțiunea de a autoriza. – Și -áție și -áre.
17. [Scriban] autorizéz v. tr. (fr. autoriser). Daŭ putere, împuternicesc, daŭ voĭe, daŭ drept: a autoriza pe cineva să lucreze în numele tăŭ. Îndreptățesc.
18. [DOOM 3] autorizare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autorizării; pl. autorizări
19. [DOOM 2] autorizare (a-u-) s. f., g.-d. art. autorizării; pl. autorizări
20. [DOOM 3] autoriza (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. autorizez, 3 autorizează; conj. prez. 1 sg. să autorizez, 3 să autorizeze
21. [DOOM 2] autoriza (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 3 autorizează
22. [IVO-III] autorizez.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL