1. [DEX '09] APOLINIC, -Ă, apolinici, -ce, adj. (Despre artă și cultură) Care este orientat spre ordine, măsură și armonie, caracterizat printr-o contemplare senină, detașată; lucid, rațional. – Din germ. apollinisch.
2. [MDA2] apolinic, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: ger apollinisch] (D. atitudinea în fața vieții, îoc dionisiac) 1 Senin. 2 Echilibrat.
3. [DN] APOLINIC, -Ă adj. Referitor la zeul Apolo. ♦ Luminos, senin, echilibrat. ♦ (Op. dionisiac) Termen folosit de Nietzsche, prin care înțelegea o atitudine meditativ-teoretică, bazată pe ordine, armonie, echilibru și măsură. [Cf. germ. apollinisch, it. apollineo].
4. [MDN '00] APOLINIC, -Ă adj. 1. referitor la zeul Apolo; apolinar. ◊ luminos, senin, echilibrat. 2. (la Nietzsche) spirit meditativ, caracterizat prin echilibru, armonie, măsură, claritate în gândire. (< germ. apollinisch)
5. [DOOM 3] apolinic adj. m., pl. apolinici; f. apolinică, pl. apolinice
6. [DOOM 2] apolinic adj. m., pl. apolinici; f. apolinică, pl. apolinice
7. [MDTL] APOLINIC (< germ. apollinisch, de la Apollo, zeul artelor și al luminii, în mitologia antică) Categorie estetică cu înțelesul de atitudine meditativă, echilibru și armonie, opusă noțiunii de dionisiac, antiteza dintre aceste două categorii estetice – apolinic și dionisiac – fiind similară, din punct de vedere estetic, aceleia dintre cele doua zeități la greci: Apollo, zeul artelor, al luminii, personificare, pentru greci, a echilibrului, visării senine și Dionysos, zeul vinului, al beției răscolitoare de instincte. Folosiți de Nietzsche, în Nașterea tragediei din spiritul muzicii, termenii apolinic și dionisiac se bazează pe această mitică opoziție.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL