1. [MDA2] asămăna v vz asemăna
2. [CADE] ASĂMĂNA (asamăn)...= ASEMĂNA...
3. [DLRLC] ASĂMĂNA vb. I v. asemăna.
4. [DEX '09] ASEMĂNA, asemăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare.
5. [MDA2] asămâna v vz asemăna
6. [MDA2] asemăna [At: COD. VOR. 110/11 / V: (înv) asămă-, (reg) asămâna, (îrg) -ăra, (reg; sst) ~ma / Pzi: asemăn / E: ml assimilare] 1-2 vtr (Înv; d. terenuri denivelate) A (se) aduce la același nivel Si: (reg) a (se) asemeni. 3 vt (Pop) A așeza lucrurile astfel încât să nu mai rămână locuri goale între ele. 4 vi (Înv; îe) A ~ cu pământul A face una cu pământul. 5-6 vtr A (se) face sau a fi asemenea cu... 7 vt (Înv; nob) A face să pară. 8 vt (înv; d. vise) A interpreta. 9 vr A se considera la fel ca altul Si: a (se) asemui.
7. [MDA2] asemăra v vz asemăna
8. [CADE] ASEMĂNA (aseamăn), ❍ASĂMĂNA (asamăn) I. vb. tr. 1 A alătura două persoane sau două lucruri între care se poate stabili oare-care apropiere, arătînd însușirile lor comune sau deosebirile ce există între ele, a compara: cu ce voiu asămăna oamenii neamului acestuia? (BIBL.) ¶ 2 A netezi, a nivela: să facă dealul cela tot șes și după ce-l va asămăna, să facă o grădină (SB.); ~ cu pămîntul, a dărîma pînă la pămînt, a face una cu pămîntul ¶ 3 ‡A face deopotrivă, la fel cu, a face să semene cu, a apropia de: mînia aseamănă pre om cu firea cea sălbatecă (ȚICH.). II. vb. refl. 1 A fi la fel, a se potrivi, a semăna ; proverb: cinci degete sînt la o mînă și nu se aseamănă unul cu altul ¶ 2 A deveni la fel, deopotrivă cu: omul... să alătură cu dobitoacele ceale fără minte și s’asămănă lor (BIBL.) ¶ 3 A se compara, a se măsura cu cineva: cu cei mari și mai vrednici nu te asemăna (ȚICH.) ¶ 4 ‡A se nivela [lat. assĭmĭlare].
9. [DLRLC] ASEMĂNA, asemăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. Refl. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini «turdus»... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. Tranz. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ Refl. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ Expr. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăna, asamăn, vb. I.
10. [DLRM] ASEMĂNA, asemăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. ♦ Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pămîntul = a distruge cu desăvîrșire. – Lat. assimilare.
11. [Șăineanu, ed. VI] asemănà v. 1. a face asemenea, a asimila; 2. a compara, a egala. [Lat. ASSIMILARE].
12. [Scriban] asémăn și (vechĭ) aseámăn, a asemăná v. tr. (lat. ad-similo, -similáre. – Se conj. ca semăn. V. asimilez și seamăn 2). Compar. Asimilez. Egalez.
13. [DOOM 3] asemăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asemăn, 2 sg. asemeni, 3 aseamănă; conj. prez. 1 sg. să asemăn, 3 să asemene; (rar) imper. 2 sg. afirm. aseamănă
14. [DOOM 2] asemăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asemăn, 2 sg. asemeni, 3 aseamănă; conj. prez. 3 să asemene
15. [MDO] asemăna (ind. prez. 1 sg. asemăn, 2 sg. asemeni, 3 sg. și pl. aseamănă, conj. asemene)
16. [DER] asemăna (aseamăn, asemănat), vb. – 1. a egala, a nivela. – 2. A face să semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însușiri comune, a semăna. – 4. A compara. Lat. *assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Pușcariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evoluția semantică diferită de rom. Cf. semăna. – Der. asemănător, adj. (care seamănă).
17. [DE] PARES CUM PARIBUS FACILLIME CONGREGANTUR (lat.) cei ce se aseamănă se adună extrem de ușor – Cicero, „De senectute”, 3, 1. Cuvinte devenite, prin traducere în toate limbile, expresie proverbială cu sens peiorativ. În românește: spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești.
18. [CECC] Pares cum paribus facillime congregantur (lat. „Cei ce se aseamănă, lesne se adună”) – Cicero, în De senectute (Despre bătrînețe), un elogiu adus cenzorului Cato cel Bătrîn. Dictonul latin a devenit proverb în numeroase limbi: Qui s’assemble, se rassemble; Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ți spun cine ești… LIT.
19. [CECC] Similia similibus curantur (lat. „Cele care se aseamănă se vindecă prin lucruri asemănătoare”) – Principiul medicinei homeopatice. Vezi explicația la: Contraria contrariis… ȘT.
20. [DERC] ASEMĂNA A asemăna cu pământul (înv.) = A distruge cu desăvârșire, a face asemenea (sau una) cu pământul: Era atunci Târgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pământul. (NICOLAE BĂLCESCU)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL