1. [DEX '09] APOSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) apostole, s. n. I. S. m. 1. (În religia creștină) Titlu purtat, în primul rând, de Isus Hristos. ♦ Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. S. n. (Mai ales la sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând faptele atribuite apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
2. [MDA2] apostol sm [At: COD. VOR. 138/3 / V: (înv) ~tul / Pl: ~i / E: vsl апостол] 1 Nume dat celor doisprezece ucenici ai lui Hristos, trimiși de el în lume, să propovăduiască Evanghelia. 2 (Pex) Propovăduitorul unei învățături. 3 Carte canonică cuprinzând o parte din faptele apostolilor după înălțarea Mântuitorului Si: Praxin.
3. [CADE] APOSTOL sm. ⛪ 1 Unul din cei doisprezece propovăduitori ai învățăturilor lui Hristos ¶ 2 pr. ext. Propovăduitor: unul din cei mai harnici ~i și luminători ai neamului nostru (VLAH.) ¶ 3 Partea din Noul Testament care cuprinde faptele apostolilor (🖼 161, 162): cel mal vechiu ~ romînesc este așa numitul „Codice Voronețean” [vsl. < gr.].
4. [DEX '98] APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. 2. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg.) Carte de ritual creștin, cuprinzând fapte atribuite Apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități. – Din sl. apostolŭ.
5. [DLRLC] APOSTOL, (I) apostoli, s. m., (II) s. n. sg. I. 1. (În concepția mistică creștină) Nume dat celor doisprezece discipoli ai lui Hristos, care au răspîndit învățătura lui. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. Tu dar, strașnic apostol al acestei doctrine Care ne izbăvește de grijile străine. Spune-mi prin ce mijloace poci firea a-mi preface. ALEXANDRESCU, P. 81. II. (Bis.; numai la sg. art.) Carte de ritual care cuprinde, aranjate într-o anumită ordine, așa-zisele fapte ale apostolilor și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități bisericești. Apostolul, psaltirea, ca apa le cetesc. NEGRUZZI, S. II 182.
6. [DLRM] APOSTOL, (I) apostoli, s. m. I. 1. (În religia creștină) Nume dat fiecăruia dintre cei doisprezece discipoli ai lui Hristos care au răspîndit învățătura lui. ♦ Misionar creștin la începutul erei creștine. 2. Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. II. (La sg. art.) Carte de ritual cuprinzînd faptele apostolilor (I 1) și scrisorile lor adresate diferitelor persoane și comunități creștine. – Slav (v. sl. apostolŭ < gr.).
7. [Șăineanu, ed. VI] apostol m. 1. nume dat celor 12 ucenici ai Mântuitorului; 2. întâiul predicator al creștinismului într’o țară păgână; 3. fig. cel ce propagă o doctrină. ║ n. carte conținând o parte din faptele apostolilor: a citi Apostolul. [Gr. mod.].
8. [Scriban] apóstol m. (ngr. apóstolos, d. apó, departe, și stéllo, trimet; vsl. apostolŭ). Discipul al luĭ Hristos. Fig. Propagandist, propovăduitor. S. n., pl. e. Carte care vorbește despre faptele apostolilor și care face parte din Biblie. (V. praxiŭ).
9. [Scriban] 2) apostolésc v. intr. (d. apostol. Lucrez ca apostol: a apostolit o viață întreagă.
10. [DOOM 3] apostol (persoană) s. m., pl. apostoli
11. [DOOM 2] apostol1 (persoană) s. m., pl. apostoli
12. [DER] apostol (-li), s. m. – 1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Cristos. – 2. Carte de cult ortodox cuprinzînd faptele atribuite apostolilor. Gr. ἀπόστολος „trimis”, în parte prin intermediul sl. apostolu (Murnu 6). – Der. apostolat, s. n., din fr.; apostolesc, adj. (apostolic); apostolic, adj. (care aparține apostolilor); apostol(ic)ește, adv. (în chip apostolic; ca săracii; mergînd pe jos); apostolie, s. f. (apostolat).
13. [D.Religios] apostol, apostoli s. m. 1. Nume dat fiecăruia dintre cei 12 discipoli ai lui Hristos, însărcinați să predice evanghelia: Petru, Andrei, Iacob, Ioan, Toma, Filip, Bartolomeu, Matei, Iacob al lui Afleu, Iuda al lui Iacob (Tadeul), Simon Zelotul și Iuda Iscariotul, înlocuit după moarte cu Matia. ♦ Misionar creștin de la începutul creștinismului. ♦ Fig. Adept și propagator înflăcărat al unei idei, al unei doctrine etc. ♦ Apostolul neamurilor v. Pavel. 2. (La sg.) Carte de ritual creștin, care cuprinde texte din Faptele apostolilor și din epistolele Noului Testament citite la liturghie, precum și alte slujbe religioase. – Din sl. apostolŭ (< gr. apostolos).
14. [DE] AD LIMINA APOSTOLORUM (lat.) în pragul (bazilicii) apostolilor – La Roma; la Sfântul Scaun.
15. [DE] FAPTELE APOSTOLILOR v. Apostolul.
16. [CECC] Per pedes apostolorum (lat. „Cu picioarele apostolilor” – adică „pe jos”) – Expresia derivă de la cuvîntul grecesc „apostolos”, care înseamnă „trimis departe”. Și cum, în vechime, acești trimiși umblau pe jos, s-a ajuns, prin comparație, să se spună despre cei porniți în drumeție lungă, că merg „per pedes apostolorum”. De altfel, în iconografie, apostolii sînt reprezentați ca drumeți cu picioarele goale. Răspindirea expresiei se datorește și unei secte de predicatori nomazi, înființată în anul 1260 de Sagarelli din Parma. Ei își ziceau „apostoli” și umblau pe jos să adune pîine și pomeni. În limba noastră se spune: „a merge apostolește” sau „apostolicește”. Vasile Alecsandri scrie: „…ne primblam apostolicește prin dealuri și prin văi” (Culegere de proză, pag. 38, colecția „Biblioteca pentru toți”).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL