1. [DEX '09] ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura.
2. [MDA2] arsură sf [At: PRAV. MOLD. 13/1 / Pl: ~ri / E: lat arsura] 1 Ardere. 2 Leziune produsă de foc, de căldură, de un agent chimic. 3 Senzație dureroasă, usturătoare. 4 Arsură (3) produsă de sete sau de boală. 5 (Înv) Febră. 6 Arsură (3) la stomac. 7 (Înv) Arșiță (1). 8 (Înv) Vânt arzător de miazăzi. 9 (Înv; cu sensul pasiv al lui arde (1)) Ardere. 10 (Înv) Incendiu. 11 (Trs; șîs – de noapte) Bășicuță care apare pe trup în timpul nopții și dispare repede. 12 (Îs) – în ștreang (sau ~ în pana căpăstrului) Rană ce apare la chișiță, când calul se încurcă în lanț sau în pana căpăstrului. 13 (Îvt; îs) – de soare (sau -ra soarelui) Înnegrire a pielii. 14 (Mpl) Arșiță (4). 15 (Reg; mpl) Arșiță (5). 16 (Mpl) Locuri în pădure devastate de foc. 17 Ofilire a grânelor din cauza secetei Vz mană. 18 (Pop) Partea atinsă de foc dintr-un obiect. 19 (Pop) Rămășițele unui obiect ars.
3. [CADE] †ARSĂTURĂ (pl. -turi), sf. 1 = ARSURĂ: odată căzură de pe fața lui arsăturile de soare și-i rămase chipul curat (ISP.) ¶ 2 = ARDERE-DE-TOT [ars].
4. [CADE] ARSURĂ (pl. -suri) sf. 1 🌦 Arșiță, căldură, dogoare: nici un pic de adiere nu astîmpără arsura (DLVR.) ¶ 2 Sensațiunea de uscăciune a gîtlejului pe care o are cineva cînd îi e foarte sete: dă-mi o pară,... ca să-mi răcoresc arsura gîtlejului (NEGR.); pr. anal. sensațiunea neplăcută pricinuită de reaua mistuire a alimentelor: simt niște arsuri la stomac ¶ 3 Rană pricinuită de foc pe o parte a corpului: cînd l-a ajuns arsura la os, a sărit din somn răcnind (CRG.) ¶ 4 Semn lăsat de foc pe un lucru, stricăciune produsă de foc ¶ 5 Bășică, umflătură produsă pe piele prin atingerea unei plante ca urzica, etc. ¶ 6 Lovitură cu biciul, plesnitură cu o nuia: își îndemnă calul cu arsuri dese de biciu (SAD.); a fost trezit de arsura unei nuiele (BR.-VN.) ¶ 7 Trans. 🌐 Loc pietros ori nisipos, ars de soare și unde nu crește vegetație; parte a unei păduri distruse de foc ¶ 8 ‡Foc, incendiu: arsuri și alte rele pren tot locul se vedea (LET.) ¶ 9 🩺 pop. ~ de noapte, bubuliță ce iese pe trup, mai ales vara [lat. arsura].
5. [CADE] †ARZĂTURĂ (pl. -turi). sf. 1 Trans. – ARSURĂ ¶ 2 ⛪ ‡ = ARDERE-DE-TOT [arde].
6. [DEX '98] ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. – Lat. arsura.
7. [DLRLC] ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde, de a dogori (v. arșiță, dogoare); fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare [Acest alpinist] tot încearcă de vreo zece ani să ajungă cel dinții pe cel mai înalt pisc al Alpilor... în fiecare an... se întoarce cu fața plesnită de ger, aproape orb de arsura zăpezii. CAMIL PETRESCU, T. II 211. Cînd l-a ajuns arsura la os, a sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, O. A. 83. Se topește sub arsura soarelui cu înfocare. CONACHI, P. 83. 2. Rană produsă pe o parte a corpului prin acțiunea focului, a unei călduri mari, a unei substanțe corosive etc. Nu te teme, Iliuță, asta-i puterea soarelui... Cum te-oi unge cu acel untdelemn, arsura și mîncărimea se potolesc. SADOVEANU, N. F. 87. ♦ Parte a unui obiect care a fost atinsă de foc; stricăciune produsă pe un obiect prin acțiunea focului, a unei substanțe corosive etc. 3. Senzație usturătoare (asemănătoare cu cea produsă de o ardere) pricinuită de o boală, de sete, de o lovitură etc. Arsuri la stomac. ▭ Stăruia parcă numai arsura palmei care o lovise peste obraz. PAS, Z. I 128. Dă-mi o pară din copaciul care este la ușă, ca să-mi răcoresc arsura gîtlejului. NEGRUZZI, S. I 90. Cu apă gura-Și uda, Arsura Și-o potolea. TEODORESCU, P. P. 548. ◊ Fig. Unde-i văz ochii ca mura, Mă apucă-n piept arsura. TEODORESCU, P. P. 314.
8. [DLRM] ARSURĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura.
9. [Șăineanu, ed. VI] arsură f. 1. arșiță; 2. miros de ceea ce a ars; 3. inflamațiune; 4. fig. foc: arsură la inimă. [Lat. ARSURA].
10. [Scriban] arsúră f., pl. ĭ (lat. arsura, inflamațiune). Arșiță: arsura zileĭ. (Vechĭ). Sensațiunea acțiuniĭ foculuĭ pe trup saŭ a uscăcĭuniĭ în gîtu celuĭ însetat. Fig. Sensațiunea neplăcută pricinuită în esofag de o mistuire rea. Urmele lăsate de foc (lucru ars, loc ars: avea arsurĭ pe mînĭ.
11. [DOOM 3] arsură s. f., g.-d. art. arsurii; pl. arsuri
12. [DOOM 2] arsură s. f., g.-d. art. arsurii; pl. arsuri
13. [DER] arsură (arsuri), s. f. – 1. Incendiu. – 2. Faptul de a arde. – 3. Căldură, dogoare. – 4. Vînt cald. – 5. Coastă de munte unde s-a produs un incendiu. Lat. ārsūra (Pușcariu 130; REW 682; DAR); cf. it., prov., cat. arsura, v. fr. arsure, sp. asura (Corominas, I, 399). În parte, se află în concurență cu arșiță.
14. [DE] ARSURA, com. în jud. Vaslui; 2.211 loc. (1991). Importantă cetate traco-getică (sec. 4-2 î. Hr.), întărită cu două valuri de pămînt.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL