1. [DEX '09] APOSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
2. [MDA2] apostol sm [At: COD. VOR. 138/3 / V: (înv) ~tul / Pl: ~i / E: vsl апостол] 1 Nume dat celor doisprezece ucenici ai lui Hristos, trimiși de el în lume, să propovăduiască Evanghelia. 2 (Pex) Propovăduitorul unei învățături. 3 Carte canonică cuprinzând o parte din faptele apostolilor după înălțarea Mântuitorului Si: Praxin.
3. [CADE] APOSTOL sm. ⛪ 1 Unul din cei doisprezece propovăduitori ai învățăturilor lui Hristos ¶ 2 pr. ext. Propovăduitor: unul din cei mai harnici ~i și luminători ai neamului nostru (VLAH.) ¶ 3 Partea din Noul Testament care cuprinde faptele apostolilor (🖼 161, 162): cel mal vechiu ~ romînesc este așa numitul „Codice Voronețean” [vsl. < gr.].
4. [DEX '98] APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
5. [DLRLC] APOSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) s. n. sg. I. 1. (În concepția mistică creștină) Nume dat celor doisprezece discipoli ai lui Hristos, care au răspîndit învățătura lui. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. Tu dar, strașnic apostol al acestei doctrine Care ne izbăvește de grijile străine. Spune-mi prin ce mijloace poci firea a-mi preface. ALEXANDRESCU, P. 81. II. (Bis.; numai la sg. art.) Carte de ritual care cuprinde, aranjate într-o anumită ordine, așa-zisele fapte ale apostolilor și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități bisericești. Apostolul, psaltirea, ca apa le cetesc. NEGRUZZI, S. II 182.
6. [DLRM] APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au răspîndit învățătura lui. ♦ Misionar creștin la începutul erei creștine. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzînd faptele apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități creștine. – Slav (v. sl. apostolŭ < gr.).
7. [Șăineanu, ed. VI] apostol m. 1. nume dat celor 12 ucenici ai Mântuitorului; 2. întâiul predicator al creștinismului într’o țară păgână; 3. fig. cel ce propagă o doctrină. ║ n. carte conținând o parte din faptele apostolilor: a citi Apostolul. [Gr. mod.].
8. [Scriban] apóstol m. (ngr. apóstolos, d. apó, departe, și stéllo, trimet; vsl. apostolŭ). Discipul al luĭ Hristos. Fig. Propagandist, propovăduitor. S. n., pl. e. Carte care vorbește despre faptele apostolilor și care face parte din Biblie. (V. praxiŭ).
9. [MDA2] apostul sm vz apostol
10. [DOOM 3] apostol (persoană) s. m., pl. apostoli
11. [DOOM 2] apostol2 (carte) s. n., pl. apostole
12. [DOOM 2] apostol1 (persoană) s. m., pl. apostoli
13. [DOOM 3] !Apostolul (carte liturgică) s. propriu n. art., neart. Apostol (în ~)
14. [DOOM 2] *Apostolul (carte de ritual creștin) s. propriu n.
15. [DER] apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzînd faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, în parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care aparține apostolilor); apostol(ic)ește, adv. (în chip apostolic; ca săracii; mergînd pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).
16. [D.Religios] apostol, apostoli s. m. 1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Hristos, însărcinați să predice evanghelia: Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Toma, Filip, Bartolomeu, Matei, Iacob al lui Afleu, Iuda al lui Iacob (Tadeul), Simon Zelotul și Iuda Iscariotul, înlocuit după moarte cu Matia. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. ♦ Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. ♦ Apostolul neamurilor v. Pavel. 2. (La sg.) Carte de ritual creștin, care cuprinde texte din Faptele apostolilor și din epistolele Noului Testament citite la liturghie, precum și alte slujbe religioase. – Din sl. apostolŭ (< gr. apostolos).
17. [Onomastic] APOSTOL gr. ’Aπόστολος „trimesul, solul”. I. 1. Nume purtat în sec. al XVII-lea de diverși boieri; – spătar, 1672, zis și Postolachi, frate cu Nic. Milescu (RI XXXII 114). 2. Cu sufixe: Apostol/ache (17 A III 1) și s.; -achi, mold., din care ipoc. Lache, dar și din Mihale și Vasile; -escu, -eanu. 3. Cu apoc.,: Apost Mila (Ard II 174) ca pren.; -u (PBor 52); -u, I. (Ocina); -ul (Bîr V); -ul, Uzum (Groș 69); -a mona. (Sd XV). 4. Cu schimbarea p. finale: Apost/e (Paș); -ică (Cand); -iu (Tel 58); -oiu (Cand); -oaia marital (RI V 225), 5. Apostari s. 6. Postol/ea (Paș); Aia f., 1782 (BCr 75); Pustoli ar. (Fărș). II. Cu afer. și apoc. *Post: 1. Postul Lupul (Isp V2) 2. Cu sufixe: Postan E., buc.; 3. Post/ea -ĭa (Hur 99, 128); -escu (Hur 47); 4. Post/eca (Sd XXII 355); 5. Poștescu (Ard II 174). 6. Post/ică mold. (Sd XVI); -ici mold. act; -iță, mold.; -ărescul (Vel); – 1605 (RI XX 257). III. Cu afer. a două silabe Apos/tol: 1. Tolu (AO XVI; I Bot). 2. Tolan (Ard î Paș); -u t. (Gorj 214). 3. Tolaș act. 4. Tol/ea, 1492 (Fior 313); -ea, I. (Sd I – II); -escu, M. (T-Jiu). 5. Toleac diac (Cat; 16 B IV 343); Tolecanu C., act. 6. Toleagă, 1566 (Gorj 374). 7. Tolică (Tel 58). 8. Tolici, olt. (Cand 108) și prob. prin reduplicare: Totolici fam. act. 9. Tolocică Dinu (Tel 58), modelat din vechiul Tolocĭco Șandre (Dm; C Ștef); – Șendrică (17 A IV 421; RI XI. 10. Tologea, S. (Tel 58). 11. Tologacĭ (16 B IV 483), cf. și vb. mold. atologi. 12. Toloi Grecul (17 B I 291) din Tîrgoviște, Toloș (16 A IV 37; AO XXI 188); -ca (17 A V 201), cu suf. -șca < -cĭca). 14. Forme aromîne: Tolĭ (Cara 34); Tulĭ, -a (Ant Ar); Tuliu Nuși, scriitor. Scurtarea Tol poate proveni și din Anatol, care este un nume mai rar.
18. [DE] AD LIMINA APOSTOLORUM (lat.) în pragul (bazilicii) apostolilor – La Roma; la Sfântul Scaun.
19. [DE] APOSTOLUL (sau FAPTELELE APOSTOLILOR), carte cuprinsă în „Noul Testament”, în continuarea „Evangheliilor”, conținînd relatarea originilor creștinismului, prin activitatea apostolilor, după răstignirea lui Iisus Hristos. Cea mai veche traducere românească manuscrisă se află în „Codicele Voronețean”.
20. [DE] FAPTELE APOSTOLILOR v. Apostolul.
21. [CECC] Per pedes apostolorum (lat. „Cu picioarele apostolilor” – adică „pe jos”) – Expresia derivă de la cuvîntul grecesc „apostolos”, care înseamnă „trimis departe”. Și cum, în vechime, acești trimiși umblau pe jos, s-a ajuns, prin comparație, să se spună despre cei porniți în drumeție lungă, că merg „per pedes apostolorum”. De altfel, în iconografie, apostolii sînt reprezentați ca drumeți cu picioarele goale. Răspindirea expresiei se datorește și unei secte de predicatori nomazi, înființată în anul 1260 de Sagarelli din Parma. Ei își ziceau „apostoli” și umblau pe jos să adune pîine și pomeni. În limba noastră se spune: „a merge apostolește” sau „apostolicește”. Vasile Alecsandri scrie: „…ne primblam apostolicește prin dealuri și prin văi” (Culegere de proză, pag. 38, colecția „Biblioteca pentru toți”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL