1. [DEX '09] AORIST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi vechi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.
2. [MDA2] aorist sn [At: DA / E: fr aoriste, ger Aorist, lat aoristus, ngr ὰόρίστος] (Grm) Timp verbal reprezentând o acțiune nedeterminată din sfera trecutului.
3. [CADE] *AORIST (pl. -iste) sn. 📖 Timp al conjugațiunii grecești arătînd o acțiune trecută [fr. < gr.].
4. [DEX '98] AORIST, aoriste, s. n. Timp verbal, în unele limbi, care exprimă o acțiune trecută nedeterminată. – Din fr. aoriste, lat. aoristus.
5. [DLRLC] AORIST, aoriste, s. n. Denumire a unei forme temporale din limbile sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute.
6. [DLRM] AORIST, aoriste, s. n. Denumire dată unei forme temporale din limba sanscrită, greacă veche și slavă bisericească, care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute. – Fr. aoriste (lat. lit. aoristus).
7. [DN] AORIST s.n. Formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.) care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. [Pron. a-o-, pl. -te, -turi. / < fr. aoriste, lat. aoristus < a – fără, oristos – mărginit, determinat].
8. [MDN '00] AORIST s. n. formă verbală a unei limbi care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute, fără nici o referire la prezent. (< fr. aoriste, gr. aoristos, nedeterminat)
9. [Șăineanu, ed. VI] aorist n. timpul trecutului indefinit (în conjugarea greacă).
10. [Scriban] *aoríst n., pl. e (vgr. aóristos, nehotărît, d. orízo, limitez. V. afurisesc, ursesc). Gram. Perfectu indefinit orĭ simplu (la vechiĭ Grecĭ).
11. [DOOM 3] aorist s. n., pl. aoriste
12. [DOOM 2] aorist s. n., pl. aoriste
13. [IVO-III] aorist.
14. [DGSSL] AORIST Formă temporală care prezintă acțiunea exprimată de un verb în mod independent față de momentul enunțării. Se opune prezentului (care exprimă o acțiune în curs în momentul enunțării) și perfectului (care prezintă o acțiune ca încheiată în momentul enunțării). Reprezintă termenul non-marcat al aspectului*, desemnând acțiunea independent de durată. A existat în indo-europeană și a fost continuat în greacă. În latină s-a contopit cu perfectul*, formă care exprima atât o valoare aspectuală, cât și o valoare temporală. O semnificație similară, într-o anumită măsură, cu aceea a aoristului o are perfectul simplu din franceză, iar în română perfectul simplu ca timp al relatării în proza narativă*, în acest ultim caz, perfectul simplu și-a pierdut semnificația temporală, folosirea lui fiind rezultat al adoptării unei convenții literare. L.I.R.
15. [DTL] AORIST s. n. (< fr. aoriste, lat. aoristus, gr. aoristos < a - fără, oristos – mărginit, determinat): formă temporală a unor limbi (ca sanscrita, greaca veche, slava bisericească etc.), care exprimă aspectul momentan al unei acțiuni trecute fără nicio referire la prezent.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL