1. [DEX '09] ARBITRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.
2. [MDA2] arbitru2 sns [At: LM / V: (înv) ~riu / E: lat arbitrium] 1 Putere de hotărâre proprie omului. 2 (Flz; îs) Liberul ~ Libertatea omului de a hotărî după propria sa voință.
3. [MDA2] arbitru1 sm [At: PRAV. (1814), 14/15 / Pl: ~ri / E: fr arbitre, lat arbiter] 1 Judecător ales de părțile împricinate pentru a rezolva un litigiu Si: (înv) eretocrit. 2 Instanță aleasă pentru a rezolva un litigiu. 3 Expert numit de tribunal și însărcinat să-și dea părerea într-o afacere. 4 (Îs) ~ de stat Arbitru (2) care judecă litigiile patrimoniale dintre organele și instituțiile de stat, dintre organizațiile și întreprinderile economice ale statului. 5 Judecător suprem și stăpân absolut. 6 Persoană care impune o modă. 7 (Spt) Persoană care conduce desfășurarea unei competiții sportive.
4. [CADE] *ARBITRU2 sbst. 1 Voință, facultate de a hotărî asupra unui lucru ¶ 2 🦉 Liber ~, facultatea, putința de a lua vre-o hotărîre, călăuzit fiind numai de propria voință [fr. < lat.].
5. [CADE] *ARBITRU1 sm. 1 ⚖️ Persoană aleasă de două părți sau de tribunal pentru a hotărî asupra unei neînțelegeri dintre ele, asupra unei afaceri: arbitrii se vor numi de către părți prin act înscris, autentificat de tribunal (PR.-CIV.) ¶ 2 Care are deplină putere de a hotărî, de a judeca asupra unui lucru: a fi liber însemnează a fi singurul său ~ de ceea ce face și de ceea ce nu face (I.-GH.) [fr. < lat.].
6. [DEX '98] ARBITRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.
7. [DLRLC] ARBITRU, arbitri, s. m. 1. Persoană aleasă de părțile în cauză sau desemnată conform legii pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. Te prevenisem. Nu sînt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96. ◊ Fig. [Lara s-a pomenit] Arbitru, deodată, deplin, peste-a lui soarte, Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi. MACEDONSKI, O. I 258. ◊ Arbitru de stat = arbitru care judecă litigiile dintre instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile sectorului socialist. 2. Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Arbitrul are controlul absolut al jocului.
8. [DLRM] ARBITRU, arbitri, s. m. Persoană aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. ♦ Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitre.
9. [DN] ARBITRU s.m. 1. Persoană aleasă sau desemnată pentru a judeca un diferend, un litigiu. 2. Persoană care arbitrează o competiție sportivă. / < fr. arbitre, cf. lat. arbiter].
10. [MDN '00] ARBITRU s. m. 1. persoană, instituție care are sarcina de a soluționa un diferend, un litigiu. 2. cel care arbitrează o aplicație tactică, o competiție sportivă. (< fr. arbitre, lat. arbiter)
11. [Șăineanu, ed. VI] arbitru m. 1. persoană aleasă spre a termina o neînțelegere; 2. stăpân absolut: arbitrul soartei noastre; liber arbitru, putința de a se hotărî fără altă cauză decât voința.
12. [Scriban] *árbitru m. (lat. árbiter, fr. arbitre). Judecător ales de tribunal saŭ de părțĭ de bună voĭa lor. Stăpîn absolut. Dumnezeŭ e arbitru lumiĭ. Care dă tonu: acest om e arbitru eleganțeĭ. – Și arbítru (după fr.).
13. [DEX '09] LIBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.
14. [MDA2] arbitriu sns vz arbitru2
15. [DEX '98] LIBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic1, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.
16. [DLRLC] LIBER-ARBITRU s. m. (În filozofia idealistă) Capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență; această concepție idealistă se opune determinismului, negînd existența legilor obiective ale materiei și societății.
17. [DN] LIBER-ARBITRU s.n. (Fil.) Interpretare voluntaristă absolutizantă a libertății, opusă determinismului, care neagă existența legilor obiective ale naturii și ale societății, considerînd că omul poate acționa numai după voința sa, independent de orice altă condiționare. [După fr. libre arbitre].
18. [MDN '00] LIBER ARBITRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa. (după fr. libre arbitre)
19. [DCR2] critic-arbitru s. m. Critic ce joacă rol de arbitru ◊ „V.R. a adoptat poziția elegant detașată a istoricului literar, sau a criticului-arbitru, a cercetătorului care respectă faptele.” Luc. 8 XII 73 p. 6. ◊ „Publicul, sunt încredințat, ar urmări cu sufletul la gură prăbușirea lui Truman Capote de pe I pe XIII, derby-ul Faulkner – Hemingway, deciziile, întotdeauna contestabile ale criticilor-arbitri, faulturile comise de autorii «noului roman» asupra prozatorilor «clasici» sau «cartonașele roșii» atribuite, în semn de eliminare, scriitorilor care încalcă regula jocului.” Cont. 15 XI 74 p. 11 (din critic + arbitru)
20. [DCR2] femeie-arbitru s. f. (sport) Femeie cu rolul de arbitru într-un meci ◊ „Prima femeie-arbitru din Bundesliga face duș împreună cu colegii din brigadă.” Ev.z. 21 X 95 p. 8 (din femeie + arbitru)
21. [Scriban] *arbítriŭ n. (lat. arbitrium). Judecată de arbitri. Liber arbitriŭ, libertatea de a face (de a comite, de a executa) orĭ nu după cum îțĭ cere mintea ta, după care eștĭ răspunzător de faptele tăle [1]. – Și arbítru (după fr.). V. determinizm.
22. [DOOM 3] arbitru (desp. -bi-tru) s. m., art. arbitrul; pl. arbitri, art. arbitrii
23. [DOOM 2] arbitru (-bi-tru) s. m., art. arbitrul; pl. arbitri, art. arbitrii
24. [MDO] arbitru, pl. arbitri
25. [DOOM 3] !liber-arbitru (desp. -bi-tru) s. n., art. liberul-arbitru
26. [DOOM 2] !liber-arbitru (-bi-tru) s. n., art. liberul-arbitru (dar: liberul său arbitru)
27. [MDO] liber-arbitru
28. [IVO-III] liber-arbitru.
29. [D.Religios] liber arbitru subst. Noțiune filozofică și etică (morală) care desemnează o libertate absolută a voinței omului, privită ca o independență totală față de necesitatea și cauzalitatea obiectivă. – Din liber + arbitru.
30. [DE] ARBITER ELEGANTIAE (ELEGANTIARUM) (lat.) arbitru al eleganței – Inițial, apelativul scriitorului Caius Petronius, celebru și pentru rafinamentul său vestimentar. Expresia a început să desemneze ulterior orice persoană care se deosebește prin eleganță și gust rafinat.
31. [DAR] arbitriu și arbitru, s.m. (înv.) hotărâre, judecată, voință; liber arbitr(i)u = libertatea voinței
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL